Stimulentele economiei europene ar putea depasi 130 miliarde euro

Miercuri, 26 Noiembrie 2008, ora 14:32
1111 citiri
Stimulentele economiei europene ar putea depasi 130 miliarde euro

Pachetul de stimuli economici ai Uniunii Europene, care va fi anuntat miercuri, ar putea depasi 130 miliarde euro (168,9 miliarde dolari), a declarat ministrul francez al economiei, Christine Lagarde. Comisia

Europeana urmeaza sa anunte miercuri detaliile planului de redresare

economica, aplicabil pentru maximum doi ani, precum si valoarea totala

a acestuia, informeaza Reuters.


Germania si Franta au propus ca ajutorul financiar sa reprezinte 1% din produsul intern brut (PIB) al Uniunii Europene, respectiv 130 miliarde euro, desi Lagarde estimeaza ca aceasta suma va fi depasita.


"Masurile trebuie tintite astfel incat sa permita, dupa o perioada de

doi ani in care vom depasi criza financiara, sa revenim la principiile

europene privind administrarea finantelor publice, precum si controlul si reducerea deficitelor ", a declarat Lagarde pentru postul de radio France Info.


In plus fata de aceste masuri, se asteapta ca Banca Centrala Europeana

(BCE) sa reduca din nou dobanda cheie. BCE a indicat ca o noua reducere

ar putea avea loc in 4 decembrie, dobanda cheie urmand sa scada la

2,5-2,75%.


Masurile propuse de Comisie vor permite celor 27 de state membre ale

Uniunii Europene sa opteze pentru alternativele cele mai potrivite pentru stimularea economiilor nationale, grav afectate de criza financiara internationala.