214.000 de euro, cea mai ieftina locuinta din cartierul Baneasa

Vineri, 14 Aprilie 2006, ora 02:51
1100 citiri

In selecta familie a rezidentilor din noul oras Baneasa nu intra decit cei care se pot lauda cu salarii de minimum 4.000 de euro.Practic, pentru a-si permite cea mai ieftina locuinta din acest nou cartier, o familie ar trebui sa cistige lunar cel putin 150 milioane de lei vechi. Iar locuinta cu pricina, care costa 214.200 euro (cu tot cu TVA) reprezinta un apartament cu o camera, caruia ii revin unul sau doua locuri de parcare si o boxa. Pentru majoritatea romanilor, pretul este astronomic, dar cei ce gindesc in perspectiva si nu se pling de bani, il considera meritat. Drept dovada, aproximativ 70% dintre cele 51 de apartamente care vor fi date in folosinta pina la sfirsitul acestui an s-au si vindut.

1.500 EURO, PRETUL MEDIU PE METRUL PATRAT

Pe santierul din Baneasa, mai bine de 600 de muncitori ai companiei Comnord lucreaza de zor pentru a respecta termenele de livrare ale celor dintii 8 cladiri cu apartamente care totalizeaza 138 de locuinte. Dezvoltatorii proiectului spun ca numarul muncitorilor de pe santier se va mari semnificativ atunci cind se va trece la finisaje si cind vor fi demarate lucrarile de constructie ale caselor insiruite. Blocurile, aflate acum in diferite faze de executie, sint P+3 cu etajul 4 retras si gazduiesc apartamente cu suprafete cuprinse intre 95 si 324 mp. Pretul mediu al unui apartament este de 1.500 de euro/mp (fara TVA) si cuprinde inclusiv costul terenului, cel al locurilor de parcare si al unei boxe situate la subsolul blocului.

PRIMELE 51 DE APARTAMENTE VOR FI GATA IN DECEMBRIE

Primele trei cladiri, care cuprind 51 de apartamente, se afla acum in stadiul de compartimentare interioara si urmeaza sa fie finalizate la cheie pina in decembrie 2006. Celelalte 5 cladiri, care totalizeaza 87 de apartamente, sint in faza de structura, livrarea lor fiind planificata pentru luna iulie 2007. Ulterior, se va decide cine anume va construi ultimele 89 de apartamente, stabilindu-se inclusiv termenul de livrare al acestora. Pe linga cladirile cu apartamente, zona rezidentiala a cartierului Baneasa va cuprinde case insiruite si vile individuale. Mai exact, in vara acestui an, se va da startul pentru turnarea fundatiilor caselor insiruite. Acestea vor fi construite pe loturi de teren cuprinse intre 200 si 700 mp, in vreme ce casele individuale vor ocupa parcele care masoara intre 700 si 1.200 mp. Dezvoltatorii proiectului estimeaza ca primele 109 case insiruite vor fi livrate la cheie viitorilor locatari in cursul anului 2007.

INCEP LUCRA RILE LA PARCUL DE AFACERI

In urmatoarele doua saptamini, vor incepe lucrarile la primele doua cladiri de birouri din cadrul Baneasa Business & Technology Park, astfel incit, estimeaza dezvoltatorii, structura imobilelor sa fie ridicata pina in toamna. Cladirile vor avea P + 4 etaje, ultimul nivel fiind retras, si vor fi complet functionale in luna martie a anului viitor. Practic, in perioada octombrie- decembrie 2006, imobilele vor fi inchise cu fatade din sticla, dupa care se va trece la lucrarile de finisare la exterior si vor incepe lucrarile la sistemele de instalat ii. Cele doua cladiri vor totaliza 30.000 mp construiti, suprafata utila de inchiriat fiind de 26.000 mp. Pentru prima faza de constructie, parcul de afaceri va fi prevazut cu 541 locuri de parcare. Pe linga parcarea subterana se va amenaja si una exterioara, destinata vizitatorilor si furnizorilor. Oficialii Baneasa Investments spun ca dezvoltarea intregului parc de afaceri necesita 250 milioane de euro, din care aproximativ 20% vor fi folosite pentru intret inerea mediului inconjurator. Prima etapa de constructie a parcului de birouri implica o investit ie de 35 milioane de euro.

Cel mai mare proiect imobiliar

Locatie A- in nordul capitalei, in perimetrul marcat de Aeroportul Baneasa, DN1, Aleea Privighetorilor si zona Iancu Nicolae. Suprafata A- 221 de hectare, ceea ce reprezinta 1% din suprafata Bucures tiului. Proiectul va totaliza peste 1,6 milioane de metri patrati construiti. Investitie A- peste 1,2 miliarde de euro. Se estimeaza ca, in cei 10 ani de dezvoltare a proiectului, contribut ia prin impozite si taxe la administrat iile locale se va ridica la 770 milioane de euro. Infrastructura A- cuprinde 30 hectare de strazi cu dublu sens, mai multe puncte principale de acces si spatii generoase de parcare. Accesul in Baneasa se va face prin 12 puncte principale, 8 pentru zona comerciala si de afaceri, si 4 pentru zona rezidentiala. Zona verde A- vor exista peste 50 de hectare de vegetatie. Livada cu nuci, existenta pe terenul proiectului Baneasa, va fi conservata si integrata in planul peisagistic al proiectului. Locuri de munca A- se vor crea cel putin 25.000 de locuri de munca, doar in cadrul noului cartier.

Zona rezidentiala

Vor exista 3.000 de locuinte, sub forma de apartamente, case insiruite si vile individuale, suficient pentru a acoperi nevoile a peste 15.000 de oameni.

* Zona de locuinte va fi preva zuta cu magazine si restaurante, spatii de recreere, cluburi de intretinere, sali si terenuri de sport, trasee pietonale, de jogging si ciclism, parcuri, spatii de joaca pentru copii.

* Vilele si cladirile de apartamente vor fi inconjurate de gradini generoase, in proiect fiind prevazut si un spatiu pentru activitat i publice care va include: restaurante, cafenele, centru medical, farmacii, banci, magazine, supermarket, scoala, gradinita, biserica.

* Locuintele vor avea intre unul si trei dormitoare, etajele superioare ale blocurilor gazduind apartamente penthouse (cu 2 - 3 dormitoare, spalatorie, 2 - 3 dressing-uri, bai, living, zona de luat masa, bucatarie, birou si terase de pina la 242 mp). Dotarile standard ale apartamentelor includ: centrala termica murala individuala, gresie si faianta Marazzi, parchet triplu stratificat, timplarie termoizolanta Vicona, usi Coplegno, obiecte sanitare Gessi si Flaminia, instalatie centralizata de conditionare a aerului, videointerfon, sistem de securitate prin camere video, radiatoare si ventilo-convectoare, sistem de comunicatie prin fibra optica tip NGN (new generation network), sistem de alarma centralizata cu senzori de miscare, fum si foc.

* Sistemul constructiv ales pentru realizarea locuintelor in blocuri consta din fundatie, diafragma, stilpi din beton armat si pereti din caramida.

Zona de afaceri

* Se intinde pe o suprafata de peste 12 hectare. Baneasa Business este adiacent DN1, la jumatatea distantei dintre aeroportul international si centrul Bucurestiului.

* La finalul celor 5 etape de constructie, care necesita o perioada de aproximativ 5 ani, vor exista 160.000 mp de spatii de birouri clasa A si A+, distribuite in 11 cladiri separate de gradini.

* Imobilele sint structurate pe subsol (destinate parcarii), parter si 4, 6 sau 8 etaje superioare. Fiecare cladire are ca spatii pe etaj suprafete cuprinse intre 1.300 si 2.700 mp.

* Spatiile de parcare sint amenajate la subsol, la o rata de un loc de parcare pentru fiecare 48 mp spatiu de birouri. Tot la acest nivel va fi o zona special amenajata pentru parcari biciclete, motociclete, dusuri si vestiare, precum si o spalatorie auto.

* Pentru fiecare faza de livrare din parcul de birouri, s-a prevazut un restaurant pentru angajati si vizitatori. Totodata, este planificata construirea unui centru de conferinte si a unui hotel pentru oaspetii companiilor, cuprinzind 300 de camere mobilate si utilate la standarde vestice, cluburi de sport si de sanatate, piscine in aer liber si acoperite.

* Dotarile tehnice si facilitatile oferite includ: sistem de securitate CCTV, sistem de administrare si functionare computerizata a cladirilor, sistem de conditionare-incalzire in 4 tevi, fatada de sticla termoizolanta, telecomunicatii prin fibra optica, inclusiv televiziune digitala si acces la internet in banda larga.

Zona comerciala

* Acopera o suprafata construita de peste 170.000 mp, ceea ce o inscrie in rindul celor mai intinse zone de profil din Europa Centrala si de Est.

* Centrul comercial va avea o suprafata inchiriabila de peste 45.000 mp si 10.000 de locuri de parcare dintre care 1.500 subterane. Pe linga magazine vor exista restaurante, puncte bancare, locuri de distractie si de petrecere a timpului liber.

* Va fi dezvoltata in doua etape. Pe linga Metro Cash&Carry, deschis in noiembrie 2005 si hypermarketul Carrefour, inaugurat saptamina aceasta, vor mai exista un centru comercial, o galerie de mobila (Mobexpert) si primul centru Ikea din Romania, un magazin do-it-yourself (Bricostore), un nou magazin de electronice si electrocasnice (Media Galaxy), un showroom auto etc.

Etape de dezvoltare

* Prima faza A- se va construi cea mai mare parte a zonei comerciale, se vor demara lucrarile la parcul de afaceri si va incepe construirea zonei rezidentiale: primele cladiri cu apartamente si case insiruite, centrul comunitar

* A doua faza A- va fi terminata zona comerciala, se va continua construirea parcului de afaceri si a zonei rezidentiale (prin construirea scolii, a altor locuinte insiruite si a vilelor individuale)

* A treia faza A- vor fi terminate atit lucrarile la parcul de afaceri (inclusiv hotel), cit si la zona rezidentiala.

Eryka Lang

www.prezentonline.ro

Directnews - cel mai dinamic site de stiri si comentarii online. Intra, citeste si voteaza cele mai interesante articole. Tu esti editorul!

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...