Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Ministerul Finantelor are o rezerva financiara suficienta pentru 4-5 luni de zile, sau chiar mai mult, astfel ca Guvernul nu discuta in prezent posibilitatea unui acord cu Fondul Monetar
Eurogrupul a reusit ceea ce se straduia deja de mai multe luni: aprobarea unor noi credite de miliarde de euro pentru Grecia. Dar la reuniunea din Luxemburg, o anume problema a ramas nerezolvata.
Discursul referitor la bugetul Marii Britanii tinut de lordul cancelar George Osborne trebuie sa fi fost un dus rece pentru supusii reginei. La fel ca si in 2010, oficialul de la Londra a tinut sa le
Guvernul de la Atena a reusit sa impinga epilogul crizei negocierilor cu creditorii pana spre sfarsitul lunii iunie. Cu toate acestea, mai multi analisti sunt de parere ca suntem departe de a vedea
Romanii vor afla, luni, daca Guvernul va mai continua acordul cu FMI sau il va intrerupe inainte de termen, precum si toate consecintele ce decurg din ambele scenarii.
Comisiile de buget-finante se vor intalni, luni, cu reprezentantii FMI, iar marti cu conducerea BNR cu care vor discuta despre situatia creditelor acordate in franci elvetieni, pentru ca
Fondul Monetar International (FMI) ar fi renuntat la ideea ca deficitul bugetar pentru anul viitor sa fie de 0,9%, acceptand nivelul propus de Guvern, de 1,4%.
Discutiile de vineri seara dintre reprezentantii Fondului Monetar International si cei ai Guvernului au fost destul de tensionate si nu au dus la niciun rezultat.
Negocierile cu Fondul Monetar International (FMI) vor continua si sambata iar autoritatile romane isi mentin pozitia privind un nivel al deficitului bugetar de 1,4% din PIB pentru 2015, potrivit
Deficitul bugetar convenit de autoritati cu institutiile financiare internationale, de 1,83% din produsul intern brut, cuprinde un procentaj special, de 0,25 puncte procentuale din PIB, pentru
Guvernul a ajuns la un acord cu FMI si CE pentru ca deficitul bugetar pe care va fi construit proiectul de buget pe anul viitor sa creasca de la 1,4% la 1,83% pe cash, incluzand o alocare de 0,4%
Reducerea TVA la alte categorii de produse alimentare se va afla pe agenda discutiilor din luna decembrie cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), a anuntat, joi, secretarul de stat in
Fondul Monetar International si Comisia Europeana cer Guvernului sa reduca deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB, solicitare pe care partea romana o considera inacceptabila, luand
Reducerea TVA la carne si produse din carne, diminuarea birocratiei si sustinerea industriei alimentare pentru promovarea produselor romanesti la export au fost printre subiectele dezbatute si
Contributiile de asigurari sociale vor fi reduse la angajator cu cinci puncte procentuale, dar de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fara majorarea deficitului bugetar, a
Misiunea Fondului Monetar International (FMI) la Bucuresti va fi incheiata cu o scrisoare de intentie in orice conditii, dar ramane de vazut daca documentul va fi semnat si de presedintele Traian
Atena si troica creditorilor sai internationali UE-BCE-FMI au reluat, luni dimineata, in capitala elena, dificilele lor negocieri in vederea finalizarii noilor masuri de austeritate si a deblocarii
STS a fost solicitat sa bruieze, pentru a impiedica interceptarile, discutiile purtate joi la Ministerul Finantelor cu misiunea FMI pe tema politicilor fiscale si a bugetului pentru 2014, in timp ce
Guvernul si-a asumat in fata FMI o serie de masuri precum cresterea salariului minim pana la 900 de lei, privatizarea CFR Marfa in 2015 si accize mai mari pe carburanti. Analistii contactati de
Vicepremierul Daniel Chitoiu a primit mandat politic pentru a finaliza negocierile cu FMI din aceasta seara, potrivit declaratiei premierului Victor Ponta.
Autoritatile negociaza cu delegatia Fondului Monetar International reducerea TVA la paine la 9%, iar o decizie finala ar putea fi luata luni sau marti, a declarat duminica, la Antena 3, ministrul
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Sibiu, ca primarii i-au semnalat ca se pierd bani pentru ca nu mai pot fi angajate persoane pentru intocmirea si gestionarea proiectelor cu finantare de la
Ion Þiriac considera ca firmele de stat nu trebuie sustinute cu orice pret, ci eficientizate, iar pentru privatizari este nevoie de viziune, si spune ca daca in cazul CFR Marfa se doreste vanzarea
Ministerul Transporturilor se asteapta sa castige din vanzarea pachetului de 51% din actiunile CFR Marfa cel putin 268,75 milioane lei (61,5 milioane euro), suma rezultata dupa plata cheltuielilor
Vlad Muscalu, economistul sef ING, a declarat ca proiectul de buget pentru 2013 si discursul premierului Victor Ponta nu au oferit o imagine de ansamblu, care sa clarifice reprezentantilor mediului
Romania va incheia in anul 2013 un nou acord cu Fondul Monetar International, odata cu finalizarea actualului acord stand-by preventiv, in luna martie a acestui an. Ce se va schimba?
Negocierile guvernului cu FMI de la inceputul anului viitor vor fi mai dure decat rundele precedente, in conditiile in care cadrul fiscal general anuntat pentru urmatorii patru ani implica unele
Discutiile liderilor europeni de la Bruxelles cu privire la bugetul UE pentru 2014 - 2020 au esuat, iar negocierile pe acest subiect vor continua, cel mai probabil, anul viitor.
Traian Basescu a prezentat situatia economica a Romaniei, in contextul ultimelor evolutii, dar si perspectivele negocierilor de la Bruxelles, pentru bugetul UE 2014-2020.