4.000 de angajati de la CFR vor ramane luni fara serviciu

Luni, 08 Martie 2010, ora 11:29
2391 citiri
4.000 de angajati de la CFR vor ramane luni fara serviciu

Peste 10.300 de angajati de la CFR vor fi disponibilizati, din care 4.000 incepand de luni, iar restul in aprilie, acestia urmand sa primeasca, la data incetarii contractului de munca, doua salarii medii nete pe economie, indemnizatia de somaj si un venit de completare timp de 12-15 luni. 

Presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Iulian Mantescu, a declarat, duminica, pentru MEDIAFAX, ca peste 4.000 de angajati de la CFR vor ramane, de luni, fara locuri de munca, a doua transa urmand sa plece de la 1 aprilie, aproximat 2.000 de feroviari, iar cei de la infrastructura vor ramane someri de la sfarsitul lunii aprilie.

Mantescu a spus ca disponibilizarile vor fi facute esalonat pentru ca unii salariati au fost in concediu de odihna si abia la finalul acestuia au primit preavizele.

Liderul sindical a mai spus ca sindicalistii au contestat deja la organismele internationale de munca OG 9/2010 privind disponibilizarile.

El a explicat ca acest act normativ a fost contestat la organismele internationale pentru ca daca acest lucru se facea pe plan intern exista riscul ca angajatii disponibilizati sa nu mai primeasca nici macar salariile compensatorii.

Paisprezece societati si companii din domeniul feroviare urmeaza sa disponibilizeze 10.301 angajati.

Lista numarului de angajati care vor fi disponibilizati:

* CFR Marfa - 6.700

* CFR Calatori - 1.100

* SC Intretinere si Reparatii Vagoane "CFR IRV" - 800 * CFR SA - 600

* SC Intretinere si Reparatii Locomotive si Utilaje "CFR IRLU" - 500

* SC "Electrificare CFR" - 236 * SC Reparatii Locomotive "CFR SCRL Brasov" - 111

* SC Vanzare Legitimatii Calatorie "Voiaj-CFR" - 73

* SC "Tipografia Filaret" - 44

* SC Exploatare a Vagoanelor de Dormit, Cuseta, Restaurant si Bar "CFR - GEVARO" - 41

* SC "Informatica Feroviara" - 38

* SC "Intretinere Mecanizata a Caii Ferate" - 23

* CFR Ferry-Boat - 20

* SC "Sere si Pepiniere" - 15

Persoanele care vor fi disponibilizate din sistemul feroviar vor primi, la data incetarii contractului individual de munca, doua salarii medii nete pe economie, la care se adauga indemnizatia de somaj si un venit lunar de completare, potrivit OG 9/2010.

Acest venit lunar de completare va fi acordat pe o perioada de 12 luni pentru persoanele care au o vechime in munca de pana la 15 ani, 13 luni pentru salariatii care au o vechime in munca intre 15 si 25 de ani si 15 de luni pentru cei cu vechime in munca de peste 25 de ani.

Venitul lunar de completare se stabileste odata cu indemnizatia de somaj si este egal cu diferenta dintre salariul individual mediu net pe ultimele trei luni inainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de munca, dar nu mai mult decat salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul National de Statistica (INS), si nivelul indemnizatiei de somaj.

Persoanele care se reincadreaza in munca pot primi in continuare venitul lunar de completare doar daca se angajeaza la alte societati decat cele de la care au fost disponibilizate.

Pana la expirarea perioadei stabilite pentru acordarea venitului de completare, acesta va fi jumatate din salariul individual mediu net pe ultimele trei luni luni inainte de concediere, dar nu mai mult de jumatate din salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-a efectuat concedierea.

De asemenea, persoanele disponibilizate din sistemul feroviar pot primi in continuare venitul de completare daca se reangajeaza la aceeasi societate de la care au fost date afara, dar aceasta nu mai are capital majoritar de stat.

Daca in perioada acordarii venitului de completare se solicita inscrierea la una din categoriile de pensii, plata acestui venit inceteaza. Sumele pentru cele doua salarii compensatorii, indemnizatia de somaj si venitul de completare se platesc de la bugetul asigurarilor pentru somaj.

Ordonanta 9/2010 se aplica pana la data de 31 decembrie 2012. 

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#disponibilizari, # cfr, # locuri munca indemnizatie somaj , #stiri CFR