Fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, a vândut aproximativ 12 milioane de acţiuni ale companiei de vânzare cu amănuntul online şi de servicii cloud, pentru aproximativ 2 miliarde de dolari,
Jeff Bezos, fondatorul Amazon va vinde până la 50 de milioane de acţiuni la compania de comerţ online şi servicii cloud, în următorul an, potrivit unui raport al companiei, citat de Reuters.
1.000.000.000.000. Acesta este un trilion. Este, de asemenea, estimarea a cat va avea Jeff Bezos, fondatorul si CEO-ul companiei Amazon, in 2023, din moment ce tinta lui este sa fie primul trilionar
Principiile din Behavioural Economics & Neuromarketing sunt utilizate in digital marketingul marilor giganti: Amazon, Booking, Airbnb, etc. Este next level in digital marketing. Vestea buna este ca
Miliardarul Jeff Bezos a vandut in aceasta saptamana actiuni Amazon in valoare de peste 3 miliarde de dolari, potrivit documentelor depuse la Comisia americana pentru bursa si valori mobiliare,
Odata cu cresterea numarului de cazuri si a masurilor luate de autoritati pentru prevenirea raspandirii COVID-19, efectul asupra mediul de afaceri este tot mai puternic, majoritatea industriilor sunt
Politia a retinut 185 de activisti ai miscarii ecologiste Extinction Rebellion, dupa ce acestia au manifestat, sambata, la salonul auto din Bruxelles, in semn de protest fata de rolul industriei auto
Producatorul american de articole sportive Nike a anuntat miercuri ca va inceta sa mai vanda articole de incaltaminte si imbracaminte direct pe platforma de vanzari online Amazon, punand capat unui
Anul trecut a fost promulgata legea ce permite farmaciilor sa comercializeze medicamente fara prescriptie (OTC) si in mediul online, dar incepand de pe 24 aprilie intra in vigoare si normele de
Revolut a obtinut licenta bancara europeana si anunta planurile sale de a oferi utilizatorilor conturi curente complete, posibilitatea de a lua credite si de a tranzactiona actiuni fara comision.
Din ce in ce mai multe afaceri iau nastere zilnic in Romania si in intreaga lume. Insa unele sunt mai putin dezvoltate sau cu un succes mai mic, iar altele devin imperii adevarate peste noapte. Asa
Conform ultimelor raporturi Brand Finance Global 500 Amazon este cel mai valoros brand al lumii, ajungand la o valoare de 150,8 miliarde de dolari, dupa o crestere de peste 42% in ultimul an.
Cosmin Bardan are doar 25 de ani si o afacere care ii aduce vanzari anuale de 1 milion de dolari. Nu a mostenit niciun business si nici nu a venit cu "bani de acasa". S-a luptat sa obtina o bursa in
Presedintele Donald Trump a reluat joi criticile la adresa Amazon.com, acuzand compania ca nu plateste destule taxe si distruge micile afaceri. Actiunile platformei de comert online au continuat sa
Alegerea unui produs este unul dintre primii pasi care trebuie urmati in acest business si acesta trebuie facut cu grija si ca urmare a unui studiu de piata amanuntit.
In e-commerce, la fel ca in multe alte domenii, exista o serie de mituri aparute de-a lungul timpului. Multi antreprenori incepatori se sperie atat de tare de ele, incat sfarsesc prin a face niste
Traim cu certitudine in era tehnologiei si tot mai multi antreprenori se orienteaza spre business-ul online, in mod special catre Amazon. Esti la inceput de drum si nu esti foarte sigur de pasii pe
Febra cumparaturilor a cuprins din nou Romania, la inceput de primavara, si, pentru ca timpul nu ne mai permite sa strabatem magazinele, online-ul este cea mai la indemana solutie.
Directorul general al aliantei Renault-Nissan-Mitsubishi, Carlos Ghosn, a prognozat marti ca revolutia prin care trece industria auto va deveni din ce in ce mai vizibila in urmatorii cinci ani, pe
Mai mult de 30 de speakeri internationali si romani sunt anuntati anul acesta la GPeC SUMMIT - cel mai important eveniment de E-Commerce si Marketing Online care se va desfasura la Bucuresti, in
Doar pana pe 31 octombrie 2017, ora 23:59, preturile biletelor de acces la GPeC SUMMIT sunt reduse de la la 109 euro + TVA/persoana pentru ambele zile de eveniment! Mai sunt doar 7 zile in care poti
Jeff Bezos, fondatorul si CEO-ul Amazon, a devenit cel mai bogat om de pe planeta dupa ce actiunile companiei sale au crescut joi dimineata, iar averea sa a ajuns la 90,7 miliarde de dolari.
Exista Internetul pe care il stiu cei mai multi dintre noi, folosit de 99% din populatie, si mai exista o varianta exclusivista a acestuia pentru restul de 1%. La fel ca in offline.
Microsoft a dezvaluit miercuri noi inovatii tehnologice care vizeaza patrunderea inteligentei artificiale (IA) in cotidian utilizand resursele din "cloud".
Sunt doi dintre cei mai bogati oameni din lume: unul domina comertul electronic global, celalalt a pornit o revolutie impotriva combustibililor fosili si sunt departe de a-si fi spus ultimul cuvant