România este interesată de un parteneriat şi de atragerea finanţărilor pe toate sectoarele de transport, le-a spus Sorin Grindeanu, miercuri, 17 aprilie, autorităţilor din Qatar, într-o
Comisia Europeană își propunea, prin Green Deal, ecologizarea transportului de marfă, prin urmare, atragerea a cât mai multe companii de transport de marfă pe calea ferată.
Ministrul grec al Transporturilor, Christos Staikouras, a punctat joi, 11 aprilie, importanța conexiunii dintre statul elen și România, prin extinderea unui proiect de infrastructură feroviară.
România poate atrage investiţii cu capital românesc sau străin care să înceapă să producă pentru piaţa ucraineană, iar captarea unei cote de piaţă post-conflict, post-reconstrucţie ar
Experții FMI au recomandat Guvernului de la București, pentru diminuarea dezechilibrelor bugetare, introducerea unei taxe de carbon în sectoarele construcții și transporturi, ori accizarea
Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Membrii Asociației Pro Infrastructura au atras atenția de mai multe ori că guvernele din România ignoră sistematic investiții extrem de importante în infrastructura de transport.
Producătorul român de locomotive Softronic livrează și către Suedia, asta după ce a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori ai gigantului german Deutsche Bahn. Patru locomotive noi
Accesarea fondurilor europene trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar pentru a asigura resursele necesare modernizării infrastructurii feroviare, în vederea creşterii siguranţei şi a
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat, marţi la evenimentul „Schimbări climatice şi dezvoltare: perspective pentru România” de la Palatul Cotroceni, că decarbonizarea
Federatia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania si sindicatele afiliate la aceasta protesteaza marti, 29 iunie, timp de doua ore, in fata Ministerului Transporturilor.
Transportul feroviar de pasageri in Romania a inregistrat una dintre cele mai mici scaderi din UE in trimestrul al treilea din 2020. De altfel, transportul feroviar de pasageri s-a redresat usor in
Traficul feroviar este oprit marti de sase ore pe ambele sensuri intre Calimanesti si Cozia, cinci trenuri fiind afectate. Calatorii sunt transbordati cu masinile.
Infrastructura rutiera, feroviara si de metrou din Romania are o alocare de 9,2 miliarde de euro in Planul National de Redresare si Rezilienta, aproape jumatate din suma fiind destinata constructiei
Presedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban si ministrul Transporturilor, Lucian Bode au testat luni, 21 septembrie, trenul pe ruta Gara de Nord - Aeroportul International Henri Coanda.
Tranzitul persoanelor care calatoresc din Romania prin Serbia si care nu depaseste o durata de 12 ore este permis fara obligativitatea prezentarii unui test molecular negativ (PCR) privind infectia
Guvernul isi propune, in planul de relansare economica a Romaniei, care urmeaza sa fie prezentat miercuri, finalizarea lucrarilor de infrastructura aflate in implementare, reprezentand 407,3 Km de
Premierul Ludovic Orban a dat asigurari vineri, dupa o vizita pe santierul autostrazii Comarnic-Brasov, ca Guvernul va aloca resurse impresionante pentru modernizarea infrastructurii, subliniind ca
Grupul Grampet continua campania lansata in luna mai si doneaza unul dintre cele zece aparate de testare COVID-19 spitalului de copii Victor Gomoiu din Bucuresti, impreuna cu 1.000 de kituri de
CFR Calatori poarta discutii cu operatorul feroviar austriac OBB cu privire la realizarea unor trenuri speciale pentru transportul muncitorilor sezonieri, inclusiv a celor care desfasoara activitati
Ministerul Transporturilor a emis un ordin privind aprobarea Procedurii pentru circulatia trenurilor de calatori special comandate in vederea transportului de lucratori sezonieri, inclusiv activitati
CFR Calatori a anuntat, vineri, ca sunt pregatite 2 perechi de trenuri care vor transporta muncitori din Romania in Austria. Acestea vor pleca din Timisoara in zilele de 10 si 13 mai si vor fi
In contextul pandemiei de Coronavirus, Grupul GRAMPET anunta proiectul Trenul Solidaritatii Romanesti, mobilizand transportul feroviar pentru companiile romanesti care realizeaza importuri de
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a desfasurat la nivel national o serie de actiuni de control care au vizat conditiile de transport pe caile ferate, precum si serviciile de
Comisia Europeana anunta ca a luat astazi decizia pe care statul roman o astepta, cu inima stransa, de mai multa vreme. Anume: Guvernul trebuie sa recupereze nu mai putin de 570 de milioane de euro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atentionare de calatorie pentru Spania, unde vineri este anuntata o greva generala, la Barcelona si in alte orase din regiune. Ca urmare, vor fi
Comisia Europeana a initiat procedura de infringement impotriva Romaniei din cauza netranspunerii in legislatia nationala a celor doua directive aferente Pilonului Tehnic al Pachetului 4 Feroviar,
Comisia Europeana a aprobat, in conformitate cu reglementarile UE privind ajutoarele de stat, planurile Romaniei de a acorda un ajutor de investitii in valoare de 27,4 milioane de euro Portului