Tarom: Gombos Csaba, desemnat pentru functia de director general

Duminica, 07 Februarie 2010, ora 23:02
2413 citiri
Tarom: Gombos Csaba, desemnat pentru functia de director general

Conducerea UDMR l-a desemnat pe Gombos Csaba pentru functia de director general al companiei Tarom. Decizia privind desemnarea lui Gombos Csaba pentru acest post a fost luata de Consiliul Permanent al Uniunii.

Gombos Csaba a declarat, duminica, pentru MEDIAFAX, ca stie ca operatorul de transport aerian are probleme, pe care trebuie sa le rezolve, el facand referire la planificarea zborurilor, dar si la servicii.

"Despre planuri e prea devreme sa vorbesc. Stiu ca societatea are probleme si trebuie sa le rezolv, in legatura cu planificarea zborurilor, servicii si probleme de imagine. Oriunde mergem pe Internet gasim reclamatii privind modul de tratare a clientilor, de bagaje pierdute", a declarat Gombos.

El a precizat ca a aflat sambata de nominalizarea sa pentru sefia Tarom, in conditiile in care erau mai multe persoane propuse pentru acest post.

Gombos Csaba, consilier judetean in Mures, a mai spus ca nu stie inca daca intre aceasta calitate pe care o detine si cea de director general al Tarom exista incompatibilitati, precizand ca, daca se afla intr-o astfel de situatie, va fi nevoit sa renunte la mandatul din CJ Mures.

"Nu stiu inca daca sunt functii incompatibile, de curand am aflat de nominalizare. Daca e situatie de incompatibilitate, va fi nevoie sa renunt la calitatea de consilier judetean", a spus Gombos. Gombos Geza Csaba este din 2008 consilier judetean in CJ Mures din partea UDMR.

El este, de asemenea, vicepresedinte al filialei muresene a Uniunii. Anul trecut, Gombos Csaba a fost anchetat in urma unei solicitari a Agentiei Nationale de Integritate (ANI), care sesiza, in aprilie 2009, posibile infractiuni de fals in declaratiile de avere si interese ale acestuia.

Potrivit rezolutiei Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Mures, care a fost postata de catre consilier pe site-ul CJ Mures, procurorul de caz, Victor Liloiu, arata ca, in urma audierii lui Gombos si a prezentarii de catre acesta a actelor cerute, a decis neinceperea urmaririi penale pentru fals in declaratii, cheltuielile judiciare presupuse de acest caz ramanand in sarcina statului.

Gombos este cunoscut ca sportiv de arte martiale, in palmaresul sau regasindu-se mai multe medalii de aur si argint la campionatele mondiale de wu-shu, el fiind si campion national intre 1992-2002, dar si ca om de afaceri. El a fost director executiv al firmei de cabluri electrice Romcab SA Targu Mures.

Conducerea Tarom este asigurata in prezent de catre Ruxandra Brutaru, fiica unui fost director general al companiei aeriene, Nicolae Brutaru.

Compania Tarom este controlata in proportie de 96,7% de Ministrul Transporturilor, ceilalti actionari fiind SIF Muntenia, Compania Nationala Aeroportul Bucuresti Otopeni si ROMATSA. Functia de director general al Tarom a revenit UDMR in urma negocierilor cu PDL. 

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#gombos csaba, #tarom, #udmr , #Companii aeriene