Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Alexandru Aurelian Chiriță, directorul general al Electrica, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele companiei,
Ministerul Economiei Claudiu Năsui a anunțat marți, 24 august, că urmează să lucreze la o Ordonanță de Urgență prin care să desființeze administratorii speciali care ar trebui să
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunţă, miercuri, închiderea altor două ”sinecuri”, respectiv eliberarea din funcţie a administratorilor speciali pentru privatizare de la Tohan şi
Grecia intentioneaza sa vanda participatii majoritare la patru porturi, ca parte a planului convenit cu creditorii sai dupa incheierea in 2018 a celui de-al treilea pachet de asistenta financiara,
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anuntat seara ca au fost demarate discutii cu Comisia Europeana pentru un ajutor dedicat compensarii efectelor pandemiei asupra TAROM si Blue Air, undeva la
Noul procuror general al Bulgariei a ordonat miercuri revizuirea intregului proces de privatizare care a urmat caderii comunismului, informeaza presa locala.
Comisia Europeana anunta ca a luat astazi decizia pe care statul roman o astepta, cu inima stransa, de mai multa vreme. Anume: Guvernul trebuie sa recupereze nu mai putin de 570 de milioane de euro
Naval Group si Santierul Naval Constanta (SNC) reafirma autoritatilor romane angajamentul de a sprijini Marina Romana in proiectele sale de modernizare.
Vadim Benyatov, fost bancher la Credit Suisse Group AG, care in 2006 a fost arestat in Romania si ulterior condamnat in dosarul privatizarilor strategice, a dat in judecata grupul bancar elvetian
Comisia Europeana a decis ca ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfa in 2013 a fost ilegal, iar statul roman va trebui sa recupereze circa 400 de milioane de euro, a declarat, luni, Bogdan
Doar consumatorii vulnerabili de energie trebuie sa fie ajutati, iar situatia actuala, in care toti utilizatorii casnici sunt subventionati de catre stat, trebuie sa inceteze, a declarat miercuri
Un studiu realizat de ANPC arata ca 22,78% din totalul produselor verificate prezinta diferente in Romania fata de versiunea comercializata in Vestul Europei, a afirmat, marti, Paul Anghel, director
Franta a anuntat ca va bloca dezvoltarea monedei digitale Libra de la Facebook in Europa deoarece ameninta "suveranitatea monetara" a guvernelor, transmite BBC.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, sustine, referitor la Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii, ca nu este afectat deficitul bugetar, nu sunt afectate plafoanele si ca "tot acest mecanism
Un apartament aflat in proprietatea fostului senator Marius Ovidiu Isaila, un teren al fostului vicepresedinte al ANRP Remus Baciu sau un apartament detinut de Jean Catalin Sandu, fost vicepresedinte
Trezoreria Statului are prevazut pentru 2019 un excedent de 60,794 milioane lei, in conditiile unor venituri de 134,717 milioane lei si a unor cheltuieli de 73,923 milioane lei, conform proiectului
La 19 noiembrie 2018, premierul Viorica Dancila a anuntat, la finalul sedintei Comitetului Executiv National al PSD, noua formula a guvernului, iar Alexandru Petrescu este propus pentru functia de
Preluarea Intreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz de catre Transgaz va fi finalizata saptamana urmatoare, dupa ce clauzele suspensive ale contractului de privatizare vor fi inchise, informeaza
Grupul Damen a semnat, in sfarsit, preluarea pachetului majoritar de actiuni al Santierului Naval de la Mangalia de la sud-coreeni de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) . Totodata,
Ministerul Economiei si Ministetul Finantelor au initiat un proiect de OUG care, odata adoptat, le va da olandezilor de la Damen posibilitatea sa preia controlul Santierului Naval Mangalia.
Ministerul Economiei si Damen s-au inteles in cele din urma, dupa trei luni de negocieri, asupra modului in care vor administra, in comun, Santierul Naval de la Mangalia. In urma cu putin timp a
Cel mai mare producator de otel din India, JSW Steel, va incerca sa cumpere combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati, au declarat trei surse independente pentru Reuters. Alti posibili cumparatori
Mai bine de o treime dintre cei aproape 1.600 de muncitori ai Santierului Naval Mangalia protesteaza miercuri dupa-amiaza, pe 20 iunie, in piata din centrul orasului, fata de situatia critica in care
Ministerul Economiei s-a grabit cand a anuntat, pe 22 martie, ca "a finalizat negocierile cu Damen" privind viitorul Santierului Naval de la Mangalia. De fapt, nici pana astazi statul roman si
Eurodeputatul Siegfried Muresan a cerut Comisiei Europene sa dea detalii privind masurile concrete pe care le poate lua pentru a le garanta miilor de salariati ai combinatului siderurgic galatean