Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Experții în recrutare remarcă o diminuare a oportunităților de angajare în piața muncii, observând pe lângă o scădere drastică a angajărilor și un val de disponibilizări și regândiri
Grupul OMV Petrom a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 2,548 miliarde de lei, în scădere cu 72% faţă de perioada similară din 2022, când a raportat 9,156 miliarde
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Uzina Dacia din Mioveni si-a intrerupt activitatea, pentru prima data de la izbucnirea crizei de semiconductori la nivel global. Compania mai are prevazute si alte zile de inchidere, in luna
Productia industriala a cazut la cel mai mic nivel din ultimele cinci luni si s-a apropiat la 2 puncte de cresterea zero, alimentand ingrijorarile privind cresterea economica in ansamblu, iar
Scaderea pretului petrolului si politicile de dezvoltare sustin redresarea zonei euro, iar autoritatile trebuie sa profite de pe urma acestei perioade de imbunatatire a conditiilor economice, spune
Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a vorbit tot anul despre strategia de reindustriliazare a tarii. Planul de atac ar fi trebuit finalizat pana luna trecuta, dar ministerul tace mormant
Presedintele Traian Basescu se declara optimist privind evolutia economiei Romaniei, tara macro-stabilizata si care beneficiaza si de stabilitate politica, veniturile la buget pe primele 3 luni fiind
Salariile din unele fabrici din China au ajuns la niveluri comparabile cu Europa de Est, din tari UE ca Romania si Bulgaria, insa acestea nu dispun de un numar suficient de muncitori pentru a
A cucerit Africa, Europa si acum se muta in America de Sud. Banii nu sunt o problema pentru omul de afaceri Ovidiu Tender, care deschide companii in toate cele patru zari ale lumii. Investeste in
Productia industriala isi va relua in ianuarie traiectoria ascendenta, iar o contributie revine unui factor sezonier a carui influenta a fost mai pronuntata in luna decembrie 2010, respectiv zilele
Productia industriala din Statele Unite a crescut neasteptat in februarie, in contextul in care cresterea cererii de computere si echipamente de comunicatii a compensat declinul sectorului auto,
Companiile din siderurgie Mechel Targoviste, Mechel Campia Turzii, ArcelorMittal Hunedoara si ArcelorMittal Galati trebuie sa elaboreze date legate de consolidarea viabilitatii economico-financiare
Produsul Intern Brut (PIB) a scazut in primul trimestru cu 2 - 4,1% fata de perioada similara din 2008, estimeaza analistii economici, o parte dintre acestia considerand ca este posibil ca economia
Analistii Erste Group vad o stabilizare a pietelor financiare in al doilea trimestru din acest an, dar recomanda o atitudine neutra pentru investitiile in actiuni, avertizand ca problemele legate de
Numarul dosarelor noi de insolventa a crescut, in primul trimestru al acestui an, cu 50% fata de perioada similara din 2008, ajungand la aproximativ 5.000, iar pana la sfarsitul anului ar putea
Ultimele date statistice disponibile – cele pe noiembrie anul trecut – confirma avertizarile cele mai innegurate: criza s-a instalat dramatic in economia din Romania. Productia
Specialistii estimeaza ca in prezent piata lacurilor si vopselelor din Romania depaseste 130 milioane euro. Ponderea (55 la suta valoric, dar 70 la suta in volum) o detin produsele emulsionate pe
Ecomaster - Servicii Ecologice, companie membra a grupului Rompetrol, a primit de la Agentia Regionala de Protectie a Mediului Pitesti autorizatia integrata de mediu care stabileste desfasurarea
Alcatel Romania a castigat contractul de transmisiuni wireless la frontiera UE * Bulgarii isi vand compania aeriana nationala * Salariatii provenind din tarile UE vor avea aceleasi obligatii si
Secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Cristian Parvan, a acordat un interviu Agentiei Nationale de Presa ROMPRES in care a vorbit despre impactul si consecintele
Economiile supraincalzite, reformele lente si politica incalcita constituie un melanj tulbure.Niciodata pana acum nu s-a mai bucurat Europa de est de un asemenea climat benefic. Majoritatea regiunii
Inainte de privatizare, Ispat SIDEX Galati aducea pierderi zilnice de un milion de dolari, iar acum Mittal Steel Galati declara un profit in 2004 de peste 450 de milioane de dolari. Dupa patru ani de
Polonezul Leszek Balcerowicz, unul dintre putinii economisti din Est cu succese unanim recunoscute international, spunea, prin anii '90, ca "trebuie renuntat la mitul marilor companii, asa-numitii
Cautarea disperata a profitului i-a impins pe toti marii constructori sa investeasca in zona emergenta a Europei de Est, scrie ziarul italian A"La StampaA".Noul El Dorado pentru industria
Companiile din Romania au anuntat concedieri masive, reduceri ale productiei si sistarea investitiilor in 2008, dar mai ales pentru inceputul lui 2009, din cauza scaderii comenzilor pe fondul
Urmatorul model al automobilului Logan va fi lansat in Brazilia, spre sfarsitul acestui an, si va fi disponibil in Europa incepand cu 2008, a declarat marti Luc-Alexandre Menard, presedintele Dacia