Guvernul iarta datoriile CET-urilor

Miercuri, 16 Septembrie 2009, ora 10:51
1814 citiri
Guvernul iarta datoriile CET-urilor

Centralele termice care au acumulat datorii pana la 30 iunie 2009, nu vor fi obligate sa le plateasca statului, decizie explicata de Executiv prin asigurareaa furnziarii agentului termic.

Executivul pregateste stergerea datoriilor acumulate de centralele termice, o suma totala de 536,4 milioane lei, in care este inclusa si plata obligatiilor fiscale neonorate pentru imprumuturi externe contractate cu garantia statului

"Obligatiile fiscale principale ale operatorilor economici care presteaza serviciul public de alimentare a populatiei cu energie termica, in sistem centralizat, reprezentand impozite, taxe, contributii si taxa pe valoarea adaugata aferenta alocatiilor bugetare, datorate sau datorate si amanate potrivit unor acte normative, conform evidentei fiscale la data de 30 iunie 2009 si neachitate, se scutesc la plata", se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta.

 

Conform actului normativ, obligatiile fiscale principale catre fondul de risc aferente imprumuturilor externe garantate sau subimprumutate de stat, conform evidentei contabile a Ministerului Finantelor la 30 iunie 2009, precum si cele amanate si neachitate vor fi de asemenea scutite la plata.

Aceeasi facilitate va fi aplicata si pentru obligatiile fiscale accesorii aferente datoriilor, exceptate fiind doar impozitele si contributiile cu stopaj la sursa, pentru taxa pe valoarea adaugata datorata in vama si accesoriile calculate la acestea.

Concomitent cu anularea datoriilor vor fi suspendate procedurile de executare silita a creantelor fiscale aferente obligatiilor.

"Masurile de natura ajutorului de stat prevazute in ordonanta de urgenta se acorda in conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei Europene 842/2005 privind instituirea Comunitatii Europene la ajutorul de stat, sub forma compensatiei pentru obligatia de serviciu public, acordat anumitor intreprinderi carora le-a fost incredintata prestarea unui serviciu de interes economic general", se arata in document.

Stergerea datoriilor este argumentata de Guvern prin "evitarea blocajelor alimentarii cu energie termica in sezonul de incalzire 2009-2010 si asigurarii caldurii la costuri suportabile de catre populatie".

Executivul arata ca cinci milioane de persoane din mediul urban, respectiv 1,72 milioane apartamente folosesc energia termica furnizata in sistemele centralizate pentru incalzire si apa calda de consum, de catre operatori economici avand, in general ca actionari majoritari autoritatile administratiei publice locale.

 

Alte motive invocate de Guvern pentru justificarea pierderilor sunt starea instalatiilor de transport si distributie deosebit de precara, cu durata de viata mult depasita, neaprobarea in tariful de energie termica a pierderilor reale de apa rece pentru prepararea apei calde menajere, nedeductibilitatea cheltuielilor determinate de depasirea de pierdere aprobata prin tarif si inregistrarea TVA aferenta pe costuri, conform Codului Fiscal, incepand din 2003.

"Majoritatea operatorilor economici care presteaza serviciul public de producere, transport, distributie a energiei termice se afla in blocaj financiar si economic, iar blocajele au generat imposibilitatea de a contracta cantitatile de combustibili necesare pentru sezonul de iarna 2009-2010 sau chiar oprirea temporara a activitatii. Contractarea unor credite de la bancile comerciale este practic imposibila, deoarece operatorii se afla in situatie de dificultate financiara, care a determinat neplata la scadenta a unor imprumuturi anterioare. Pentru asigurarea continuitatii furnizarii caldurii si apei calde pentru populatie, se impune promovarea ordonantei, deoarece, in conditiile crize financiare mondiale, autoritatile locale nu au capacitatea sa acopere, din bugetele locale, pierderile operatorilor din sistem", arata Guvernul.

Sursa citata explica astfel ca urmareste scoaterea din blocaj a activitatii economice a operatorilor economici prestatori ai serviciului de interes economic general de alimentare cu energie termica a populatiei si ca, pentru ca acest serviciu sa functioneze la parametrii optimi, este necesara acoperirea pierderilor rezultate din prestarea serviciului de interes economic general.

Pe lista societatilor care vor beneficia de aceasta facilitate au fost incluse CET Bacau (pentru 45,5 milioane lei), Electrocentrale Oradea (32,3 milioane lei), Termica Botosani (89,2 milioane lei), CET Brasov (97,3 milioane lei), CET Braila (2,1 milioane lei), Acvaterm Ramnicu Sarat (176 mii lei), Energoterm Resita (18,1 milioane lei), Crisul Huedin (46 mii lei), Utilserv'96 Eforie (694 mii lei), Gosp Confort Intorsura Buzaului (334 mii lei), Uzina Termica Calafat (16,8 milioane lei), Uzina Termoelectrica Giurgiu (88,5 milioane lei), Uzina de Agent Termic si Alimentare cu Apa Motru (3,5 milioane lei), Electrocentrale Deva (15 mii lei), Acvacalor Brad (14,1 milioane lei), Edil Terma Vulcan (3,9 milioane lei), Termoficare Petrosani (1,1 milioane lei), Universal Lupeni (2,1 milioane lei), CET Iasi (66 milioane lei), Regia Autonoma de Gospodarie Comunala si Locativa Pascani (9,9 milioane lei), Acvaterm Targu Neamt (318 mii lei), IGO Caracal (8,8 milioane lei), Uzina Electrica Zalau (25,6 milioane lei), Termica Vaslui (6,1 milioane lei), Regia Autonoma de Gospodarie Comunala si Locativa Barlad (678 mii lei) si CET Govora (2,4 milioane lei).

Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput în colaborare cu unii dintre cei mai buni jucători de esports, inclusiv Zachary „zekken” Patrone, campion și MVP al turneului...
China abandonează Rusia: Se salvează de frica SUA, după ce a primit o lovitură majoră
China abandonează Rusia: Se salvează de frica SUA, după ce a primit o lovitură majoră
Cele două națiuni, China și Rusia și-au întărit alianța, iar Xi Jinping și Vladimir Putin au făcut schimb de vizite în capitalele lor în ultimul an pentru a-și reitera angajamentul...
#guvern, #cet, #obligatii, #fiscale, #datorii, #garantia, #statului , #stiri CET