Guvernul german si Lufthansa au ajuns la un acord privind acordarea unui pachet de salvare pentru a ajuta compania aeriana sa faca fata pierderilor cauzate de pandemia de coronavirus (COVID-19), au declarat luni pentru DPA surse guvernamentale care au dorit sa-si pastreze anonimatul.
Acordul, estimat la noua miliarde de euro (9,8 miliarde de dolari), trebuie aprobat de Consiliul de Supervizare al Lufthansa si de Comisia Europeana, adauga sursele.
Acestea sustin ca in urma acordului Guvernul va detine o participatie de 20% in operatorul aerian, dar nu va putea bloca deciziile cheie ale conducerii Lufthansa.
O problema majora in negocierile dintre autoritatile de la Berlin si conducerea Lufthansa o reprezinta statutul celor aproximativ 138.000 de angajati ai grupului Lufthansa - care include si companiile Swiss International Air Lines, Brussels Airlines, Austrian Airlines, Eurowings si Lufthansa Cargo.
Si rivalele Air France-KLM, American Airlines, United Airlines si Delta Air Lines au cerut ajutor de stat.
Interzicerea calatoriilor decisa de numeroase tari din intreaga lume a fortat Lufthansa sa blocheze la sol 700 din avioanele sale, ceea ce a dus la o scadere de 99% a numarului de pasageri, astfel ca intregul grup Lufthansa (care include si companiile Swiss International Air Lines, Brussels Airlines si Austrian Airlines) pierde in fiecare ora un milion de euro din rezervele sale de lichiditati.