Festival premiera: Drumul lung spre Cimitirul Vesel

Marti, 10 August 2010, ora 17:33
3116 citiri
Festival premiera: Drumul lung spre Cimitirul Vesel

Sapanta va fi pentru prima data, in perioada 13-15 august, gazda unui festival intercultural de amploare, numit 'Drumul lung spre cimitirul vesel", ca o calatorie initiatica si care porneste din Bucuresti. Turistii interesati vor pleca din Capitala cu trenul, alaturi de artisti irlandezi si de oaspeti speciali.

'Ideea Festivalului a pornit de la compozitorul irlandez Shaun Davey, creatorul muzicii pentru Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice 2003, care s-a inspirat din epitafurile din cimitirul vesel si a compus 12 melodii', a spus pentru Bloombiz. ro, directorul Caminului Cultural din Sapanta, Irina Pop.

Aceasta a adaugat ca sunt  asteptati cel putin 2.000 de oameni.

Conform Irinei Pop, directorul Caminului Cultural din Sapanta, in organizarea primei editii a festivalului au fost investiti 150.000 euro.

In zilele de 12 si 13 august turistii care si-au rezervat locul vor pleca din Bucuresti cu trenul 1643, la ora 17.40, pe ruta Bucuresti-Sighetu Marmatiei. Drumul dureaza aproximativ 14 ore, iar calatorii vor fi asteptati in Sighet de un microbus care ii va conduce in Sapanta.

Un bilet de tren, valabil pentru un vagon de dormit single, dus intors, costa 432 lei, in timp ce un bilet valabil pentru o calatorie dus-intors, la clasa I costa 198 lei. La clasa a doua este putin mai ieftin: 130 lei.

S.C. "CFR GEVARO" S.A. a suplimentat numarul vagoanelor de dormit pentru publicul si invitatii festivalului, adaugand si un vagon restaurant, dedicat muzicienilor de la festival.

Publicul va putea comanda meniuri speciale in cuseta, potrivit organizatorilor.

Acestia sustin ca festivalul a fost suprapus in mod intentionat peste sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

Astfel, in noapte de Sfanta Marie, pe pajistea de langa Cimitirul Vesel, 160 de muzicieni ( corul barbatesc al Facultatii de Teologie din Sibiu, un cor mixt din Maramures, o orchestra de camera romaneasca si instrumentisti alesi dintre cei mai buni muzicieni traditionalisti ai Irlandei )  vor interpreta cele 12 melodii compuse de Shaun Davey, in cadrul concertului "Voices From Merry Cemetery”.

Accesul la concert este permis contra cost, un bilet de intrare fiind  150 lei.

Intrarea la celelalte evenimente din cadrul festivalului Drumul lung spre Cimitirul Vesel este gratuita, turistii putand lua parte la ateliere de olarit, tesut sau cioplit in lemn.

Unic in lume si al doilea mare monument funerar, dupa Valea Regilor din Egipt, Cimitirul Vesel este creatia artistului  Stan Ioan Patras care a sculptat in 1935 primul epitaf. Patras a continuat timp de 50 de ani sa scrie pe crucile mormintelor versuri despre viata decedatului intr-o maniera amuzanta, fapt ce caracterizeaza ineditul locului.

In prezent, Cimitirul Vesel are peste 800 de cruci sculptate din lemn de stejar si vopsite intr-o nuanta deschisa de albastru. Dupa moartea sa, munca lui Stan Ioan Patras a fost continuata din 1977 ucenicul sau, Dumitru Pop Tincu.

Pe langa epitaf, pe cruce este sculptata si o imagine a raposatului, surprins in timpul unei scene obisnuite pentru ocupatia sa.  Spre exemplu sunt desenate femei care tes, gatesc, precum si  barbati care sapa, ara pamantul sau canta.

Organizatorii isi propun ca pe termen lung, festivalul de la Sapanta sa ajute la cresterea turismului intr-o zona cu potential urias si turismul national per ansamblu, prin crearea unui nou centru de interes in zona de nord a tarii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Angajaţii Amazon au „pozat” drept comercianţi terţi pentru a aduna informaţii de la Walmart, eBay şi alţi rivali ai gigantului american. Aceștia au avut acces la sistemele concurenței...
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi...
#festival, #drum, #lung, #cimitirul, #vesel , #stiri CFR