ROMATSA da unei firme spaniole 26 de milioane de euro pentru un nou sistem de control al traficului aerian

Marti, 20 August 2013, ora 16:14
3026 citiri
ROMATSA da unei firme spaniole 26 de milioane de euro pentru un nou sistem de control al traficului aerian
Sediul Romatsa. Sursa foto: Romatsa

Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) plateste companiei spaniole Indra Sistemas aproximativ 26 de milioane de euro pentru un nou sistem de management al traficului pentru spatiul aerian al Romaniei.

"Acest sistem va permite optimizarea managementului traficului aerian, ca urmare a utilizarii unor echipamente si tehnologii de ultima generatie. (...) Prin modernizarea infrastructurii sale, ROMATSA va fi pregatita sa faca fata viitoarelor standarde si regulamente europene referitoare la sistemele de management al traficului aerian", se arata intr-un comunicat Romatsa.

Sistemul va fi implementat la Centrul Regional de Control al Traficului Aerian la Bucuresti, la alte patru unitati de control de apropiere, precum si la 15 turnuri de control de aerodrom.

Aleodor Francu, Director General ROMATSA si Rafael Gallego, Vice-presedinte Executiv Indra, au semnat contractul pentru implementarea unui sistem de management al traficului aerian. Sursa foto: Romatsa

Noul sistem va fi dezvoltat pe noua platforma iTEC a companiei Indra, utilizata pentru sistemele de management al traficului aerian din Spania, Germania, Marea Britanie si Olanda, platforma care incorporeaza ultimele dezvoltari in domeniu si care permite implementarea conceptului Single European Sky.

Contract finantat din surse proprii

Faza I a proiectului va dura pana in februarie 2015, iar faza a doua se va incheia in luna noiembrie a aceluiasi an. Contractul va fi finantat din surse proprii, iar metoda de selectie a fost o licitatie publica deschisa, internationala, conform dgmarket.

"Prin modernizarea infrastructurii sale, ROMATSA se aliniaza la noile standarde si regulamente europene referitoare la sistemele de management al traficului aerian", precizeaza reprezentantii companiei pe site-ul oficial.

ROMATSA se afla sub autoritatea Ministerului Transporturilor si furnizeaza, din 1991 de cand a fost infiintata, servicii de trafic aerian. ROMATSA are statut de regie autonoma autofinantata, de importanta nationala, si functioneaza ca agent aeronautic civil certificat sa furnizeze servicii de navigatie aeriana in conformitate cu legislatia Cerului European Unic.

Compania Indra asigura servicii de consultanta si tehnologie in diverse domenii, printre care transporturi, energie, industrie, administratie publica sau sanatate.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#Romatsa trafic aerian, #sistem de control trafic aerian, #Romatasa sistem trafic aerian, #Romatsa Indra sistem trafic , #Companii avioane