Birchall: Romanii cu depozite la CEC pentru Dacia transferate la BRD ar putea fi despagubiti mai repede

Miercuri, 11 Decembrie 2013, ora 17:05
1702 citiri
Birchall: Romanii cu depozite la CEC pentru Dacia transferate la BRD ar putea fi despagubiti mai repede

Romanii care au constituit depozite la CEC in vederea achizitionarii de autoturisme Dacia si care dupa Revolutie i-au transferat la BRD ar putea fi despagubiti in scurt timp, sustine deputatul PSD Ana Birchall.

"Ma bucura decizia Comisiei pentru buget, finante si banci din Camera Deputatilor de a da un raport de adoptare proiectului de lege care instituie despagubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC Bank inainte de anul 1990 si si-au transferat aceste depozite la BRD - Groupe Societe Generale in anul 1991 in vederea achizitionarii de autoturisme Dacia', a precizat Birchall intr-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

Deputatul PSD a primit solicitari de la romanii care au depus depozite la CEC

Deputatul PSD mai spune ca numeroasele solicitari pe care le-a primit de la romanii care au depus depozite la CEC, inainte de 1989, pentru achizitionarea unui autoturism au determinat-o sa adreseze o intrebare pe acest subiect Ministerului Finantelor Publice.

"Ma bucur ca, acum, Ministerul de Finante si Parlamentul, prin Comisia de buget, finante si banci si Comisia juridica, lucreaza impreuna pentru rezolvarea acestei nedreptati care persista deja de prea multi ani", a spus deputatul PSD Ana Birchall.

Ea a mai precizat ca sustine solutiile legislative care vor permite romanilor care au fost nedreptatiti timp de peste 20 de ani sa isi recupereze banii pierduti.

"Imi exprim speranta ca propunerea legislativa va fi adoptata in cel mai scurt timp si de Camera Deputatilor. Sunt sigura ca lunga asteptare a celor care merita aceste despagubiri se va sfarsi in curand, odata cu adoptarea si promulgarea acestei legi", a concluzionat Ana Birchall.

#depozite CEC, #CEC dacia , #stiri CEC