Romania nu a facut niciun progres cu privire la cadrul fiscal, stabilirea salariului minim, implementarea legii privind venitul minim de incluziune, predictibilitatea procesului de luare a deciziilor
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Legea pensiilor a reprezentat subiectul central pe care s-a axat anul acesta Ministerul Muncii, fiind adoptata in Parlament pe ultima suta de metri si, prin aprobarea acesteia, ministerul va intra in
PSD are de gand sa introduca impozitarea veniturilor pentru toate companiile din tara noastra, adica impozitul pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2018, in locul impozitului pe profit. In acelasi
Ben Carson, ministrul Locuintelor din Administratia Donald Trump, el insusi om de culoare, a declansat polemici luni, afirmand ca sclavii erau imigranti care avusesera de asemenea "un vis" american.
Pietele cu crestere rapida si-au incetinit rata de dezvoltare fata de ultima decada, totusi, ratele incep sa isi revina, asteptandu-se o crestere de 4,5% anul viitor, conform celui mai recent raport
Economia Romaniei va creste cu 2,4% - 2,6% in acest an, in conditiile unui an agricol similar celui cel de anul trecut si pe baza exporturilor, care vor continua sa performeze decent, sustine Radu
Rezistenta puternica la masurile de combatere a coruptiei, frauda fiscala, scaderea veniturilor gospodariilor, cresterea inegalitatilor in materie de venituri si capacitatea redusa a administratiei
Senatul american a respins luni seara, cu doua ore si jumatate inaintea unui eventual blocaj guvernamental, un nou proect de lege a bugetului adoptat cu putin timp inainte de Camera Reprezentantilor.
Guvernul promite din nou, printr-o scrisoare, "marea cu sarea" catre FMI: un nou regim de taxare pentru petrol si gaze, impozite pe veniturile din chirii sau eliminarea exceptiilor de la plata CAS.
Ministrul Sanatatii le-a solicitat managerilor de spitale sa gaseasca resursele necesare pentru ca pana la sfarsitul anului 2013 activitatea sa se desfasoare fara sincope majore si sa acopere
Ministrii Cabinetului Ponta discuta sambata, la Ministerul Finantelor Publice, cu misiunea Fondului Monetar International angajamentele care vor fi prevazute in Scrisoarea de intentie pentru noul
Restructurarea si privatizarea sectorului intreprinderilor de stat s-au efectuat in Romania cu un succes limitat, finantarea sustenabila a sistemului de sanatate va necesita reforme fundamentale, iar
Principalele uniuni sindicale din Grecia desfasoara marti o greva de 24 de ore la scara nationala in semn de protest fata de un proiect de lege elaborat de guvernul elen care prevede reducerea
Programul de transplant hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni a cunoscut anul acesta o dezvoltare fara precedent, a declarat, intr-un interviu acordat Agerpres, prof. dr. Irinel Popescu,
Romania risca sa piarda si pacientii, nu doar medicii si asistentii, prin intrarea in vigoare a Directivei UE nr. 24/2011, ce prevede, printre altele, decontarea serviciilor medicale pentru romanii
Dupa trei ani de masuri de austeritate, care au vizat majorarea taxelor si scaderea pensiilor, angajatii din sectorul privat al Greciei s-au confruntat anul trecut cu inca o reducere de 10% a
Prin reorganizarea Directiilor de Sanatate Publica se vor realiza opt autoritati de sanatate regionale, cu personalitate juridica, a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa, ministrul Sanatatii
Guvernul Romaniei a adoptat si transmis Parlamentului bugetul consolidat pentru 2013, aprobat de catre partenerii externi, care prevede venituri consolidate de 209.285 de milioane de lei, adica 33,6%
Companiile de Internet, precum Facebook sau Google, ar putea fi obligate sa obtina permisiunea utilizatorilor pentru informatiile personale postate. Oficialii europeni vor ca utilizatorii sa stie ce
Delegatia comuna a Fondului Monetar International, a Bancii Mondiale si a Comisiei Europene ajunge marti in Romania, pentru a saptea si a opta evaluare a acordului stand-by incheiat in 2011.
Premierul Victor Ponta sustine ca Romania se afla pe primul loc in UE in ceea ce priveste reducerea deficitului, dar precizeaza ca statul roman va avea de platit dobanzi la credite ce depasesc 2,5
Delegatia Fondului Monetar International (FMI), a Bancii Mondiale si a Comisiei Europene vine marti in Romania pentru a realiza a saptea si a opta evaluare a acordului stand by. Si-a facut Guvernul
Traian Basescu a prezentat situatia economica a Romaniei, in contextul ultimelor evolutii, dar si perspectivele negocierilor de la Bruxelles, pentru bugetul UE 2014-2020.
Acordul cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE) este intr-un evident impas. Tintele convenite in acord care au fost atinse sunt mult mai putine decat cele amanate sau cele
Barack Obama a castigat alegerile prezidentiale din SUA, in ciuda situatiei economice proaste. El si-a asigurat votul a 303 electori, fata de doar 206 pentru Romney, iar Florida este singurul stat in
Pretul gazelor va creste cu 5% din septembrie, iar reducerea cotei de 24% a TVA este posibila doar prin marirea bazei de impozitare si printr-o eficienta mai mare la colectare. Chiar si in aceste
Consiliul Fondului Monetar Interna?ional (FMI) a aprobat vineri cea de-a cincea revizuire a acordului preventiv cu Romania si, concomitent, disponibilizarea a inca 475 milioane euro din suma totala
Pentru ca muncim mult, prost si fara rost, si pentru ca exporturile sunt jalnice, a cincea misiune a FMI ne-a atras atentia asupra faptului ca ar cam trebui sa devenim mai competitivi, asta pentru a