În contextul în care România înregistrează cea mai mare creștere a consumului final de energie din Uniunea Europeană în ultimii ani, în timp ce media europeană este în scădere, Directiva
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
In vederea atingerii obiectivului de neutralitate a emisiilor, sunt necesare investitii nu numai in productia de energie regenerabila, ci si in electrificarea transporturilor si a sistemelor de
Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) a amanat decizia de a majora pretul gazelor pentru consumatorii casnici pana la aprobarea in Parlament, prin lege, a OUG 64/2016, urmand ca
Bogdan CHIRITOIU, Presedintele Consiliului Concurentei, participa la conferinta PRIA Competition, cel mai important eveniment dedicat concurentei, organizat in data de 28 Februarie 2017, incepand cu
PRIAevents, in parteneriat cu Consiliul Concurentei, organizeaza conferinta PRIA Competition, cel mai important eveniment dedicat concurentei, in data de 28 februarie 2017, incepand cu ora 9,30, la
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) are in atentie, in vederea unor listari, 15 companii din Ministerul Economiei, a anuntat, marti, vicepresedintele ASF Mircea Ursache, intr-o conferinta de
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca redeventele nu pot fi modificate, ele fiind calculate in functie de marimea zacamantului si dupa o metodologie extrem de complicata, dar a explicat ca
Romania va exporta gaze naturale numai dupa ce consumul intern va fi acoperit de productia autohtona, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita.
Board-ul FMI a aprobat vineri cea de-a sasea revizuire a acordului preventiv cu Romania, disponibilizand a saptea transa, in valoare de 430 milioane DST - drepturi speciale de tragere (513 milioane
Cooperarea dintre Europa si Rusia intampina probleme din cauza noilor reglementari in domeniul energiei propuse de Comisia Europeana, iar Moscova va fi nevoita sa ia masuri de retorsiune, a amenintat
Comisia Europeana va prima o notificare din partea Romania cu privire la Legea 220/2008 care stabileste sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, potrivit vicepresedintelui
Rompetrol e unul dintre cei mai mari contribuabili ai Romaniei. Aduce la buget sute de milioane de dolari anual. Cand spui Rompetrol zici Patriciu si viceversa.Arhitectul barbos si liberal s-a
Anul 2006 se anunta a fi o provocare atat pentru guvern, cat si pentru BNR. Principalele obiective economice stabilite sunt puse sub semnul intrebarii, dupa ce, cu mai putin de o luna in urma,