Rampa de acces spre viaductul care duce spre Podul peste Dunăre prezintă din nou tasări pe malul din Brăila, după ce, în septembrie 2023, CNAIR a mai semnalat o astfel de problemă, iar de
Oficialitățile au anunțat aprobarea traseele exacte pentru construirea a patru drumuri de mare viteză noi în România, în lungime totală de aproape 220 de kilometri.
Lucrarile impresionante ale podului suspendat peste Dunare de la Braila construit de asocierea italiano-japoneza Astaldi-IHI avanseaza intr-un ritm foarte bun, insa noi intarzieri birocratice in
Combinatul siderurgic din Galati a inceput livrarile de tabla groasa pentru podul peste Dunare de la Braila, cel mai important proiect de infrastructura derulat in prezent in Romania, se arata intr-o
Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) va investi 363,3 milioane de euro pentru constructia unui pod peste Dunare, in orasul Braila din sud-estul Romaniei, informeaza un comunicat de presa
Constructia unui aeroport la Galati - promisa de ministrul Cuc si de autoritatile din judet - n-ar fi rentabila si, in consecinta, nu se justifica in niciun fel, au explicat pentru Ziare.com
Dupa ce, saptamana trecuta, ministrul Transporturilor a anuntat, triumfalist, ca proiectul podului peste Dunare avanseaza intr-un ritm satisfacator, premierul Viorica Dancila a declarat, luni, ca
Finalizarea podului peste Dunare de la Braila ar putea intarzia chiar si cu cativa ani, din cauza ca statul n-a luat din timp masurile necesare pentru desfasurarea in bune conditii a proiectului,
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, marti seara, ca "exista discutii" privind renuntarea la supraacciza aplicata carburantilor si ca ia in calcul sa propuna acest lucru pana la
Deputatii PNL de Constanta Bogdan Hutuca si Robert Boroianu au initiat un proiect de lege privind desfiintarea taxei de trecere pe podurile Fetesti - Cernavoda si Giurgeni - Vadu Oii, considerand ca
Premierul Mihai Tudose a analizat, luni, cu ambasadorul R.P. Chineze in Romania, Xu Feihong, perspectivele de dezvoltare a cooperarii bilaterale in plan economic, un proiect evocat de oficialul roman
Victor Ponta si Plamen Oresarski, prim-ministrul Bulgariei, au negociat luni la Bucuresti despre modalitatile de construire a unui nou pod peste Dunare intre cele doua tari, la Calarasi-Silistra,
Premierul Bulgariei, Plamen Oresarski, va incerca sa convinga Romania de necesitatea construirii unui nou pod peste Dunare intre cele doua tari, afirma vicepremierul bulgar Daniela Bobeva.
Guvernele Romaniei si Bulgariei sustin obiectivele construirii unui al treilea pod si a unei hidrocentrale pe Dunare, intre cele doua tari, a anuntat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.
Istoria minei austro-ungare de pe malul Dunarii va fi ingropata pentru totdeauna. In locul fostei exploatari de carbune Cozla,aflata astazi in ruina, va fi construit un parc de afaceri, iar zona va
Romania si Bulgaria vor lucra pentru realizarea celui de-al treilea pod peste Dunare intre cele doua tari, care sa lege Calarasi de Silistra. La acest acord au ajuns presedintii celor doua tari,
Taxa pentru podul Fetesti-Cernavoda s-a majorat de doua ori in acest an. Printre principalii cotizanti se numara turistii de weekend si transportatorii, care vor umfla vistieria Companiei nationale
Taxa perceputa pentru traversarea noului pod de peste Dunare, la Calafat-Vidin, va fi de 6 euro in cazul autoturismelor. Ceremonia de inaugurare a podului este programata pentru 14 iunie.
Costurile constructiei podului de peste Dunare intre Calafat si Vidin vor creste cu inca 3,5 milioane de euro, din cauza prelungirii cu inca doi ani a termenului de finalizare a proiectului, au
Bulgaria propune construirea unui nou pod intre Giurgiu si Ruse, a anuntat, sambata, ministrul bulgar al dezvoltarii regionale Liliana Pavlova in cadrul conferintei "Strategia Dunarii - o
CFR SA va primi in 2011 de la bugetul de stat 118,56 milioane lei, fara TVA, pentru lucrari de reparatii la infrastructura feroviara, din care 59 milioane lei pentru reparatii capitale si 62,56
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, ca noul pod peste raul Dambovita, util soferilor care doresc sa iasa din oras pe autostrada Bucuresti-Pitesti, ar putea fi gata la
Amanarile si depasirile de buget in cazul podului de peste Dunare de la Vidin-Calafat ilustreaza cum chiar si cele mai bine intentionate proiecte UE cu fonduri structurale pot fi prinse intr-un hatis
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) a propus mai multe proiecte, din care sapte prioritare, care ar urma sa fie incluse in Planul de Actiune al Comisiei Europene privind implementarea
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca Strategia Dunarii este un proiect in care autoritatile romane au investit foarte mult, sustinand ca principala proba pe care strategia va trebui sa
Reprezentantii ministerelor transporturilor din 7 tari europene au semnat vineri la Lancut (Polonia) Declaratia "Via Carpatia" privind extinderea celei mai scurte rute de transport rutier de-a
UE probabil va prelungi pana in 2012 termenul de construire a celui de al doilea pod de pe Dunare dintre Bulgaria si Romania finantat cu bani din cadrul programului ISPA, relateaza Sofia News
Construirea celui de al doilea pod de peste Dunare ar trebui sa se incheie pana in iunie 2011 si sa intre in functiune la sfarsitul lui 2011, a declarat in Parlament ministrul bulgar al