Romanii vor ca taxa auto sa fie una de poluare si nediscriminatorie

Joi, 17 Aprilie 2008, ora 13:59
1161 citiri
Romanii vor ca taxa auto sa fie una de poluare si nediscriminatorie

Cetatenii care si-au spus opinia pe tema taxei auto in cadrul audierilor organizate de Academia de Advocacy doresc ca taxa sa fie cu adevarat una de poluare si nediscriminatorie, iar cuantumul ei sa fie redus sau platit anual, releva raportul audierii.

Un

numar de 101 romani si-au expus punctul de vedere in cadrul audierii,

dintre care 9 au apartinut institutiilor guvernamentale initiatoare.

Raspunzand criticilor venite din partea PD-L potrivit carora Guvernul

ar fi dominat numeric dezbaterea, Mircea Toma, membru al comisiei de

experti ce a monitorizat audierea, a aratat ca opiniile Executivului au

fost excluse din sinteza elaborata, potrivit NewsIn. 

Expertii

au analizat punctele de vedere a 64 de persoane fizice, 18 ONG-uri, 3

partide politice (PD-L, PC, PNL) si a unui reprezentant al

sindicatelor. Principiul "poluatorul plateste" - principiul recunoscut

in toate depozitiile - trebuie bine inteles si pus in practica, au

concluzionat expertii.

Concluzia

unanima a fost ca taxa auto trebuie sa fie cu adevarat una de poluare

si ca principiul nediscriminarii trebuie aplicat la toate tipurile de

autovehicule, indiferent de proprietar (privat, public). In plus, unii

cetateni au aratat ca emisiile din surse fixe (cum ar fi CET-urile)

sunt taxate la un nivel mai scazut decat cele din surse mobile

(transport). Totodata, majoritatea depozantilor considera nivelul de

taxare necorelat cu gradul de suportabilitate al cetatenilor. O alta

ingrijorare se refera la faptul ca taxa de poluare nu se constituie

intr-un factor stimulativ al innoirii parcului national auto. Cei mai

multi depozanti au mai propus ca taxa de poluare sa fie platita

periodic, anual sau corelat cu recertificarile autoturismelor.

Multi cetateni au mai adus in atentie faptul ca taxa trebuie corelata cu emisiile de noxe.

Toate

aceste concluzii se constituie in recomandari inaintate de comisia de

experti Guvernului, de care decidentii politici pot sa tina seama sau

nu. Prof. dr. Dan Gabriel Manoleli, membru al comsiei, a subliniat ca

Executivul nu are la dispozitie foarte mult timp pentru a modifica

ordonanta, avand in vedere ca noua forma trebuie sa intre in vigoare la

1 iulie pentru ca Romania sa fie stearsa de lista de infringement. Ca

opinie personala, el a aratat ca taxa de poluare ar trebui sa provina

dintr-o rearanjare a accizelor pe carburanti.

Printre

recomandarile transmite in urma audierii se mai numara: analiza bazei

de impozitare prin includerea nediscriminatorie a intregului parc auto,

revizuirea formulei de calcul in functie de ciclul de viata al

autovehicolului, analiza corelarii cu alte acte normative sau

instituirea unui sistem de bonificatii care sa accelereze procesul de

innoire a parcului national auto.

Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de...
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Când vine vorba de amenajarea camerei copilului tău, fiecare piesă de mobilier pe care o alegi joacă un rol crucial în crearea unui spațiu atât funcțional, cât și primitor. Mai mult...