Toate drepturile bănești au fost distribuite către pensionari până la jumătatea lunii aprilie, transmite Compania Națională "Poșta Română" joi, 18 aprilie.
Conducerea BNR apreciază că economia va avea creşteri trimestriale mai solide în prima parte a acestui an decât cele previzionate anterior, implicând totuşi o scădere semnificativă a
După ianuarie și februarie, martie 2024 este a treia lună consecutivă în care majorările de prețuri înregistrate în România sunt cele mai mari din Uniunea Europeană!
Estimarile Comisiei Europene indica un deficit de peste 6,5% din PIB pentru Romania, in vreme ce Consiliul Fiscal considera ca acesta va fi in jur de 6,4% din PIB, daca nu se va recurge din nou la o
Mai mulți senatori și deputați din Brașov au susținut, în Parlamentul României, un proiect prin care persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în orașe poluate, ori au depus muncă
Impozitarea progresiva a salariilor si majorarea taxelor pe proprietate sunt printre recomandarile pe care OCDE le-au sugerat Guvernului condus de Marcel Ciolacu, dupa intrevederea secretarului
Rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni într-un ritm încetinit faţă de anul 2023 şi pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea anticipată în prognoza pe
Anul 2024 a adus modificări importante privind pensiile în România, în prim plan aflându-se noua modalitate de calcul a pensiilor, cu accent pe totalul de puncte de pensie acumulate de
Deficitul in Romania ar putea urca anul acesta la 7% din PIB, iar Comisia Europeana e ingrijorata de situatia fiscala din Romania, a declarat Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri
Rata anuală a inflației a coborât în luna martie 2024 la 6,61%, de la 7,23% în februarie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,81%, cele nealimentare cu 8,06%, iar
România trebuie să pună bazele unei tranziții treptate către impozitarea progresivă a salariilor, să reducă deficitul bugetar și să continue eforturile de modernizare a administrației
Cererea de plata numărul patru din PNRR include atât reforma pensiilor generale, cât și reforma salarizării unice, dar și reforma impozitelor și taxelor. Potrivit ministrului Finanțelor,
O nouă lege privind sistemul public de pensii, propusă de Ministerul Muncii și adoptată de Parlament la finalul lui noiembrie 2023, va intra în vigoare la 1 septembrie. Printre altele, noile
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Rata de contribuție pentru Pilonul II de pensii a fost majorată cu un punct procentual, trecând de la 3,75% la 4,75% începând cu 2024. Creșterea contribuției este preconizată să se acumuleze
Experţii Fondului Monetar Internaţional recomandă autorităţilor de la Bucureşti, printre altele, o eventuală impozitare progresivă a veniturilor personale, creşterea veniturilor din TVA,
Ministerul Finantelor (MF) a imprumutat 1,503 miliarde de lei de la banci, printr-o emisiune de obligatiuni de stat de tip benchmark si o alta de certificate de trezorerie cu discont
Fondul Monetar Internaţional recomanda autoritatilor romane introducerea impozitarii progresive a veniturilor personale, cresterea veniturilor din TVA, inclusiv prin taxarea, mai multor produse cu
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
După politica agresivă de ridicare a dobânzilor de referință pentru a aduce inflația la marje sub 2%, Banca Centrală Europeană pare să se îndrepte către țintele stabilite anul trecut.
Marcel Ciolacu, premierul României a declarat, joi, 4 ianuarie, în prima şedinţă de Guvern din 2024, că primul angajament din acest an este către pensionari, astfel că de vineri, 5 ianuarie,
Noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai
Persoanele care se află în situația să aibă nevoie să „cumpere” vechime pentru a compensa perioadele când nu au contribuit la sistemul de pensii pot profita de această oportunitate până
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Ministerul Muncii prezintă duminică imagini din timpul tipăririi noilor cupoane de pensii, în care valoarea punctului de pensie este majorată, generând o creștere de 13,8% a pensiilor.
Ministerul Muncii explică pe rețelele sociale cum poţi să-ţi calculezi singur câte puncte de pensie obţii după fiecare lună de muncă, calculul fiind valabil din septembrie 2024, când