Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cumparatorul CEC va fi anuntat intre 20 si 22 decembrie

Cumparatorul CEC va fi anuntat intre 20 si 22 decembrie
Castigatorul privatizarii CEC va fi anuntat, in mod normal, intre 20-22 decembrie, iar contractul va fi facut public in momentul semnarii, a declarat, miercuri, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu.

"Dupa primirea ofertelor, le vom dechide in aceeasi zi, si vom face public rezultatul" , a spus Vladescu.

El nu a dorit sa comenteze pe tema continutului contractului de privatizare.

"Strategia de privatizare ne da posibilitatea sa decidem", a spus Vladescu, fiind intrebat daca statul vinde CEC la orice pret.

Contractul de privatizare a CEC a fost avizat, miercuri, de Guvern prin hotarare, iar dupa semnarea intre cumparator si vanzator va fi aprobat prin lege, a anuntat premierul Calin Popescu Tariceanu.

Statul, unicul actionar al CEC, a decis sa vanda 69,9% din actiuni, pachet in care este inclusa si cota de 9,9% care, conform legii, revine Fondului Proprietatea, a carei contravaloare va fi transferata Fondului dupa vanzare.

Un pachet de 5% din actiuni va fi vandut salariatilor CEC si pensionarilor cu ultimul loc de munca la institutia de credit.

A??n etapa finala a privatizarii CEC, a cincea mare banca din Romania si singura institutie comerciala de credit ramasa in proprietatea statului, s-au calificat banca ungara OTP si National Bank of Greece.

Potrivit strategiei de privatizare a CEC, vanzarea unui pachet majoritar reprezentand 69,9% din capitalul social al CEC se realizeaza prin negociere in trei etape, respectiv pe baza de oferte preliminare neangajante, urmate de oferte finale angajante si oferte financiare finale angajante imbunatatite.

Aprobarea de catre Guvern a elementelor principale ale proiectului final al contractului de vanzare-cumparare a 69,9% din actiunile CEC este necesara pentru continuarea procesului de privatizare prin lansarea etapei a treia, in care vor fi solicitate oferte financiare finale angajante imbunatatite.

Pretul de vanzare a acestui pachet de actiuni CEC va fi prezentat Guvernului spre aprobare dupa depunerea ofertelor financiare finale angajante imbunatatite.

Proiectul final al contractului de vanzare-cumparare de actiuni cuprinde clauze negociate cu cei doi ofertanti, National Bank of Greece si OTP Bank, introduse sau amendate ca urmare a problemelor ridicate de acestia in timpul negocierilor.

"S-a convenit utilizarea, exclusiv pentru scopurile determinarii valorii Modificarii Negative Importante, a cursului de schimb stabilit de Banca Nationala pentru 30 iunie 2006, data ultimelor situatii financiare ale CEC audiate de KPMG", au afirmat surse oficiale.

Documentul aprobat, miercuri, de Executiv contine clauze privind pretul actiunilor puse in vanzare, conditiile de efectuare a platii pretului de cumparare si a transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor, conditii care trebuie indeplinite pentru finalizarea tranzactiei, precum si prezentarea in detaliu a modului in care CEC trebuie sa-si desfasoare activitatea in perioada cuprinsa intre data semnarii contractului de vanzare-cumparare de actiuni si data finalizarii tranzactiei.

"Precizarea are drept scop sa asigure cumparatorul ca in perioada respectiva nu vor avea loc schimbari importante", arata sursa citata.

O conditie pentru finalizare este reinnoirea de catre CEC a contractelor de inchiriere pentru spatiile inchiriate din Bucuresti, in conditiile Hotararii Consiliului general al Municipiului Bucuresti, adoptata in septembrie 2006.

Obligatiile post-privatizare ale cumparatorului includ in detaliu toate obligatiile, inclusiv cele prevazute in strategia de privatizare, pe care cumparatorul trebuie sa si le asume dupa finalizarea tranzactiei.

Documentul mai contine declaratiile si garantiile partilor in legatura cu operatiunile proprii ale CEC, clauze privind incetarea contractului inainte de finalizare prin acord, rezolutiunea contractului inainte de finalizare de catre cumparator sau de catre vanzator, despagubirile pentru incalcarea obligatiilor contractuale de catre parti.

Sunt prezentate prevederi generale legate de derularea si aplicarea contractului, asigurarea confidentialitatii, notificari, forta majora, legea aplicabila si solutionarea disputelor, precum si regimul eventualelor taxe aplicabile.

Bloombiz
(Sursa: Mediafax)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 855 ori