Orban privatizeaza CFR Marf?

Marti, 07 Octombrie 2008, ora 12:23
1706 citiri
Orban privatizeaza CFR Marf?

Ministerul Transporturilor va privatiza anul viitor compania CFR Marfa si asteapta, de peste trei luni, un raspuns de la Comisia Europeana privind alegerea strategiei de trecere in proprietate privata a societatii, a declarat ministrul Ludovic Orban.

"Privatizarea CFR Marfa va fi poate cea mai importanta privatizare a anului 2009. Am avut o intarziere si asteptam de trei luni si jumatate raspunsul CE. De cand am venit eu (la conducerea Ministerului Transporturilor, n.r.) am ales consultantul, acesta a finalizat strategia de privatizare, si am transmis-o Comisiei Europene", a afirmat Orban dupa un seminar organizat de Asociatia Industriei Feroviare din Romania.

In luna martie, Orban a afirmat ca ministerul va privatiza CFR Marfa prin licitatie deschisa, metoda prin care va vinde integral participatia statului la compania de transport feroviar de marfa, reprezentand 100% din capital, si se asteapta ca pretul obtinut sa fie de peste un miliard de euro.

El anunta la acea data ca firmele Deloitte si Bostina si Asociatii au finalizat strategia de privatizare a companiei si au propus ministerului doua variante.

"Ambele variante propuse de consultant vizeaza vanzarea in totalitate a pachetului de actiuni detinut de stat, prin licitatie deschisa sau prin negociere directa", a spus, tot in martie, secretarul general al ministerului, Dragos Tanasoiu.

Potrivit institutiei, procesul de privatizare va fi oprit daca ofertele primite vor fi sub valoarea de un miliard de euro.