Investițiile la bursă pot fi o modalitate eficientă de a-ți crește veniturile și de a-ți atinge obiectivele financiare pe termen lung, însă este recomandat să ai în vedere câteva aspecte
Trump Media, compania fostului președinte american Donald Trump, care deţine reţeaua de socializare Truth Social, debutează marţi, 26 martie, la bursă, pe piaţa NASDAQ, transmite CNBC.
Compania Google, parte a grupului Alphabet, este dată în judecată pentru de 2,1 miliarde de euro (2,3 miliarde de dolari) de către 32 de grupuri media, inclusiv Axel Springer şi Schibsted,
Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Plafonarea tarifelor poliţelor de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie contribuie la restrângerea concurenţei şi întârzie intrarea de noi jucători în această piaţă,
Un studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE) sugerează că băncile din zona euro care vorbesc cel mai mult despre schimbările climatice sunt, de fapt, cele mai mari finanțatoare ale
Ministerul Eenergiei a informat luni, 4 decembrie, că proiectul centralei electrice de termoficare în cogenerare de înaltă eficienţă Titan a intrat în linie dreaptă.
Experții în recrutare remarcă o diminuare a oportunităților de angajare în piața muncii, observând pe lângă o scădere drastică a angajărilor și un val de disponibilizări și regândiri
În anul 2021, România a înregistrat pierderi de aproximativ șapte miliarde de euro din cauza fraudelor asociate cu taxa pe valoarea adăugată (TVA). Cifrele provin dintr-o investigație recentă
Pe lângă aplicațiile felurite în tehnică, dezvoltare de conținut scris și multimedia și funcții complexe de analizare de date, introducerea în 2023 a GPT-4 de către compania OpenAI a
Peste 1.000 de companii ar urma să plătească noul impozit pe cifra de afaceri, statul urmând să încaseze suplimentar 6,5 miliarde de lei, susţine Alexandra Smedoiu, partener Servicii Fiscale,
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Pornind de la principala amenintare a lumii contemporane, atacurile cibernetice, industria de securitate are, in ultimii ani, nenumarate directii interconectate de dezvoltare, care impulsioneaza
La nivel mondial, impactul negativ al pandemiei cu virusul Covid-19 a fost resimțit de majoritatea industriilor. Printre cele mai afectate s-a numărat cu siguranță și turismul. În anul 2019,
In epoca digitala, securitatea cibernetica este o preocupare constanta atat pentru utilizatorii individuali, cat si pentru companii. In ultimii ani, infractorii cibernetici s-au inmultit si au
Numeroase companii au prioritizat pe durata pandemiei desfășurarea neîntreruptă a afacerii în detrimentul securității cibernetice. S-a traversat rapid un interval marcat de eforturi
Bursa este una dintre cele mai căutate oportunități de investiție de către companiile mijlocii și mari și, mai nou, și de către firmele mici aflate la început de drum în lumea afacerilor.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunţă, miercuri, închiderea altor două ”sinecuri”, respectiv eliberarea din funcţie a administratorilor speciali pentru privatizare de la Tohan şi
Tesla a obţinut un profit net de peste 1 miliard de dolari în trimestrul al doilea, de 10 ori mai mare faţă de anul trecut, şi venituri de 11,96 de miliarde de dolari, peste estimările
CFR Calatori ar putea sa primeasca la prima rectificare un ajutor de 160 de milioane de lei care sa compenseze pierderile provocate de pandemia Covid-19,a anuntat ministrul Transporturilor si
Ministerul Economiei are un portofoliu de 37 de companii de stat care sunt listabile la bursa, dar dintre acestea 28 au problem financiare grave, a anuntat Claudiu Nasui, ministrul Economiei,
Primul unicorn romanesc, producatorul de software UiPath, tinteste o evaluare de aproximativ 26 de miliarde de dolari in cadul ofertei publice initiale la Bursa de la New York (NYSE), potrivit
Metroul din Bucuresti este un monopol lipsit de orice control, platit de intreaga populatie a tarii, a afirmat, luni, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, in cadrul evenimentului
Momentul pentru divizia de telefoane mobile LG nu este cel mai bun si, potrivit unui raport Bloomberg, aceasta s-ar putea inchide dupa ce au esuat negocierile pentru o posibila achizitie de catre
Romania este scoasa la taraba, adica anumite sectoare din economie sunt sabotate intentionat pentru a fi vandute ieftin strainilor, este teoria unui economist.
Ce este CEDE? Centrul European de Despagubiri (CEDE) este o companie multinationala, parte a grupului financiar EuCO Polonia, lider pe piata despagubirilor in Europa Centrala si de Est. Grupul
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirma ca in cursul acestui an va incepe exploatarea gazului din Marea Neagra, el sustinand ca "prima molecula de gaz romanesc din Marea Neagra" va fi scoasa din