Comisia Europeană a aprobat reintroducerea schemei de ajutor de stat a României de aproximativ 2,5 miliarde de euro (12,5 miliarde de lei) pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul
Ministerul Finanțelor a lansat vineri, 23 februarie, în consultare publică continuarea programului IMM Plus 2024, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România vor
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat luni, 26 februarie, că programul Noua Casă 2024 a devenit operaţional.
Programul „Noua Casă” 2024, vechiul „Prima Casă”, a fost lansat recent și a adus schimbări. Unul dintre principalele avantaje rămâne avansul mic la achiziționarea unei locuințe,
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a publicat condiţiile accesării fondurilor disponibile pentru procesatori privind
Programul "Noua Casa" este din nou activ pentru populatie dupa publicarea ordinului privind nivelul comisioanelor de risc administrate de FNGCIMM in Monitorul Oficial.
Statul anunta "succese marete" pentru domeniul Horeca, dar de fapt infunda si mai mult acest domeniu pentru ca nu a oferit nici un dram din toate finantarile cu care s-a laudat in ultimul an.
Ministrul de Finante, Florin Citu, a anuntat ca 3.083 de companii au primit aprobare pentru credite prin programul IMM Invest, atat din partea bancilor cat si a Fondului de Garantare.
Doar 1.6% dintre microintreprinderi si 4.3% dintre intreprinderile mici au inregistrat cresteri, in perioada Covid-19, semn ca au avut mai multa flexibilitate in a se adapta noilor cerinte si
Pentru derularea eficienta si transparenta a programului, in data de 13.05.2020, conducerea FNGCIMM a avut o intalnire de lucru, pe platforma zoom, ce a reunit reprezentanti ai bancilor partenere in
Revenirea economica dupa perioada de shut-down generata de starea de urgenta va sta exclusiv in sarcina mediului de afaceri care trebuie sa gaseasca solutii pentru repornirea business-ului. 78%
Economia romaneasca risca sa se confrunte cu un val semnificativ de insolvente dupa data 1 iunie, data probabila la care statul va opri finantarea somajului tehnic in majoritatea domeniilor economice
Peste 40.000 de intreprinderi mici si mijlocii sunt asteptate sa se inscrie in Programul guvernamental IMM INVEST ROMANIA. Potentialii beneficiari isi vor putea asigura lichiditatile pentru derularea
Cand criza generata de noul coronavirus va trece si lumea va reveni treptat la ritmul normal, vom avea, probabil o surpriza: multe afaceri se vor fi inchis si multe servicii vor ramane fara acoperire.
Romania economica risca sa se prabuseasca precum un castel de nisip, in conditiile in care autoritatile intarzie sa ofere solutii concrete la criza fara precedent care se instaleaza odata cu pandemia
O "lebada neagra" nu este o criza obisnuita. Singurul mod in care poate fi evitat socul unui blocaj la nivel global consta in aruncarea unui colac de salvare pentru intregul sistem, pana cand acesta
Statele afectate de pandemia de COVID-19 arunca in lupta un arsenal de masuri fara precedent, pentru a diminua efectele inca greu de cuantificat atat la nivelul populatiei cat, mai ales, in economia
Banii europeni sunt urmatorul lucru la care trebuie sa ne uitam, iar Romania poate accesa 3 miliarde de euro din fondul de 37 de miliarde de euro anuntat recent de Comisia Europeana, strict pentru
Peste 1 milion de angajati din economia romaneasca risca sa intre in somaj sau sa fie disponibilizati, iar zeci de mii de firme si PFA-uri sa se inchida care urmare a crizei generate de coronavirus,
InnoEnergy, cel mai mare accelerator de ecotehnologii din lume, va fi reprezentat incepand cu septembrie 2019 in Romania de un consortiu condus de Iceberg, si completat de Green Energy Innovative
Visa (NYSE:V) a gazduit recent competitia Visa Everywhere Initiative: Editia globala pentru femei, dedicata pentru prima data organizatiilor din intreaga lume cu cel putin o femeie fondator sau
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MMACA) a semnat un acord de parteneriat cu Bursa de Valori Bucuresti prin care antreprenorii vor primi informatii despre finantarea pe
Asociatiile si organizatiile neguvernamentale care lucreaza cu persoane sau grupuri de persoane aflate in situatii de excluziune sociala sunt invitate sa aplice pentru o finantare pe o perioada de 3
Antreprenorii critica modul in care proiectele sunt avizate in programul Start-Up Nation si apreciaza ca politica "primul venit, primul servit" este daunatoare pentru ca impune un criteriu arbitrar
In contextul dinamicii economiei internationale, al progresului rapid al tehnologiei, al noilor valori si prioritati aduse de tinerele generatii, lumea de business se schimba. Adaption means survival
Suedia este, din nou, lider in domeniul inovarii in UE, fiind urmata de Danemarca, Finlanda, Olanda, Marea Britanie si Luxemburg, in timp ce Romania ocupa ultimul loc, arata datele din tabloul de
GapMinder, un fond de investitii cu capital de risc care vizeaza start-up-uri inovatoare din Romania, intra pe piata locala, acesta avand finantare europeana, se arata intr-un comunicat de presa al
Fermierii romani vor putea beneficia de credite de investitii si de dezvoltare in conditii avantajoase, in baza unui instrument de finantare cu partajarea riscului, in valoare de 126 de milioane de