Viitorul proprietar CEC se va bate pentru locul 3 in topul bancilor

Joi, 03 August 2006, ora 02:06
1388 citiri

In asteptarea rezulatelor finale ale licitatiei pentru CEC, ochii tuturor bancherilor sunt atintiti asupra rapoartelor financiare dupa primul semestru. Din estimarile preliminare, noul patron al CEC, indiferent cum se va numi, se va bate in curand pentru pozitia a treia cu Raiffeisen Bank. Pozitiile unu si doi sunt intangibile deocamdata, mai ales ca variatia cotelor de piata ale BCR si BRD-GSG este insignifianta.Iesirea din cursa pentru CEC s-ar putea sa ii doara extrem de tare pe cei de la Raiffeisen. Austriecii se vad intr-o ipostaza extrem de nefericita: in cazul in care luau CEC, puteau sa se bata cu succes pentru locul al doilea cu BRD-GSG. In noua ipostaza, ei vor lupta pentru a-si pastra locul al treilea cu OTP sau NBG. OTP a facut deja previziuni indraznete, opinand ca va ajunge dupa ce va lua CEC undeva la 105 din piata romaneasca. Ambii competitori au cote de piata undeva in jurul a doua puncte procentuale, care adunate cu cele 4,2 ale CEC ar da un 6,2%, destul de aproape de 7,9% cat mai detine Raiffeisen din piata romaneasca. Iar situatia nu este roz deloc pentru austrieci, banca lui van Groningen fiind unul dintre principalii perdanti ai ultimilor doi ani din punctul de vedere al cotei de piata. Austriecii de la Raiffeisen Bank nu au reusit sa se redreseze de la finalul anului 2004, pierzand in tot acest timp aproape 1,5 puncte procentuale. La duelul pentru ultimul loc pe podium se poate adauga si un al treilea competitor, odata cu incheierea fuziunii Unicredit-HVB-Banca Tiriac, rezultand tot un grup financiar cu o cota de piata intre 6-7%.

Sub podiumul premiantilor agitatia este maxima. Din punctul de vedere al cotei de piata, locul patru apartine momentan ING Bank, in crestere de la 4,9% in iunie 2005 la 5,57% in iunie 2006. Totusi se poate observa o usoara deteriorare in ultimele trei luni, in martie ING atingand un varf de 6,3%.

Marea surpriza vine deocamdata pe locul cinci si se numeste Banca Transilvania. Ea reuseste o crestere de aproape o treime, de la 3,1% in martie 2005 la 4,34% in iunie 2006. Astfel devine explicabil de ce Banca Transilvania e considerata cea mai dinamica si cea mai cautata de investitori institutie financiara romaneasca. Banca Transilvania este principalul beneficiar al evolutiilor primului semestru din 2006, pentru ca nu a stat degeaba, continuandu-si cresterea cotei de piata cu aproape jumatate de procent in ultimele sase luni. Aceasta majorare impreuna cu scaderile consemnate de adversari a propulsat Banca Transilvania pe locul cinci, mult mai repede decat ar fi crezut analistii financiari. Privind evolutia din ultimele 18 luni, se poate observa o crestere sanatoasa a bancii, fiecare sase luni contribuind cu aproximativ jumatate de procent la cota de piata.

Urmatoarea in topul cotelor de piata ar fi CEC, despre care am discutat, la egalitate de puncte cu Alpha Bank. Grecii au facut ce au facut, pe segmentul imobiliar, si au urcat considerabil de la un 3% in martie 2005 la 4,22% in iunie 2006. Locul opt este conservat de Banc Post, alta banca romaneasca manageriata de o institutie elena. Ea se afla in plin proces de rebrenduire si restructurare. Nu putem sa nu atragem insa atentia asupra faptului ca, daca EFG Eurobank, actionarul majoritar al Banc Post, ar fi castigat si CEC, am fi asistat la un jucator cu peste opt procente din piata, care ar fi ocupat locul al treilea! Oricum, Bancpost pare a fi fericita, pentru ca dupa o perioada destul de alambicata, cu variantii sinusoidale ale cotei de piata, viitorul pare sa sune acum mult mai bine. Banca a revenit la cota de piata detinuta in aceeasi perioada a anului trecut, masurile de reorganizare dand deja roade.

Locul noua revine HVB, in pierdere evidenta de turatie din cauza miscarilor de reorganizare prilejuite de fuziunea cu Unicredit si banca Tiriac, inceputa de la nivel international. Tot in pierdere de puncte se afla ti ultimul din top 10, olandeziii de la aBN Amro. Ei au coborat de la 6,4% in iunie 2005 la doar 3,44% la ora actuala.

Bloombiz