În fiecare an, primăvara nu vine nu doar cu sărbătoare și bucurie, dar, în ultimii ani, și cu îngrijorări față de costul din ce în ce mai ridicat pentru masa festivă de Paște.
Ambasadorii la Bruxelles ai statelor membre UE au ajuns miercuri la un acord de prelungire cu un an a scutirii de taxe vamale pentru importurile de alimente din Ucraina.
După oscilații minore înregistrate în a doua parte a lunii martie, prețurile grâului continuă să scadă pe piețele de capital, iar proiecțiile de piață sugerează că această tendință
Alexandru Stânean, CEO TeraPlast, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde a vorbit
Dacă până acum aproape toate statele europene au impus sancțiuni contra Rusiei, iată că acum a venit timpul ca și o altă țară neutră, de astă-dată, să îi pună bariera lui Putin.
Firmele din China au investit 28,2 miliarde de dolari în industria de vehicule electrice, dar cifrele nu includ proiecte majore a căror valoare nu este cunoscută, cum ar fi fabrica BYD din Ungaria
Un înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA a declarat că, în afara propriului coridor al Kievului de la Marea Neagră, România va rămâne pentru Ucraina cea mai importantă rută
După începerea invaziei lui Putin din Ucraina de acum 2 ani, Occidentul s-a grăbit și a impus mai multe pachete de sancțiuni împotriva Moscovei pentru a-i diminua capacitatea de război. Acum,
Comercianții și transportatorii reclamă faptul că sistemul RO e-Transport întâmpină probleme grave de funcționare de câteva zile și nu pot obținere codurile necesare să poată autentifica
Anul 2023 a adus o creștere în importurile și exporturile sectorului agricol, împreună cu o cerere mare pentru servicii de transport specializate. Sectorul agricol pare să fi fost martor la o
Scumpirile alimentelor de bază s-au resimțit global pe toată perioada ultimului an. În contextul creșterii accelerate a prețurilor de consum, dar și al măsurilor luate de Guvern începând
Economia Germaniei, considerată cea mai mare de pe continentul european și a patra cea mai mare putere economică din lume, s-a contractat substanțial anul trecut, extinzând o perioadă de declin
Ultimele prognoze ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) arată scenarii favorabile, susținute de guvern pentru finalul lui 2023 și parcursul anului viitor.
Preturile graului au crescut puternic luni, la nivel global, dupa retragerea Rusiei din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagra, weekendul trecut, care permitea navigarea in siguranta a
Dacă îți dorești să achiziționezi măști de protecție eficiente in contextul Covid-19, însă ai nevoie de garanția calității oferite, aflăm astăzi cum poți recunoaște un produs
Care miere de Manuka este mai buna ... o intrebare grea dar vom incerca sa va explicam aici de ce Manuka Health din Noua Zeelanda este cea mai buna miere de Manuka.
Aproape 600 de focare de pesta porcina sunt active, in prezent, in tara noastra, ceea ce reprezinta o adevarata tragedie pentru proprietarii de suine, dar si o provocare pentru industria carnii, in
Jurnalistii prestigioasei publicatii "The Economist" au realizat o analiza a fenomenului "UiPath", compania romaneasca listata la Bursa din New York, unde s-a bucurat de un succes urias.
Grupul Farmavet pleaca la drum in anul 2021 cu o noua identitate vizuala si cu un obiectiv de mentinere a trendului de +20% a cifrei de afaceri fata de anul anterior