În timp ce președintele SUA, Joe Biden, ia în considerare o vizită în Israel ca parte a unei ample inițiative diplomatice globale menite să prevină extinderea războiului în regiunea mai
Doua instalatii petroliere ale gigantului saudit Aramco au fost vizate de un atac de drona sambata, fiind revendicat in cursul zilei de rebelii yemeniti. Operatiunea a fost condamnata de SUA,
Presedintele SUA, Donald Trump, a reactionat violent pe Twitter, duminica, dupa ce presa americana a scris ca unul dintre consilierii sai colaboreaza voluntar cu ancheta FBI privind implicarea Rusiei
Presedintele american Donald Trump a parasit duminica Marea Britanie cu destinatia Helsinki, unde va participa luni la un summit cu omologul sau rus Vladimir Putin, apeland la Twitter pentru a lansa
Guvernul mexican a anuntat joi represalii comerciale impotriva taxelor vamale anuntate de SUA, principalul sau partener comercial, pe importurile de otel si aluminiu din Uniunea Europeana, Mexic si
Franta isi va mari participarea la coalitia antijihadista impotriva Statului Islamic in Siria, a declarat, miercuri, presedintele francez, Emmanuel Macron, in a doua zi a vizitei sale de stat in SUA.
Statele Unite, Franta si Marea Britanie au lansat sambata dimineata un atac cu rachete de croaziera in Siria pentru a sanctiona regimul presedintelui Bashar al-Assad dupa atacul cu arme chimice comis
Seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, a catalogat, vineri, presupusul atac chimic din Siria de saptamana trecuta drept o "inscenare" la care au participat "serviciile speciale ale unui stat", pe
Presedintele american Donald Trump a condamnat, duminica, presupusul atac chimic din orasul sirian Douma si a precizat ca presedintele rus Vladimir Putin si regimul iranian poarta o responsabilitate
Mai multe rachete au lovit luni aeroportul militar Tayfur, din centrul Siriei, informeaza agentia oficiala de presa siriana SANA, preluata de AFP. "Exista suspiciunea ca este vorba de un atac
Premierul britanic Theresa May a convocat o sedinta de urgenta a Guvernului in cursul zilei de joi pentru a discuta situatia din Siria, in conditiile in care surse oficiale sustin ca armata britanica
Specialistii rusi care au anchetat la Douma, unde regimul sirian este acuzat ca a lansat un atac chimic impotriva rebelilor, nu au gasit "nicio urma" de substanta chimica, a asigurat luni ministrul
Administratia de la Washington a sugerat ca Guvernul ar putea avea banii necesari pentru a finanta pregatirea si dotarea cu arme a unui milion de profesori din Statele Unite.
O noua serie de sanctiuni americane impotriva Moscovei reprezinta o incercare de a influenta afacerile interne ale Rusiei inaintea alegerilor prezidentiale, a declarat viceministrul rus de externe
Donald Trump l-a acuzat pe fostul sau consilier Steve Bannon ca si-a "pierdut mintile", intr-o usturatoare declaratie care marcheaza o ruptura de cel care a fost unul dintre strategii victoriei sale
Un sofer a intrat intentionat cu o camioneta in multime, marti, pe o strada din cartierul new-yorkez Manhattan. Vehiculul a lovit, de asemenea, un autobuz scolar.
Amplasarea sistemului american antiracheta THAAD in Coreea de Sud, care a starnit proteste in tara si opozitie din partea Coreei de Nord si a Chinei, a fost finalizata, au anuntat duminica media
Coreea de Nord va raspunde "cu foc" la decizia presedintelui SUA, Donald Trump, de a "aprinde fitilul razboiului" prin declaratiile "beligerante si nebunesti" facute la Adunarea Generala ONU,
Coreea de Nord poate efectua cel mai puternic test al unei bombe cu hidrogen in Oceanul Pacific, a declarat ministrul de Externe de la Phenian, Ri Yong-Ho.
O fosta agenta CIA, Valerie Plame Wilson, a lansat o campanie de finantare participativa pentru a cumpara actiunile Twitter si pentru a-i interzice astfel accesul presedintelui Donald Trump la
Liderul nord-coreean Kim Jong-un anunta ca a studiat planurile armatei sale privind atacarea cu rachete a insulei americane Guam, dar a decis sa amane operatiunea, pentru a vedea ce vor face in
Japonia a desfasurat sambata baterii de interceptori de racheta de-a lungul traiectoriei pe care o vor urma rachetele balistice nord-coreene in cazul in care Phenianul isi pune in practica
Hackeri rusi s-ar afla la originea unui atac informatic impotriva agentiei oficiale de presa a Qatarului survenit la sfarsitul lunii mai, care a reaprins tensiunile in regiune, a relatat marti seara
Donald Trump a lansat, luni dupa-amiza, un nou atac la adresa primarului Londrei, care semnalase faptul ca presedintele SUA i-a scos declaratiile din context pentru a face un comentariu politic dupa
Romania are cel mai mare potential din Europa pentru a deveni partenerul Bell Helicopter pentru constructia elicopterului de atac AH-1Z Viper, care sa ii permita firmei americane sa aiba o productie
Presedintele american Donald Trump a amenintat vineri ca va anula toate briefingurile de presa, in urma polemicii si contradictiilor legate de concedierea directorului FBI James Comey.
Controversatul presedinte filipinez Rodrigo Duterte a cerut Casei Albe prudenta si rabdare in relatia cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, avertizand ca "tipul pur si simplu vrea sa distruga lumea".