Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Guvernul isi asuma cedarea unui pachet minoritar la CFR Marfa

Guvernul isi asuma cedarea unui pachet minoritar la CFR Marfa


Guvernul vrea revitalizarea CFR Marfa printr-un management profesionist si cedarea unui pachet minoritar, potrivit noului program de guvernare, desi in scrisoarea de intentie transmisa FMI si-a asumat continuarea privatizarii cu un investitor strategic, cu termen de finalizare in mai 2015.

In noul program se prevede, ca obiectiv specific, "relansarea activitatii societatii nationale feroviare romanesti de marfa prin management profesionist, orientat pe obtinerea de profit si valorificarea la maximum a potentialului acestei companii si, abia dupa atingerea unui anumit nivel de crestere economica, vinderea unui pachet minoritar de actiuni".

Aceasta prevedere a fost inclusa si in programul de guvernare 2013 - 2016.

Potrivit ultimei scrisori convenite cu FMI, Guvernul isi asuma o restructurare agresiva a CFR Marfa si continuarea procesului de privatizare.

Astfel, printre masurile de restructurare, incluse in bugetul CFR Marfa din acest an, se numara reducerea costurilor de personal, vanzarea la fier vechi a vagoanelor uzate moral si stoparea livrarilor catre clienti care au arierate fata de companie, se arata in documentul transmis FMI.

"In luna decembrie am aprobat o hotarare de Guvern pentru continuarea privatizarii CFR Marfa cu un investitor strategic, lucru care preconizam ca va avea loc in mai 2015", se arata in scrisoarea transmisa FMI.

Compania CFR Marfa, controlata de stat, prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfa local.

In luna iunie a anului trecut, compania GFR, controlata de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat castigatoare in procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un pret de 202 milioane euro pentru 51% din actiuni.

Tranzactia nu a fost finalizata insa pana la termenul limita, 14 octombrie, pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra operatiunii.

Ulterior, autoritatile au anuntat reluarea procedurii. Fostul ministru al Transporturilor Ramona Manescu a declarat recent ca procesul de privatizare se afla in prezent la stadiul finalizarii noului caiet de sarcini.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1443 ori