CEC intra in "Prima Casa" doar cu credite in lei

Vineri, 26 Iunie 2009, ora 12:50
3849 citiri
CEC intra in "Prima Casa" doar cu credite in lei

CEC Bank a depus oferta de participare la Prima Casa, care include un plafon pentru creditele acordate in cadrul acestui program de 400 milioane lei, oferta bancii vizand numai imprumuturile in moneda nationala, ce vor fi preschimbate in euro, dupa adoptarea monedei unice europene, potrivit Newsin.

"Ramanem la aceeasi opinie, exprimata si cu alte ocazii, ca este recomandabil ca imprumuturile angajate de persoanele fizice sa fie in valuta in care au veniturile. In acest fel se elimina riscul valutar care, in conditiile actuale de volatilitate de pe pietele financiare valutare, ramane ridicat.

In plus, personal, consider ca in acest moment EURIBOR se afla in apropierea unui minim istoric, in timp ce ROBOR are mari sanse sa scada, iar in momentul adoptarii euro va fi inlocuit cu EURIBOR", a spus presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea.

Un alt argument adus de Ghetea in favoarea creditelor in lei este ca "la momentul adoptarii euro atat veniturile (salarii, dividende, chirii etc), cat si datoriile (creditele, etc) cetatenilor Romaniei vor fi convertite din lei in euro, aplicandu-se acelasi curs, rezultand practic un risc de conversie nul".

CEC Bank a transmis, joi, la Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) si catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) oferta financiara pentru creditele acordate prin programul Prima Casa.

"In baza analizelor efectuate asupra solicitarilor de credite imobiliare din primele cinci luni ale acestui an, CEC Bank a comunicat FNGCIMM intentia de a utiliza in anul 2009, un plafon de garantare aferent programului Prima Casa de pana la 400 milioane lei (cca. 1700 case)", se arata in comunicatul transmis, vineri, de banca, al carei unic actionar este statul roman.

Pentru creditele in lei acordate prin Prima Casa, banca percepe o dobanda anuala egala cu rata medie a dobanzilor interbancare ROBOR la 3 luni plus 1,9%, dar nu percepe comisioane de acordare, analiza, gestiune sau rambursare anticipata.

"In plus fata de cele prezentate anterior, CEC Bank ofera promotional celor care vor obtine un credit pana la data de 31 decembrie 2009 si care achizitioneaza imobile cu valoarea de maximum 60.000 euro, echivalent lei, urmatoarele avantaje: nu percepe comision de evaluare, pentru primul an, impreuna cu societatile de asigurari partenere, va suporta prima aferenta politei de asigurare obligatorii, un card de credit, in baza analizei aceleasi documentatii", se mai arata in comunicatul transmis de banca.

Persoanele care doresc sa ia credite de la CEC Bank prin programul Prima casa trebuie sa aiba o varsta maxima la data rambursarii integrale a creditului de 80 de ani, in conditiile in care durata maxima de finantare este de 30 de ani, iar perioada de gratie de maximum 180 de zile.

Produsul dezvoltat pentru programul Prima Casa va fi distribuit prin toata reteaua CEC Bank, de 1.380 de unitati teritoriale, cu acoperire la nivel national, toate avand atributii privind colectarea documentatiei specifice de creditare si punerea la dispozitia clientilor a finantarilor aprobate.

Guvernul a stabilit ca bancile care dau credite ipotecare prin programul Prima Casa pot aplica o marja de maximum 4% pe an peste rata EURIBOR la 3 luni in cazul imprumuturilor in euro, respectiv o marja de cel mult 2,5% pe an peste rata ROBOR la 3 luni la creditele in lei.

Numarul bancilor inscrise in programul Prima Casa a fost de 20, iar valoarea creditelor pe care bancile sunt dispuse sa le acorde este de 1,457 miliarde euro, peste plafonul de 1 miliard euro impus de guvern, a anuntat joi seara Ministerul Finantelor Publice.

Cele 20 de banci care au depus oferte sunt BCR, BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Romaneasca, Piraeus Bank, Bank Leumi, ATEbank, Intesa Sanpaolo Bank, Credit Europe Bank, OTP Bank, UniCredit Tiriac Bank, ING Bank, Emporiki, Millennium Bank si Garanti Bank.

#cec, #credite, #lei, #milioane, #plafon , #stiri CEC