Berceanu: FMI sprijina privatizarea CFR Marfa

Luni, 02 August 2010, ora 12:50
1558 citiri
Berceanu: FMI sprijina privatizarea CFR Marfa

Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat luni ca procesul de privatizare al CFR Marfa este in graficul stabilit beneficiind de sprijinul Fondului Monetar International, dar si de un prealabil accept al Comisiei Europene, conform NewsIn.

Intrebat in ce stadiu se afla privatizarea CFR Marfa, ministrul Radu Berceanu a raspuns: "In stadiul pe care l-am decis de anul trecut. Avem un studiu de fezabilitate, am facut o serie intreaga de pregatiri. Este pe drumul pe care l-am stabilit. De altfel, delegatia FMI a constat acest lucru si ne-a incurajat sa mergem pe aceasta directie."

Berceanu a precizat ca Guvernul si-a facut cunoscuta intentia si Comisiei Europene, ministrul Transporturilor fiind optimist ca punctul de vedere al CE va fi unul favorabil.

"Noi trimitem toate aceste lucruri si la Comisia Europeana pentru a primi un accept de acolo, dar cei care erau prezenti de la Comisia Europeana ne-au asigurat de suportul lor pentru toate aceste masuri", a adaugat Berceanu.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat la inceputul anului ca ar prefera sa privatizeze CFR Marfa pana la finalul acestui an, adaugand ca aceasta masura trebuia luata inca din 2007, cand compania inregistra profit.

"As prefera sa se intample pana la sfarsitul acestui an, astfel incat in 2010 sa primim si sa evaluam oferte de preluare", a spus Berceanu.

In plus, el a sustinut ca societatea trebuia privatizata inca din 2007, cand inca era pe profit.

"Eu am spus dintotdeauna ca era o idee buna sa privatizam mai de demult CFR Marfa. Daca mai stam mult, nu o sa mai avem ce vinde.

In 2006, compania era pe profit, cu 17-18 milioane euro. Dupa, in 2007-2008, cand domnul Vosganian zicea ca economia duduie, au inceput problemele. Eu imi doresc o privatizare europeana si de aceea era vorba de alt context cand era pe castig", a precizat la acea data Berceanu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
#berceanu, #fmi, #cfr, #marfa , #stiri CFR