Consolidarea fiscală va fi un proces dureros şi este de dorit să se desfăşoare în mod echitabil, a declarat, marţi preşedintele Consiliul Fiscal, Daniel Dăianu, care a atras atenţia că
În 2023, România a cheltuit pentru apărare 1,6% din PIB, sub pragul NATO de 2% și sub media membrilor alianței, de 1,73%, cu un total de 5,6 miliarde de dolari. Această sumă plasează țara
Senatul a adoptat, luni, 4 martie, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege iniţiat de mai mulţi aleşi ai PSD, PNL şi UDMR, pentru modificarea art. 469 din Legea 227/2015 privind Codul
Peste 80% dintre analiștii Asociației CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, în timp ce restul preconizează o stagnare. În privinţa riscurilor pe un orizont
Războiul sângeros al Rusiei din Ucraina a trecut în al 3-lea an, iar Moscova nu vrea să cedeze în tentativa sa de a subjuga țara vecină. Acum, Vladimir Putin se pregătește de o nouă mutare
Israelul a primit vineri, 9 februarie, prima decizie de retrogradare a ratingului de ţară in istoria sa, după ce Moody's Investors Service a decis să coboare cu o treaptă ratingul Israelului,
Valentin Budeș, directorul financiar al Sphera Franchise Group, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele remarcabile
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este un for interguvernamental înființat cu scopul identificării şi aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea
Hotelul Melody din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai vechi si mai cunoscute din oras, a fost vandut unei fundatii finantate de Guvernul de la Budapesta.
Familia italiana Ferrero, care se afla in spatele producatorului cremei de ciocolata Nutella, urmeaza sa primeasca dividende in valoare de 642 milioane de euro, in conditiile in care firma a realizat
Grupul informatic american Apple Inc ar urma sa prezinte luni noul sau serviciu sau de televiziune si filme, destinat sa concureze cu alte marii companii de media si sa ii stimuleze veniturile din
Statul a ramas fara bani de pensii si salarii, de la banci nu mai reuseste sa se imprumute si a apelat la rezerva de lichiditate din Trezorerie. Bani ce erau insa meniti sa asigure finantarea tarii
Lipsa veniturilor la bugetul de stat ar fi, se pare, cauza principala pentru care a fost emisa OUG 114 privind masuri fiscal bugetare, a declarat, joi, intr-o intalnire cu presa, Dan Badin, partener
In contextul in care Europa este amenintata de un razboi comercial cu Statele Unite, vrea sa faca front comun in fata Moscovei si sa se impuna in fata tendintelor hegemonice ale Chinei, liderii celor
Noul ministru al Dezvoltarii Regionale, Paul Stanescu, este unul dintre cei mai influenti lideri din teritoriu ai PSD, atat in judetul Olt, cat si in intreaga Oltenie. De profesie agronom, Stanescu a
In mare parte, dilemele "economice" din ultimii 27 de ani se invart in jurul acelorasi intrebari: noi cand o sa avem scoli ca afara, spitale ca afara sau autostrazi ca afara? Si nimeni nu are curajul
Operatorul aerian low-cost Ryanair a anuntat ca ar putea reduce cu 9% pretul biletelor pe anumite rute deoarece concurenta in industria aviatica se va intensifica in urmatoarele luni.
Prima tentatie a fost sa incep acest articol cu sintagma "demult nu mi-a mai fost dat sa vad o ineptie atat de mare...". Imediat mi-am adus insa aminte de subiectul editorialului anterior, si anume
Ne plangem de Europa cu doua viteze, dar noi avem deja Romania cu 3 viteze. Este exact evolutia 2006 - 2008 si repetam aceleasi greseli: crestere economica foarte mare si deficit urias. Am uitat
Prim-ministrul Dacian Ciolos a reactionat, joi, dupa ce miercuri Liviu Dragnea l-a caracterizat drept "violent" si "obraznic" si a lasat sa se inteleaga ca guvernul tehnocrat este foarte aproape de a
Liviu Dragnea sustine ca exista sanse mici ca parlamentarii PSD sa nu depuna motiune de cenzura impotriva Guvernului, adaugand ca premierul Dacian Ciolos a fost "violent si obraznic", pe tema
Premierul Dacian Ciolos a criticat dur, joi, acuzatiile aduse de liderul PSD, Liviu Dragnea, potrivit caruia guvernul impovareaza cu biruri familiile veteranilor de razboi.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, ca premierul Dacian Ciolos minte in legatura cu situatia fiscala a veteranilor de razboi si a familiilor acestora.
Doi economisti de marca din cadrul unor organizatii internationale, Jean-Paul Fitoussi si Khalid Malik, privesc cu ingrijorare la valul de nemultumire populara care a alimentat Brexit-ul si care
Familia regala a Romaniei a cerut si a obtinut scutirea de la plata taxelor pentru Castelul de la Savarsin pe motiv ca regele Mihai este veteran de razboi. Astfel, comunitatea locala pierde circa 34
Sarja declaratiilor acide initiate de candidatul Donald Trump impotriva Aliantei Nord-Atlantice, dar si riscurile de Securitate tot mai mari din zona euro-atlantica pun intr-o noua lumina activitatea