1.400 de locuinte construite prin ANL vor fi finalizate in acest an

Vineri, 20 August 2010, ora 11:04
1586 citiri
1.400 de locuinte construite prin ANL vor fi finalizate in acest an

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a anuntat vineri ca nu a suspendat programul de constructie a locuintelor pentru tineri prin ANL, chiar daca bugetul alocat acestui program a fost redus, urmand a fi finalizate in acest an 1.400 de locuinte, fata de 7.000 propuse initial, informeaza NewsIn.

De asemenea, va continua si programul de reabilitare termica a locuintelor, cu un buget redus in urma diminuarii bugetului ministerului cu 10%.

Potrivit MDRT, reducerea bugetului de stat alocat unui program atrage dupa sine reducerea numarului de obiective de investitii finalizate in cadrul programului respectiv.

"Diminuarea fondurilor alocate de la bugetul de stat constructiei de locuinte pentru tineri prin ANL presupune finalizarea in acest an a unui numar de aproximativ 1.400 de locuinte, fata de 7.000 de locuinte cate ne propusesem la inceputul lui 2010. In ceea ce priveste programul de reabilitare termica, bugetul MDRT pe anul in curs nu a permis contractarea de lucrari noi, ci doar finalizarea celor 29.000 de locuinte contractate in 2009", a comunicat MDRT.

Totodata, MDRT a informat ca, pentru rezolvarea problemelor de locuire ale tinerilor si pe cele de reabilitare termica a cladirilor, ministerul a luat o serie de masuri menite sa compenseze diminuarile de buget.

Astfel, MDRT a dat posibilitatea tinerilor chiriasi sa cumpere locuintele ANL in conditii avantajoase, banii rezultati din vanzare urmand a fi folositi pentru constructia de noi locuinte.

In acelasi context, MDRT a reglementat parteneriatul public-privat pentru construirea de locuinte destinate tinerilor, ceea ce inseamna ca proiectele de acest tip vor putea fi derulate si cu finantare privata.

In ceea ce priveste reabilitarea termica, Ministerul a precizat ca a initiat un program complementar celui reglementat prin Ordonanta de urgenta nr. 18/2009 privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte.

Noul program, reglementat de Ordonanta de urgenta nr. 69/2010, permite finantarea acestui tip de lucrari direct de catre beneficiar, prin credite acordate de CEC, garantate de stat si cu dobanda subventionata prin MDRT.

"Ministerul va continua demersurile de identificare a unor surse de finantare alternative pentru programele anuntate ca prioritare, printre care se numara si programul de constructie de locuinte pentru tineri prin ANL, precum si programul de reabilitare termica a locuintelor", se mai arata in comunicatul MDRT. 

#anl, #constructie, #locuinte, #reabilitare, #termica , #stiri CEC