Fenechiu, despre cazul Gruia Stoica: Am avertizat asupra coruptiei in cazul CFR Marfa

Vineri, 31 Ianuarie 2014, ora 09:40
1596 citiri
Fenechiu, despre cazul Gruia Stoica: Am avertizat asupra coruptiei in cazul CFR Marfa

Vicepresedintele PNL Relu Fenechiu a sustinut joi, intr-o declaratie remisa presei cu aproximativ jumatate de ora inaintea pronuntarii sentintei in cazul sau, ca a avertizat asupra coruptiei privind CFR Marfa si intelegerile ministerului cu diferite companii.

Fenechiu a facut o serie de precizari cu privire la cazul Gruia Stoica si licitatia Complexului Energetic Oltenia.

"Eu am avertizat, chiar dinainte de a fi ministru, asupra faptului ca unul dintre principalele motive pentru care CFR Marfa a ajuns sa inregistreze pierderi atat de mari a fost acest gen de coruptie, si anume intelegeri dintre conducerile ministerului si ale companiei cu reprezentantii companiilor private competitoare. Acestea, fiind informate cu privire la preturile ofertate de catre CFR Marfa, castigau licitatiile impotriva companiei de stat. Cand am ajuns in functia de ministru, am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a termina cu acest flagel, iar rezultatul eforturilor mele s-a vazut prin faptul ca, pe perioada mandatului meu, CFR Marfa a castigat toate licitatiile la care a participat", a sustinut Fenechiu.

Pe de alta parte, vicepresedintele PNL si-a exprimat "amaraciunea" cu privire la accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit Dragos Draghici, directorul CFR Marfa, caruia ii doreste insanatosire cat se poate de rapida.

"Sper ca domnul Draghici a ramas acelasi om integru pe care l-am cunoscut, care, cel putin in discutiile cu mine, a fost mereu cel mai mare dusman al acestui tip de afaceri. Am avut incredere deplina in dumnealui si imi doresc foarte mult ca, in urma tuturor cercetarilor, sa se constate faptul ca nu a putut fi corupt", a declarat Fenechiu.

Gruia Stoica este urmarit penal pentru cumparare de influenta

Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Roman (GFR), este urmarit penal pentru cumparare de influenta, dupa ce i-ar fi dat avocatului Doru Bostina trei milioane de euro pentru a afla pretul cerut de CFR Marfa la o licitatie pentru transportarea carbunelui, organizata de Complexul Energetic Oltenia (CEO).

Potrivit documentelor procurorilor, in 22 ianuarie, Stoica Gruia, persoana ce controleaza SC Grup Feroviar Roman SA Bucuresti, membra a grupului Grampet, a purtat discutii cu avocatul Doru Bostina, in restaurantul unui hotel din Bucuresti, in cadrul carora i-a trasat sarcini referitoare la modul de actiune in vederea adjudecarii, la un pret avantajos pentru GFR, a contractului de transport de la nivelul SC CEO SA.

Gruia Stoica il intreba pe Doru Bostina daca la Ministerul Transporturilor are influenta Relu Fenechiu sau Calin-Bogdan Gaurean, pentru a afla de la directorul CFR Marfa ce pret ofera la licitatia pentru transportarea carbunelui, omul de afaceri spunandu-i ca Dragos Draghici "are atata mandrie, e atat de dobitoc".

Gaurean i-a spus lui Bostina ca nu poate da curs solicitarii si i-a recomandat sa ii transmita lui Gruia Stoica ca ar fi mai bine sa ia legatura cu fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu. Aceste aspecte au fost confirmate atat in declaratiile lui Doru Bostina cat si ale lui Calin-Bogdan Gaurean, au precizat procurorii.

O zi mai tarziu, in 24 ianuarie, Gruia Stoica i-a transmis un SMS lui Relu Fenechiu, cerandu-i "5 minute" pentru o intalnire. Fenechiu i-a raspuns ca se afla in Iasi, iar in zilele urmatoare "se pare ca nu a avut loc o intalnire intre cei doi, insa merita reliefata insistenta inculpatului de a gasi orice mijloc si orice persoana disponibila sa marseze la planul infractional pe care l-a conceput", au mai scris procurorii in documentele citate.

#fenechiu stoica, #cfr marfa, #Gruia Stoica privatizare CFR Marfa , #stiri CFR