Grupul Alphabet a lansat miercuri cel mai mare și mai capabil model al său de inteligență artificială, dotat cu o tehnologie care poate să prelucreze diferite forme de informații, precum cele
Google DeepMind a folosit inteligenţa artificială (AI) pentru a prezice structura a peste 2 milioane de materiale noi, o descoperire despre care a spus că ar putea fi folosită în curând pentru
În ultimul an, metodele de plată digitală au cunoscut o creștere impresionantă, modificând modul în care consumatorii din România își gestionează finanțele și efectuează achiziții.
Autoritatea de supraveghere a concurenţei din Japonia a declarat luni că investighează Google, parte a grupului Alphabet, pentru presupuse încălcări ale legii antitrust în ceea ce priveşte
Ionuț Gabără este antreprenor cu o experiență de peste 13 ani în mediul de business românesc și administrator al companiei GBR Point. Învățând meserie de la tatăl său, Ionuț a luat
Ai o afacere și vrei să o promovezi în cel mai eficient mod posibil? Ei bine, căutarea celui mai bun canal de promovare poate fi o adevărată aventură. Dar nu-ți face griji, pentru că suntem
Începutul e întotdeauna promițător, însă de puține ori se întâmplă ca scenariul creionat să fie și confirmat la final. Un factor important care influențează rezultatul este unul care,
Liviu Taloi, Data Managing Director la DWF și specialist cu o experiență de peste 15 ani în Data Insights & Analytics vă prezintă parcursul de migrare a datelor de la GA3 la GA4, ca să
O strategie SEO bine pusă la punct necesită atragerea de backlink-uri. Acestea sunt precum niște voturi, care au un rol stabil în reputația oricărui website. Drept urmare, trebuie să te
Folosirea benzilor led RGB in ultimii ani precum si noile tehnologii aparute au dezvoltat foarte mult aceasta categorie de corpuri de iluminat. Pe langa benzile RGB simple sau digitale, cu 60 sau 120
Cuvintele cheie sunt importante în contextul optimizării, însă există o diferență clară între strategia de keyword research pentru un site e-commerce și cea pentru site-uri de prezentare
În anul 2020, piața cafenelelor din Romania a fost o industrie de 300 milioane de euro. Asta înseamnă o mulțime de boabe de cafea! Dacă vă place cafeaua, este posibil să vă fi gândit să
Indiferent dacă sunteți nou în lumea Mac sau sunteți un utilizator pasionat de Apple laptop de ani de zile, există o mulțime de trucuri și comenzi rapide pe care mulți oameni nu le știu,
Promovarea afacerii tale in mediul online este un proces complex, care include cercetarea pietii, gasirea celor mai bune solutii de promovare si cautarea metodelor de success care trebuie sa fie
Autoritatea de supraveghere in domeniul confidentialitatii a Uniunii Europene, EDPS, a sustinut, miercuri, eforturile UE de a restrange puterea detinuta de Apple, Amazon, Google, divizie a grupului
Principiile din Behavioural Economics & Neuromarketing sunt utilizate in digital marketingul marilor giganti: Amazon, Booking, Airbnb, etc. Este next level in digital marketing. Vestea buna este ca
Auzim des intrebari precum: Dupa ce criterii sa ma bazez atunci cand aleg sa lucrez cu o agentie de marketing online? La ce ar trebui sa ma uit prima data? E important sa aiba notorietate? Daca are
Cumpararea unui laptop cu un buget redus poate fi dificila. Exista multe optiuni, aproape niciuna dintre ele nu este promovata vreodata si va inunda cu detalii tehnice, care nu sunt usor de inteles.
A inceput activitatea profesionala in corporatie, apoi s-a implicat in cresterea unui magazin online. Experienta profesionala i-a aratat ca Romania are nevoie de sfatuitori buni pentru cei care vor
Cum trebuie distribuite bugetele intre social media si Google sau cum pot fi sporite vanzarile chiar si in aceasta perioada puteti afla dintr-un ghid pentru comerciantii care trec in online sau care
phos si Mastercard lanseaza un proiect pilot prin care introduc o solutie de plata inovatoare, compatibila cu dispozitivele mobile Android, care le va permite micilor comercianti acceptarea platilor
Startup-ul romanesc de cybersecurity TypingDNA a primit o investitie totala de 7 milioane de dolari intr-o noua runda de tip Serie A, condusa de Gradient Ventures, fondul de investitii specializat in
Tehnologia continua sa avanseze intr-un ritm rapid, asa ca unele dintre aceste tendinte din marketingul digital sunt concentrate in jurul tehnologiei. Cu toate acestea exista si o directie impotriva
In decembrie 2019 s-a lansat drop&go, prima aplicatie de laundry din Romania, prin intermediul careia utilizatorii pot sa comande trimiterea si ridicarea hainelor de la spalatorie.
Oana Sav a fondat Institutul de Marketing in 2011, din dorinta de a oferi sprijin si in Romania celor care isi doreau sa se perfectioneze in marketing prin programe profesionale certificate