FMI: Economia britanica pierde deja, ca rezultat al deciziei din iunie 2016, confirmand avertismentele noastre

Joi, 21 Decembrie 2017, ora 16:15
2825 citiri
FMI: Economia britanica pierde deja, ca rezultat al deciziei din iunie 2016, confirmand avertismentele noastre

Economia britanica sufera deja in urma votului din iunie 2016 pentru iesirea Marii Britanii din UE (Brexit), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde.

Inaintea referendumului din iunie 2016, Lagarde declara ca Brexitul va avea consecinte "destul de dure pana la foarte, foarte dure" pentru Marea Britanie, ceea ce i-a infuriat pe sustinatorii iesirii tarii din UE, care considerau ca FMI isi depaseste limitele expertizei sale, transmite Reuters.

Vorbind la Londra, la prezentarea raportului privind performantele economiei britanice de la votul Brexit, Lagarde a afirmat ca avansul PIB-ului "a fost destul de dezamagitor" comparativ cu evolutia solida pe plan global.

"Economia britanica pierde deja, ca rezultat al deciziei din iunie 2016, confirmand avertismentele noastre din mai 2016. Nu sunt cuvintele unor experti - evolutia economiei demonstreaza asta", a declarat seful FMI, la o conferinta de presa sustinuta alaturi de ministrul de Finante, Philip Hammond.

FMI se asteapta la o crestere a PIB-ului Regatului Unit de aproximativ 1,5% in 2018, in linie cu prognozele precedente, dupa un avans de 1,6% in 2017, mai lent decat in multe economii avansate. Previziunile pe 2018 iau in calcul estimarea ca negocierile privind Brexitul vor continua sa inregistreze progrese.

Economia britanica ar urma sa inregistreze o crestere de 1,5% in 2017 si de 1,4% in 2018, fata de un avans previzionat in martie de 2% si, respectiv, de 1,6%, a anuntat luna trecuta ministrul de Finante, Philip Hammond, citand datele Oficiului pentru Responsabilitate Bugetara (OBR).

A cincea economie mondiala va creste cu 1,3% in 2019 si in 2020 (de la 1,7% si, respectiv, 1,9% estimat anterior), urmand sa ajunga la 1,5% in 2021 si 1,6% in 2022.

PIB-ul Regatului Unit a avut o crestere mai lenta decat a oricarei economii dezvoltate, partial din cauza deprecierii lirei sterline, in urma votului din iunie 2016 pentru iesirea Marii Britanii din UE (Brexit). Deprecierea a majorat inflatia si a afectat ritmul de crestere al salariilor si puterea de cumparare.

Si datoria Marii Britanii a continuat sa creasca, ajungand la aproximativ 80% din PIB, dublu fata de nivelul inregistrat inaintea crizei financiare globale, chiar daca deficitul s-a redus in ultimii ani. Philip Hammond s-a angajat recent sa reduca deficitul sub 2% pana in 2020 - 2021.

Anul viitor, deficitul Marii Britanii ar urma sa scada la 1,9%, de la 2,4% previzionat pentru 2017.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#efecte Brexit, #FMI avertizari Brexit , #stiri Christine Lagarde