Incertitudinea este sentimentul care a pus stapanire pe peisajul autohton de business in ultimul an, iar multe dintre companiile mici au devenit preocupate, mai degraba, de a supravietui. Daca multi
Depunerea declaratiilor fiscale de catre firme va fi amanata pana pe 25 decembrie 2020, iar rambursarea TVA cu control ulterior ar putea fi prelungita pana pe 25 ianuarie, anul viitor, a anuntat
Angajatorii sunt nerabdatori sa recupereze pierderile pricinuite de perioada crizei si repornesc planurile de dezvoltare. Astfel, 30% dintre companiile din Romania si-au pastrat planurile de
Angajatorii care reactiveaza contractele de munca suspendate pot primi un sprijin financiar de la Guvern care acopera 41,5% din salariul brut al fiecarui lucrator, potrivit planului de masuri
Situatia companiilor care au avut fonduri europene si, in acelasi timp, au incasat somaj tehnic este verificata, dar se efectueaza controale si la PFA-uri sau la intreprinderi familiale, a declarat,
De la 1 iunie, odata cu incetarea somajului tehnic asigurat de stat si redeschiderea majoritatii sectoarelor economice, sunt cel putin 130.000 de companii care nu stiu daca vor relua activitatea si
Economia romaneasca risca sa se confrunte cu un val semnificativ de insolvente dupa data 1 iunie, data probabila la care statul va opri finantarea somajului tehnic in majoritatea domeniilor economice
Impactul la nivel financiar al Pandemiei COVID-19 se resimte asupra IMM-urilor si a mediului de afaceri din Romania. Mai bine de o treime dintre acestea declara ca cifra de afaceri pe durata
Introducerea sistemului de munca flexibila, Kurzarbeit, este pentru Romania absolut necesara, mai ales prin prisma faptului ca perioada de acordare a indemnizatiei de somaj tehnic suportata de stat
Deloitte Romania a creat un calculator estimativ de costuri salariale dedicat angajatorilor care sunt afectati de restrictiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 si care nu mai pot suporta
Revenirea economica dupa perioada de shut-down generata de starea de urgenta va sta exclusiv in sarcina mediului de afaceri care trebuie sa gaseasca solutii pentru repornirea business-ului. 78%
Pe masura ce somajul depaseste niveluri record din cauza COVID-19, un grup de companii de top din mai multe industrii a pus bazele platformei People+Work Connect.
Afacerile micilor antreprenori au fost lovite cel mai mult de criza economica. Pentru a-i ajuta pe acestia, Frames a adunat la un loc voci din mediul de afaceri romanesc si a identificat cateva
Unda de soc generata de pandemia COVID-19 asupra economiei loveste puternic mediul de business romanesc unde 94,6% dintre firme au sub 1 milion de euro cifra de afaceri si doar 0,9% dintre romani
Certificatul de situatie de urgenta emis de Ministerul Economiei va fi necesar companiilor incepand din luna aprilie 2020, deoarece starea de urgenta a fost decretata in luna martie, a transmis, joi,
Aproximativ 200.000 de contracte de munca sunt suspendate in acest moment, in conditiile in care multe companii din Romania si-au oprit activitatea. Numarul lor s-ar putea dubla, potrivit ministrului
Peste 1 milion de angajati din economia romaneasca risca sa intre in somaj sau sa fie disponibilizati, iar zeci de mii de firme si PFA-uri sa se inchida care urmare a crizei generate de coronavirus,
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, sustine ca de vina pentru somajul si saracia din Moldova sau din sudul tarii ar fi multinationalele, care prefera sa isi deschida sucursale in Vest, pentru a
Companiile care produc piese auto vad in Romania un teren propice pentru investitii, fiind atrasi de forta de munca ieftina si calificata, astfel incat in ultimii ani tot mai multe astfel de firme au
Oricat de greu de crezut ar fi, in ciuda contrastelor flagrante, Grecia din zilele noastre si Romania anilor '80 impartasesc si unele asemanari izbitoare. Cea mai evidenta este cea a erodarii
Reprezentantii Lukoil au notificat Garda de Mediu ca opresc activitatea rafinariei Petrotel-Lukoil din Ploiesti fara a preciza un motiv si fara a da un termen la care rafinaria va fi repornita,
Autoritatile trebuie sa identifice o suma de aproximativ 200 de milioane de euro pentru inchiderea in conditii de siguranta a Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare (RAAN), in caz contrar
A fi contabil necesita pregatire profesionala continua. De aceea, cele mai recente modificari din legea contabilitatii, dar si din Codul fiscal nu trebuie sa-ti lipseasca din biblioteca.
Executivul va analiza prelungirea scutirii firmelor si angajatilor pe care i-au trimis in somaj tehnic de la plata contributiilor de asigurari sociale, a declarat Primul Ministru, Emil Boc, dupa
CFR SA vrea sa inchirieze spatiile din 15 gari unor lanturi mari de magazine, urmand sa fie disponibile fast-food-uri, restaurante, farmacii, librarii, florarii si unitati bancare, pe o suprafata
In plina criza financiara aproape 70% dintre firmele romanesti au crescut salariile angajatilor, in cursul anului 2009. Totodata, doar 16% din companiile private au apelat anul trecut la masura
Noi falimente se anunta in primavara lui 2010. Peste 85% dintre angajati sunt acum in somaj tehnic sau in concedii de odihna si asteapta sa fie chemati la lucru. Anul acesta se anunta un an
Numarul companiilor care activeaza in sectorul de tamplarie termoizolanta a scazut in primele sase luni ale acestui an cu 12-15% fata de perioada similara a anului precedent, cand activau 5.000 de