Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Criza euro se adanceste

Criza euro se adanceste

Criza din zona euro s-a adancit, marti, spreadurile obligatiunilor Spaniei, Italiei si Belgiei atingand un nivel istoric, iar Portugalia a avertizat ca bancile din tara se confrunta cu riscuri intolerabile, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Euro s-a depreciat sub pragul de 1,3 dolari pe unitate pentru prima oara de la jumatatea lunii septembrie, in pofida incercarilor liderilor europeni de a calma pietele.

La doua zile dupa ce Uniunea Europeana a aprobat un ajutor de 85 de miliarde de euro pentru Irlanda, temerile privind extinderea crizei in Portugalia si Spania au persistat, iar costul imprumuturilor unor tari mari precum Italia, Franta si Spania a crescut.

Pietele iau deja in calcul un evantual ajutor pentru Portugalia, desi autoritatile de la Lisabona dezmint, asa cum au procedat initial si liderii irlandezi.

Ajutorul pentru Portugalia nu va reprezenta o problema, dar asistenta Spaniei ar testa resursele UE si ar pune mai mult sub semnul intrebarii integritatea zonei euro, fiind posibil ca problemele sa continue sa se extinda in restul Europei.

Italia, a treia mare economie din zona euro, este considerata prea mare pentru a intra in faliment si prea mare pentru a primi un ajutor de urgenta.

Willem Buiter, analist la Citigroup, a descris criza datoriilor din zona euro drept "o uvertura", anticipand ca temerile privind defaultul statelor s-ar putea extinde in curand in Japonia si Statele Unite.

"Nu exista o siguranta absoluta a datoriilor suverane", afirma Buiter.

Tomasso Padoa-Schioppa, fost ministru de Finante italian, consilier al guvernului elen, a recunoscut ca pietele sunt "foarte nervoase", dar crede ca temerile legate de Spania si alte tari mari din zona euro sunt exagerate.

Euro este tranzactionat sub 1,3 dolari pe unitate si s-a depreciat cu peste 7% de la inceputul lui noiembrie. Spreadul obligatiunilor pe termen de zece ani ale Spaniei, Italiei si Belgiei, fata de cele germane, a urcat la cel mai ridicat nivel de la crearea euro, in ianuarie 1999.

Indicele iTraxx SovX, al costului asigurarilor datoriilor suverane (CDS) ale statelor europene occidentale, a urcat la un maxim istoric de 0,2%.

"Situatia este foarte ingrijoratoare, intrucat Spania este aproape prea mare, iar Italia prea mare pentru a fi salvate", a declarat Everett Brown, analist la compania IDEAglobal.

Banca centrala din Portugalia a avertizat ca bancile din tara se vor confrunta cu un risc intolerabil, daca guvernul nu va consolida finantele publice.

Datele economice publica marti in Europa au scos in evidenta discordantele economice dintre statele zonei euro.

Astfel, somajul din Germania a scazut pentru a 16-a luna consecutiv, in timp ce in Italia a urcat in octombrie la 8,6%, de la 8,3% in luna precedenta.

In Grecia, vanzarile de retail au scazut cu 9,9% in septembrie, fata de intervalul similar din 2009, in urma masurilor de austeritate.

Irlanda se confrunta cu sarcina dificila de a respecta masurile de austeritate asumate in schimbul ajutorului UE/FMI.

Spreadul datoriilor bancilor irlandeze a continuat sa creasca marti, in pofia planului de salvare.

Pe langa planul destinat Irlandei, liderii UE au aprobat duminica si crearea unui Mecanism european de stabilitate (ESM), la propunerea Germaniei si Frantei, pentru combaterea crizelor. 

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 2439 ori
Citeste mai multe desprecriza zona euro irlanda euro spania datorii