Se vând mai multe apartamente, la prețuri mai mari. Informațiile publicate de agenția de cadastru arată că piața imobiliară este pe plus în mai multe județe din țară și București, iar
România este o țară a contrastelor când vine vorba despre îndatorare. Deși nu ne comparăm cu alte state europene în materie de volum al datoriilor pe cap de locuitor, în special
Desi bugetul Romaniei nu pare a fi intr-o forma foarte buna, in anul 2024 se vor putea inscrie in Programul Prima Casa sau cum se numeste acum, Noua Casa, si finantatori care nu au participat la
Anul 2023 a fost caracterizat prin provocări multiple pentru cumpărători și actorii pieței rezidențiale. Potrivit unei anchete realizate în decembrie de o platformă imobiliară din România,
Cumpararea unei case sau a unui apartement este cea mai importanta investitie pentru cei mai multi dintre noi, iar o serie de amanunte pot fi considerate ca fiind cele mai importante.
Primele luni ale anului 2021 au adus o crestere a numarului de tranzactii imobiliare cu circa 15%. Astfel, in primele doua luni ale acestui an au fost incheiate 98.883 de contracte de
Preturile locuintelor vor stagna anul viitor, la nivel national, in contextul in care fondurile pentru Prima Casa vor scadea cu 25%, iar nivelul ROBOR la trei luni nu va depasi 3,5%, potrivit
Romanii se afla printre europenii ale caror cheltuieli cu locuintele sunt cele mai scazute din UE, chiar daca anul 2018 s-a remarcat inclusiv printr-o crestere a preturilor pentru locuinte atat in
Expozanti prezenti in premiera la o expozitie imobiliara, dar si noi ansambluri lansate de dezvoltatori obisnuiti cu evenimentele din industrie au anuntat ca vor oferi vizitatorilor Imobiliarium din
Toti locuitorii acestei comunitati au vedere la ocean, iar privelistea este alta in fiecare dimineata. Lung de 196 metri, "The World" arata ca o nava de croaziera impunatoare, dar descrierea de oras
La achizitionarea unei locuinte noi, indiferent ca este vorba despre un apartament intr-un bloc sau o casa, trebuie analizat foarte bine bugetul disponibil pentru aceasta investitie de lunga durata,
Introducerea programului Prima Casa, in iunie 2009, a oferit un adevarat debuseu pietei rezidentiale autohtone pe parcursul perioadei de recesiune, conform unei analize realizate de Imobiliare.ro.
Targul National Imobiliar TNI, ce reuneste atat ofertele Low cost, Smart deal, Business si Premium isi deschide portile vineri, 25 septembrie, ora 10:00 la Palatul Parlamentului - Sala Unirea.
Inceput de noiembrie strabatut de un soare bland si primavaratic...La cele 21 de grade Celsius indicate de mercurul din termometre, strabat un drum de 5-7 minute de la Casa Presei catre cel mai nou
Conform agentiilor imobiliare, cererea pentru locuinte vechi si noi este in crestere aceasta toamna in ciuda faptului ca bancile sunt inca reticente in acordarea de credite in conditii mai
Guvernul Ponta III isi asuma in cadrul noului program de guvernare o serie de prevederi, precum reducerea CAS si a TVA. Insa in 2014 este foarte putin probabil ca Executivul sa-si respecte
Ofertele bancilor de locuinte executate silit cuprind apartamente cu trei camere la preturi de 30.000 de euro in Iasi, Timisoara sau Bucuresti, cu aceeasi suma pe piata libera putand fi achizitionata
Dezvoltatorii de locuinte au vandut in acest an in medie doua - cinci unitati pe luna, astfel ca 10.000 de apartamente noi sunt disponibile la vanzare in Bucuresti, cele mai multe fiind cele care se
Preturile locuintelor noi din Bucuresti s-au redus de la inceputul anului in medie cu 6,3%, insa raman cu 23% mai mari fata de cele ale apartamentelor vechi.
Bucurestenii aflati in cautarea unei locuinte pot alege una, in perioada 13 - 15 iulie 2012, din oferta celor 43 de expozanti prezenti la o noua editie a Targului Imobiliar Project Expo, ce se va
Preturile in scadere ale locuintelor ar putea determina mai multi romani sa isi cumpere un apartament nou, in aceasta primavara, ofertele din marile orase fiind potrivite si pentru programul Prima
Turistii care vor vizita Londra in perioada Jocurilor Olimpice vor plati de doua ori mai mult la cazare decat anul trecut, potrivit unui sondaj anual al preturilor camerelor de hotel.
Scaderea puterii de cumparare a dus la reconfigurarea cererii de locuinte noi, in conditiile in care investitorii straini nu mai sunt interesati de piata locala, unde au ramas doar consumatorii
Indiferent ca ai aplicat prin programul Prima Casa si ai cumparat o locuinta noua ca vrei sa o mobiliezi pe cea veche sau pur si simplu trebuie sa schimbi anumite piese de mobilier, trebuie sa stii
Una dintre cele mai grave greseli in macroeconomie - ca si in medicina - este aplicarea unor masuri/tratamente in mod automat, fara a tine cont de specificitatea fiecarei tari/pacient.Am participat
Pretul locuintelor din Bucuresti ramane inca ridicat fata de asteptarile cererii, limitand numarul tranzactiilor imobiliare, potrivit consultantilor Coldwell Banker Affiliates of Romania, care
Londra si Paris reprezinta cele mai scumpe capitale europene in ceea ce priveste pretul pe metru patrat al unei locuinte, diferentele fiind destul de mari comparativ cu orase precum Roma, Madrid sau