Într-un prezent marcat de tensiuni politice și economice ajunse într-un punct critic, Organizația de cooperare economică internațională BRICS ocupă 40% din PIB-ul global, unde Rusia este
Potrivit unei analize recente realizate de Asociația Energia Inteligentă, dependența de importurile în energie în Europa nu au suferit modificări importante în ultimii ani, Europa rămânând
Economia Germaniei, considerată cea mai mare de pe continentul european și a patra cea mai mare putere economică din lume, s-a contractat substanțial anul trecut, extinzând o perioadă de declin
Pentru 2024, specialiștii în prognoză economică și geo-politică se așteaptă la alegeri care vor favoriza Partidul Laburist în Marea Britanie, o rezoluție a războiului din Ucraina care nu
Grupul Metro, unul dintre cei mai mari retailerii ai lumii, s-a angajat sa creasca standardele de bunastare a animalelor din lantul sau, prin aprovizionarea cu oua din surse cage-free (fara cusca),
Emisarul Washingtonului pentru Balcanii de Vest, Matthew Palmer, a denuntat marti "activitatile rau intentionate" ale Rusiei care vizeaza sa provoace divizare intre aceasta regiune si partenerii sai
Primul interconector nou de gaze naturale din Europa din ultimul deceniu, care va lega din ianuarie Finlanda si Estonia, va slabi influenta Gazprom asupra regiunii Marii Baltice si ar putea determina
Mine, siderurgie, termocentrale pe carbune, poduri, autostrazi: China investeste in Balcani, ceea ce genereaza ingrijorarea Uniunii Europene, transmite AFP.
Secretariatul Comunitatii Energetice a apreciat joi ca o sectiune a gazoductului TurkStream care ar urma sa transporte gaze naturale rusesti de-a lungul Serbiei spre Europa va afecta competitia in
Democratia a inregistrat in Europa un declin mai puternic decat in orice alta regiune din lume, releva raportul pe 2018 al The Economist Intelligence Unit (EIU).
Finlanda ar putea primi in viitor gaze naturale din Norvegia, printr-o retea de gazoducte care ar urma sa treaca prin statele baltice si Polonia, ca parte a eforturilor de reducere a dependentei de
Armata rusa efectueaza cele mai ample manevre militare de la sfarsitul Uniunii Sovietice incoace. La exercitiu iau parte si militari chinezi. Cine sa fie inamicul si pentru ce tip de razboi se
Pe fondul solicitarilor de a mari cheltuielile alocate Apararii din cadrul summit-ului NATO, multi vad investitiile in vehicule militare si in drumuri drept modalitati bune de a descuraja Rusia in
Adjunctul secretarului de Stat al SUA pentru Europa si Eurasia, Wess Mitchell, aflat, luni, la Bucuresti, a vorbit despre importanta Romaniei in regiunea de Est, in contextul in care Rusia si China
Aproximativ 18.000 de soldati din 19 tari, in principal membre ale NATO, vor participa la exercitiul Saber Strike care incepe duminica in Polonia si tarile baltice, condus de armata americana pe
Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, un colaborator apropiat al cancelarului Angela Merkel, acuza SUA ca vor sa blocheze constructia gazoductului Nord Stream 2 pentru a sustine exporturile
Tarile Uniunii Europene ignora dovezile privind ingerinta Rusiei in politica lor, precum si efectul destabilizator asupra regiunii al unor politici ce vor face ca Europa sa depinda mai mult de
Uniunea Europeana a anuntat, miercuri, un nou plan care va permite militarilor sa se deplaseze mai rapid pe teritoriul Europei si pe care NATO il considera vital in contextul exercitiilor militare de
Chiar daca guvernul german este orientat clar spre Vest, Germania joaca adesea rolul de mediator in relatia cu Rusia, iar interesele economice incurajeaza relatii stranse.
Un responsabil guvernamental polonez a fost arestat de serviciile de securitate din Polonia, fiind banuit ca a furnizat Rusiei informatii secrete despre tacticile pe care guvernul de la Varsovia
Amenintarea lui Vladimir Putin cu noile tipuri de armament pe care le-ar detine Rusia poate insemna si ca presedintele rus reprezinta un pericol direct pentru tarile vecine, dar si ca acesta se
Ambasadorul Rusiei la Londra, Aleksandr Iakovenko, a fost convocat luni dupa-amiaza la Ministerul britanic de Externe, pentru a oferi explicatii despre situatia din zona insurgenta Ghuta, situata la
Europa emergenta a depasit, anul trecut, nivelul de 2.000 de contracte de fuziuni si achizitii, iar China a devenit cel mai mare investitor strain din regiune.
Mesajul trimis de Departamentul de Stat al SUA prin care atentioneaza Parlamentul Romaniei cu privire la modificarea Legilor Justitiei reprezinta o schimbare de raportare a administratiei americane
Occidentul vrea pace, dar ia "foarte serios in calcul" scenariul unui razboi, asa ca Romania ar trebui sa se pregateasca sa ia "decizii complicate, grele, cu ambele variante proaste", afirma Iulian
Noul Guvern al Austriei va intreprinde actiuni in Europa pentru a ridica sanctiunile impuse Rusiei ca urmare a conflictului din estul Ucrainei si va contribui, de asemenea, la reducerea tensiunilor
Presedintele servicului german de informatii externe (BND), Bruno Kahl, a lansat un avertisment dur referitor la ambitiile militare ale Rusiei in UE. Unii analisti cred ca un asemenea alarmism
Actiunile Rusiei din Crimeea si din sud-estul Ucrainei au motivat NATO sa intareasca solidaritatea in cadrul aliantei si capacitatile militare ale acesteia.
Undeva in Polonia, in apropiere de orasul Zagan, in vestul tarii, intr-o fosta baza militara a Pactului de la Varsovia, cateva zeci de tineri fac exercitii fizice.