Fermierii români care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare ar putea primi în acest an ajutoare de stat de peste 161 de milioane de euro prin "Creditul
Ai planuri de foarte multă vreme să-ți cumperi o casă. Poate chiar să iți construiești una sau să o renovezi și ai nevoie de o sumă de bani destul de măricică. Creditul ipotecar iți pare
Investitiile nete realizate in economia Romaniei au totalizat, in primul trimestru din 2021, 20,356 miliarde de lei, in crestere cu 9,9% fata de acelasi interval din 2020, potrivit Institutului
Premierul Mihai Tudose sustine, intr-o postare pe pagina sa Facebook, ca "anul 2016 a fost un esec din punct de vedere al proiectelor demarate, ceea ce a dus la cheltuieli publice reduse pentru
Controversata lege a darii in plata a intrat in vigoare saptamana trecuta, dar bancile au transmis ca romanii cu datorii nu s-au inghesuit la ghisee ca sa beneficieze de noua reglementare.
Actele autentice vor fi intocmite intr-un singur exemplar original, care se va pastra in arhiva notarului public, potrivit Regulamentului pentru punerea in aplicare a Legii nr. 36/1995, republicata,
Inceputul crizei economice (noiembrie 2008) a prins 158.000 de romani cu credite ipotecare in derulare. Ratele au devenit din ce in ce mai greu de achitat, bugetele familiilor fiind din ce in ce mai
Camera Notarilor Publici Bucuresti reduce taxele pentru tranzactiile imobiliare cu 10% in Capitala si in judetele Calarasi, Giurgiu, Ialomita, Ilfov si Teleorman, de la 1 septembrie, avand in vedere
"De ce trebuie sa alerg prin zeci de locuri, sa platesc zeci de taxe mici si sa depun zeci de hartii?! Mai bine sa-mi platesc o suma mai mare, dar o singura data", se plangea acum ceva vreme un
Raiffeisen Bank desfasoara, in perioada 23 august - 7 octombrie, o campanie pentru refinantarea oricarui tip de credit contractat de la alte banci, cu scopul de a aduna imprumuturile unei persoane la
Romanii nu sunt speriati de criza economica si continua sa isi deschida firme. O fac, insa, in Bulgaria, semn ca ideea de a mai face afaceri in Romania ii sperie mai mult decat criza si prognozele
MAE si Ministerul Finantelor lucreaza la un text de ordin comun prin care tarifele la servicii consulare sa devina "ceva mai accesibile", potrivit lui Teodor Baconschi,care spune ca marirea taxelor
Investitiile realizate in economia Romaniei in primul trimestrul din 2010 s-au diminuat cu 29,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 9,378 miliarde lei, mai ales ca urmare a scaderii
Achizitia sau vanzarea unui imobil sunt momente foarte importante, pentru ca este vorba, de obicei, de o suma mare de bani. De aceea trebuie sa stii care sunt pasii care trebuie facuti pentru o
Investitiile realizate in economia Romaniei in 2009 au scazut cu 29,1% fata de 2008, la 62,508 miliarde lei (14,75 miliarde euro), mai ales ca urmare a scaderii drastice a investitiilor in utilaje, a
Investitiile realizate in economia Romaniei in trimestrul al treilea din acest an au scazut cu 29,9% fata de trimestrul similar din 2008, la 16,14 miliarde lei (3,82 miliarde euro), mai ales ca
Investitiile realizate in economia Romaniei in trimestrul al doilea din acest an au scazut cu 29% fata de trimestrul similar din 2008, la 14 miliarde lei (3,34 miliarde euro), mai ales ca urmare a
Nu mai putin de sapte comisioane si trei taxe trebuie achitate de catre un cumparator al "Primei Case". La acestea se adauga comisionul care trebuie achitat agentiei imobiliare, in cazul in care
Investitiile realizate in economia Romaniei in primul trimestru din acest an au scazut cu 0,3% fata de trimestrul similar din 2008, la 12,77 miliarde lei (3 miliarde euro), ca urmare a scaderii
Investitiile realizate in economia nationala in 2008 au fost de 90,084 miliarde lei (24,5 miliarde euro), cu 17,1% mai mari decat in 2007, mai ales pe seama celor in constructii noi, dar in ultimul
Primul obstacol in calea contractarii unui credit ipotecar sau imobiliar este cel al lipsei avansului de minim 25% impus de BNR. Astfel incat bancile au fost nevoite sa gaseasca solutii pentru a-i
A fi notar in Romania este foarte avantajos. O dovedeste numarul tot mai mare al romanilor care se indreapta spre aceasta profesie, precum si al birourilor. Din taxele notariale, statul roman
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) doreste reducerea substantiala si eliminarea unor taxe parafiscale. Potrivit unui sondaj realizat de Consiliu in
Banca Tiriac finanteaza credite pentru cumpararea, construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea unui imobil, precum si cumpararea de terenuri in vederea construirii de locuinte.
Masurile restrictive ale BNR orientate spre imprumuturile in valuta au avut efecte care mai de care mai naucitoare pentru clientii bancilor. Bancile au cosmetizat creditele in lei si au redus
Pretul unei locuinte in Bulgaria, complet mobilata si utilata, situata pe malul marii, echivaleaza cu al unui apartament in Floreasca.Achizitia unei locuinte in Bulgaria nu este un vis, ci inceputul
Reorientarea catre creditele in lei nu este un lucru prea usor pentru banci, care trebuie sa vina cu oferte tentante pentru clienti.Mai ales ca un credit in lei ramane mai scump de cel putin o data
Cu o singura "trasatura din condei", si anume publicarea normelor cu privire la restrictionarea creditelor in valuta, Banca Nationala a Romaniei a reusit sa trezeasca interesul pentru imprumuturile