PSD vrea reunirea companiilor CFR intr-un holding

Joi, 12 August 2010, ora 14:37
1481 citiri
PSD vrea reunirea companiilor CFR intr-un holding

Senatorul PSD Sorin Bota a apreciat ca privatizarea CFR Marfa risca sa fie dezavantajoasa pentru statul roman, social-democratii sustinand stoparea procesului de privatizare al companiilor CFR si reunirea lor intr-un holding, informeaza NewsIn.

Sorin Bota l-a acuzat pe ministrul Transporturilor Radu Berceanu ca este incapabil sa ia masuri adecvate pentru a stopa declinul companiei CFR Marfa, in conditiile in care aceasta a fost candva profitabila.

"Domnul Berceanu insista ca aceasta companie sa se apropie de faliment si sa o aduca la un nivel de salariati conform cerintelor viitorului cumparator al acesteia, adica de doua treimi.

CFR Marfa ar avea nevoie de numai 500.000 de tone de transport pe zi in plus pentru a fi rentabila, dar nu se poate pentru ca in toate contractele pe care companiile nationale le incheie elimina CFR Marfa pe motivul ca au datorii la stat uitand ca datoriile sunt facute tot de catre stat, tot de catre aceste companii nationale", a declarat Sorin Bota, in cadrul unei conferinte de presa desfasurate joi.

Pesedistul a adaugat ca nu este oportuna nici crearea comitetului de privatizare intentionata de catre Berceanu, deoarece persoanele incluse in comitet vor primi o indemnizatie suplimentara fata de cele pe care le au in ministerele in care lucreaza, echivalenta cu salariul unui secretar de stat, toate astea in conditiile in care oportunitatea si finalitatea procesului de privatizare sunt discutabile. 

"Cinci persoane pe o durata de doi ani intr-un proces care, atunci cand va dori domnul ministru sa-l intrerupa, se va intrerupe dar cheltuielile se vor face din bugetul companiei CFR Marfa", a spus senatorul.

Acesta a sustinut ca raportul de privatizare contine o clauza prin care statul este dispus sa-si asume costurile ecologizarii care ajung si la 15 milioane de euro pe depou.

"O alta propunere in raportul de privatizare se refera la cheltuiala cu ecologizarea estimata la 500.000.000 de euro pe care intentioneaza ca statul sa si-o asume. Astfel ca putinii bani care se mai pot lua pe CFR Marfa vor fi cheltuiti facand ecologizarea pentru ca domnul care o cumpara sa aiba statiile ecologice, in standard european", a spus social-democratul.

Acesta nu este multumit nici de maniera in care este gestionata compania CFR Calatori.

"CFR Calatori se pregateste de o viitoare mare privatizare in anii urmatori prin renuntarea la 3.000 de kilometri de linie interoperabila astfel incat subventia aferenta trasnporturilor de calatori pe aceste linii sa treaca in bugetul privatilor care nu fac transport de calatori, dar intocmesc documente aferente ca l-ar face, si veniturile normale de pe aceste linii vor fi scoase", a sustinut Bota.

"Pozitia noastra este ca nu dorim sa facem reformele incepute de ministrul Berceanu, nu dorim sa continuam privatizarea unei societati falimentare care in 2004 a adus un profit de un miliard de euro (CFR Marfa-n. red.). Dorim sa reunim companiile CFR intr-un holding al Caii Ferate Romane", a concluzionat senatorul PSD.

#cfr, #holding, #privatizare, #psd , #stiri CFR