Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Noul prim-ministru grec, conservatorul Kyriakos Mitsotakis, aflat joi intr-o vizita la Paris, le-a adresat un apel investitorilor francezi sa "profite de oportunitatile" oferite de Grecia odata cu
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Comisia Europeana a salutat luni incheierea, cu succes, a programului de sprijin cu Grecia si totodata si-a exprimat speranta ca acesta este inceputul unei noi ere pentru tara cu cea mai mare povara
Atena pare sa inainteze cu greutate pe drumul reformelor convenite cu creditorii internationali, iar acest lucru ar putea readuce in prim plan criza din Grecia.
Indaratnicia cu care reprezentantii Germaniei s-au opus unei restructurari a datoriei inregistrate de Grecia a facut sa curga rauri de cerneala, de cele mai multe ori contra acestei optiuni, mai ales
Palavrageala intretinuta pe diverse tonuri, timp de sase luni, intre oficialii eleni si creditorii din zona euro ar putea da startul unor modificari radicale in uniunea monetara europeana.
Ministrul de Finante elen, Yanis Varoufakis, crede ca singurul obstacol in calea solutionarii procesului de negociere cu creditorii internationali il reprezinta austeritatea.
Sefii FMI si BCE s-au intalnit de urgenta cu presedintele francez Francois Hollande, seful Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, si cu cancelarul german Angela Merkel intr-o sedinta-fulger, luni
Epopeea Greciei continua si nu se va termina cu bine, daca cei implicati in aceasta tragedie economica nu recunosc ca se agata de o serie de mituri prafuite in dialogul lipsit de progres dintre
Guvernul de la Atena e pregatit sa adopte scenariul dezastruos al intrarii in incapacitate de plata a tarii, in cazul unui esec in negocierile de luna aceasta cu creditorii europeni, sustin
Guvernul de la Atena a obtinut un ragaz de 4 luni pentru a-si convinge creditorii si alegatorii ca poate regla din mers problemele vizand plata datoriei externe si impovaratoarea austeritate
Premierul Greciei, Alexis Tsipras isi umfla demonstrativ muschii in fata partenerilor europeni, dar se pare ca adevarata lupta il asteapta in vechea Elada, unde concetatenii sai isi pastreaza
Relaxarea politicilor monetare si fiscale nu conduce la crestere economica, a declarat Valentin Lazea, economistul sef al BNR, precizand ca economistii ignora experienta din ultimele secole care
Uniunea Europeana dovedeste ca n-ar fi in stare sa-si sprijine niciun membru aflat in situatia Greciei, tara care nu face acum decat sa plateasca pretul dezbinarii din zona euro.
Intalnirea ministrilor de Finante din zona euro, de miercuri, de la Bruxelles, n-a facut altceva decat sa sporeasca tensiunile dintre cele doua parti. Ministrul grec de Finante, Yanis Varoufakis, nu
Presedintele Traian Basescu a avertizat, marti, ca Romania risca sa reintre intr-o perioada de criza economica, in lipsa predictibilitatii fiscale, dand ca exemplu introducerea unor taxe care "au
Guvernul elen a ajuns la o intelegere cu misiunea Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si Fondului Monetar International in ceea ce priveste masurile de politica economica si financiara
Termenul de "reforma" a devenint omniprezent intr-o Europa lovita de criza, dar in acelasi timp, reformele sunt inselatoare, intrucat impactul lor asupra succesului economic este supraestimat, iar
Grecia estimeaza un deficit bugetar mai mic in acest an, pe baza planului fiscal actualizat pentru perioada 2013-2016, publicat vineri, transmite Reuters.
Comisia Europeana a adoptat miercuri cinci prioritati pentru 2013 menite sa orienteze statele membre aflate in criza spre relansarea cresterii economice, se arata intr-un comunicat al executivului UE.
Uniunea Europeana se afla intr-un "moment critic", a afirmat fostul premier socialist grec Georgios Papandreou, estimand ca problemele din zona euro sunt "mult mai profunde" decat cele ale tarii sale
Grecii au votat pentru ramanerea tarii lor in zona euro, duminica, creditand formatiunea pro-europeana Noua Democratie cu 29,5% din voturi, potrivit sondajului oficial publicat de ministerul de
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc, miercuri seara, la Bruxelles, in cadrul unui Consiliu European informal, pentru un schimb de opinii despre modalitatile de incurajare a
Desi nu este tocmai cea mai buna idee ca Grecia sa paraseasca zona euro, insa europenii trebuie sa se pregateasca de exit-ul acesteia, deoarece "Grexit", asa numita plecare a Greciei din zona euro,
Premierul britanic, David Cameron, cel care a refuzat ani la randul ideea ca Marea Britanie sa se alature zonei euro, a enuntat de curand ideea necesitatii unui guvern pentru intreaga zona euro, care
Zona euro se redreseaza foarte lent si desi pietele financiare sunt mai stabile decat in urma cu cateva luni, este dificil de apreciat cand se va termina criza datoria din Europa, a declarat joi
Intregul calendar pentru eliberarea imprumuturilor acordate Greciei de Uniunea Europeana si Fondul Monetar International a fost devansat cu trei luni ca urmare a intarzierii aparute la plata unei
Cea de-a sasea transa de bani trebuie acordata cat mai urgent Greciei, in ciuda dinamicii extrem de ingrijoratoare a datoriei publice, au anuntat reprezentantii UE si FMI, potrivit unui raport