Banca Europeană de Investiţii (BEI) îşi va relaxa regulile privind împrumuturile pentru proiecte cu utilizare duală, militar-civilă, pentru a finanţa mai multe investiţii legate de apărare,
Ambasadorii la Bruxelles ai statelor membre UE au ajuns miercuri la un acord de prelungire cu un an a scutirii de taxe vamale pentru importurile de alimente din Ucraina.
Zdruncinată de șocul energetic care a decurs din invazia Rusiei în Ucraina în 2022, economia Uniunii Europene a crescut doar cu 4% în ultimul deceniu, comparativ cu cele opt procente ale
Banca Transilvania este tot mai aproape de a finaliza tranzacția prin care cumpără OTP Bank România. Înainte de terminarea ultimilor pași cu primirea aprobărilor, ambele bănci și-au anunțat
Primăria Bistrița a amplasat recent 15 noi stații de încărcare pentru mașinile electrice care vor funcționa contra cost. Vestea a redeschis discuția costurilor de încărcare pentru mașinile
În contextul în care România înregistrează cea mai mare creștere a consumului final de energie din Uniunea Europeană în ultimii ani, în timp ce media europeană este în scădere, Directiva
Diana Șerban, Business Development Head la Vitema Pharmaceuticals, a participat la ediția a treia a Quarterly Report, evenimentul #1 pentru companii la BVB, marca Ziare.com, alături de partenerul
Romania ar putea avea nevoie de sapte ani pentru reducea deficitului bugetar pana la ţinta prevazuta in regulile Uniunii Europene, in conditiile in care guvernul de la Bucuresti se confrunta cu
România ar putea avea nevoie de încă șapte ani, până la finele anului 2030, pentru a reduce deficitul bugetar până la obiectivul stabilit de tratatul de la Maastricht al Uniunii Europene, în
Mai mult de jumătate dintre agricultorii din România se confruntă cu pierderi ce depășesc veniturile obținute. Clubul Fermierilor Români (CFRO) a avertizat recent că situația fermierilor se
Potrivit unui draft de Ordonanță de Urgență care nu a fost încă făcut public de Executiv, a fost propusă recent modificarea legislației de plafonare a prețurilor la energie electrică și
Începutul anului 2024 a marcat o serie de proteste prelungite în mai multe țări europene care par să fi depășit cu mult amploarea mitigurilor din România.
Uniunea Europeană urmează să impună statelor membre, inclusiv României, să implementeze un salariu minim european, asigurând astfel un standard de viață decent pentru cetățeni.
Consiliul Uniunii Europene împreună cu Parlamentul European au ajuns la un consens în ceea ce privește noua reglementare Euro 7, care se referă la regulile de omologare a autovehiculelor și a
Politica fiscal-bugetară va continua în direcţia majorării taxelor şi în anii următori, alte schimbări majore fiind de aşteptat în 2025, anul postelectoral, consideră consultanţii unei
Anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii şi persoane fizice şi, implicit, o scădere a veniturilor, a consumului, a investiţiilor pentru că statul are nevoie de resurse financiare
Regimul microîntreprinderilor se află printre formele de organizare juridică ce au suferit cele mai puternice modificări de impozitare conform ultimului proiect de Lege privind măsurile
Cunoașterea tendințelor din Marketingul Digital ne permite să ne folosim resursele în mod înțelept și să ne concentrăm atenția și timpul pe canalele și activitățile care ne vor aduce
Deși de multe ori nu ne dăm seama, totul este reglementat în jurul nostru. De la tensiunea din priză până la conținutul de sare din cremwursti, totul trebuie să se conformeze cu anumite
Publicitatea făcută jocurilor de noroc este un subiect sensibil în toată lumea, dar abordarea diferă de la un guvern la altul. În timp ce englezii plănuiesc să limiteze pe când posibil
Comisia Europeana a aplicat joi, 8 iulie, amenzi in valoare de 502 milioane de euro producatorului german de automobile Volkswagen (VW) si in valoare de 373 de milioane de euro celor de la BMW, pe
Libris aniverseaza 12 ani de activitate in mediul online. Cu aproape 14 milioane de carti vandute, libraria Libris.ro este o destinatie pentru achizitii culturale a peste 2 milioane de clienti din
WhatsApp a detaliat modul in care vor fi afectati utilizatorii care nu accepta noua politica privind gestionarea datelor personale, dar continua sa foloseasca aplicatia dupa termenul limita.
Cetatenii straini care vor calatori de sambata in Suedia vor trebui sa prezinte la intrarea in tara un test negativ la coronavirus efectuat cu cel mult 48 de ore in urma, a anuntat miercuri guvernul
Reprezentantii eMAG sustin ca au ajuns la o intelegere cu Consiliul Concurentei in cadrul investigatiei care s-a soldat cu amendarea societatii care administreaza platforma de cumparaturi online cu 6
Uniunea Europeana si China sunt aproape de a semna un acord privind investitiile, dupa mai bine de 7 ani de negocieri. Acordul va imbunatati accesul pe piata chineza al investitorilor europeni si ar
Primarul Lugojului, Claudiu Buciu, cel care l-a denuntat pe fostul consilier al lui Sorin Oprescu pentru ca i-a cerut mita, a dezvaluit ca pana sa faca denuntul impotriva lui Solomon Wingler a dat