Presedintele francez Emmanuel Macron si alti lideri din Uniunea Europeana vor insista, la summitul din 15-16 octombrie, pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Regatul Unit,
Drapelul Uniunii Europene ar fi trebuit sa fie coborat vineri din fata parlamentului scotian la ora Brexitului, 23.00 GMT, dar alesii locali din natiunea care s-a opus in majoritate Brexit-ului au
Finalul de an este intotdeauna ocazia perfecta pentru o privire retrospectiva, dar si pentru formularea planurilor de viitor. Vazand starea Uniunii Europene si noianul de provocari care se contureaza
Scotia trebuie sa organizeze un referendum pentru independenta in 2020 si va cere in curand puterile necesare pentru ca aceasta consultare populara sa se desfasoare legal, a declarat marti primul
Negociatorul sef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a fost insarcinat sa lanseze negocierea noii relatii comerciale cu Londra dupa Brexit, daca acordul este aprobat de parlamentul britanic.
Premierul scotian Nicola Sturgeon, lider al Partidului National Scotian (SNP), a declarat, marti, ca s-a saturat de Brexit, ca Scotia trebuie sa organizeze un nou referendum pentru independenta in
Presedintele UBS, cea mai mare banca din Elvetia, a declarat ca in acest moment are loc o "greva" a investitorilor, care s-ar putea extinde, din cauza confuziei si a incertitudinilor provocate de
Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat ca acordul la care s-a ajuns joi intre Uniunea Europeana si Regatul Unit exclude orice necesitate de a amana din nou data Brexitului,
Scotia ar putea organiza un nou referendum privind independenta fata de Marea Britanie in cazul producerii unui Brexit fara niciun acord, a avertizat miercuri premierul scotian, Nicola Sturgeon.
Decizia Curtii Supreme a Marii Britanii de a anula suspendarea Parlamentului britanic de catre Boris Johnson readuce in discutie o posibila amanare a Brexit-ului.
Fostul premier al Marii Britanii, David Cameron, a declarat, in cadrul unui interviu acordat postului american de televiziune CNN, ca este constient de faptul ca unii oameni nu il vor ierta niciodata
Iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, prevazuta la 31 octombrie, "este un moment tragic pentru Europa", a declarat presedintele in exercitiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Premierul britanic Theresa May a anuntat marti ca guvernul sau va include in proiectul de lege pentru retragerea din Uniunea Europeana cerinta ca parlamentarii sa voteze asupra organizarii unui nou
Premierul britanic Theresa May va prezenta parlamentarilor britanici in prima saptamana din luna iunie, pentru a treia oara, proiectul de lege privind acordul de retragere a Marii Britanii din UE, a
Fostul premier britanic Tony Blair le-a transmis celor pro-Brexit ca sunt responsabili pentru ca au creat o imagine conform careia Brexitul "este raspunsul la problemele tarii, cand de fapt nu este
Premierul britanic Theresa May i-a transmis vineri o scrisoare presedintelui Consiliului European, Donald Tusk, in care solicita o amanare a Brexitului pana la 30 iunie pentru a permite parlamentului
Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, duminica seara, ca UE a avut "multa rabdare" cu britanicii in cazul Brexit-ului, dar ca aceasta este pe cale sa se epuizeze.
Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, si-a aratat sustinerea pentru britanicii care vor ca Brexit-ul sa fie anulat si sa ramana in Uniunea Europeana.
Premierul britanic Theresa May va incerca sa convoace de urgenta, miercuri, un summit la nivel european care sa stabileasca cum se va realiza iesirea Marii Britanii din UE.
Parlamentul britanic a respins din nou marti acordul pentru Brexit, negociat de Theresa May cu oficialii UE. Chiar daca diferenta s-a mai redus putin fata de infrangerea istorica din ianuarie, lui
Uniunea Europeana ii transmite Theresey May ca va trebui sa organizeze un nou referendum in schimbul prelungirii termenului pentru iesirea Marii Britanii din UE.
Parlamentarii britanici au votat, luni seara, un amendament care le permite sa influenteze procesul Brexit-ului, un nou afront adus Guvernului condus de Theresa May, dupa ce prim-ministrul a repetat
Lira sterlina s-a depreciat miercuri cu aproape 1% in raport cu dolarul si moneda euro, dupa ce Theresa May a cerut amanarea Brexit-ului pana la 30 iunie si a avertizat ca un Brexit fara acord de
Premierul britanic Theresa May a cerut miercuri Uniunii Europene o amanare a Brexitului pana la 30 iunie. Iata scenariile posibile prezentate de France Presse, cu noua zile inainte de data programata
Ministrul britanic de Finante, Philip Hammond, a declarat ca este "fizic imposibil" ca Marea Britanie sa paraseasca Uniunea Europeana la termenul stabilit, 29 martie, deoarece nu mai este suficient
Femeia care a lansat petitia pentru anularea Brexitului, strangand milioane de semnaturi si scotand sute de mii de britanici pe strazile Londrei, spune ca a primit amenintari cu moartea, dar nu
Partidul Laburist, aflat in opozitie, va cere convocarea unui nou referendum privind apartenenta Marii Britanii la Uniunea Europeana in cazul in care Camera Comunelor va respinge propunerile
Dupa ce in ultimele doua zile orice a propus Parlamentului a fost respins categoric, Theresa May a obtinut, joi, "o victorie" si motiunea ei a fost votata. Insa asta nu inseamna ca Londra are vreo
Brexit-ul bate la usa. In trei saptamani este data oficiala la care Marea Britanie va parasi Uniunea Europeana. Un acord nu este inca agreat, britanicii fortand la limita adoptarea. Daca va fi sau nu