Ediţia din 2024 a celui mai important târg de dispozitive mobile şi reţelistică, Mobile World Congress, târg la care Samsung ar putea aduce primul său smart ring, începe luni.
Oficiul European de Brevete (OEB) a publicat, marţi, 19 martie, Indicele european de brevete 2023, potrivit căruia inventatorii, companiile şi institutele de cercetare din România au depus anul
Alef Aeronautics, o firmă producătoare de maşini zburătoare susţinută de SpaceX, spune că a ajuns la 2.850 de precomenzi pentru vehiculul său futurist electric cu decolare şi aterizare
Grupul de hackeri ruși LockBit, care a revendicat cel puţin 1.700 de atacuri începând din 2020 şi care a încasat răscumpărări în valoare de 91 de milioane de dolari, a fost vizat într-o
Apple oferă companiilor concurente posibilitatea de a accesa şi de a interopera cu tehnologia sa de plăţi contactless, într-un efort de a linişti autorităţile de reglementare antitrust din
De la 1 ianuarie, de când sistemul RO e-Factura a devenit obligatoriu pentru contribuabili, acesta a ajuns la peste 300.000 de utilizatori, prin intermediul său fiind procesate un milion de facturi
Rolul aparatului locomotor este acela de a asigura susținerea corpului și posibilitatea de deplasare. Sistemul locomotor este numit în literatura medicală și sistemul musculo-scheletic și este
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea anunţă că duminică Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a fost gazda delegaţiei guvernametale vietnameze, condusă de Prim-ministrul Pham Minh Chinh,
În era digitală în continuă expansiune, gestionarea eficientă a datelor devine o prioritate esențială. Cu o varietate largă de opțiuni disponibile, alegerea sistemului de stocare potrivit
Generarea de lead-uri de calitate poate fi optimizată prin adoptarea unei strategii inovatoare și eficiente: reclamele SMS personalizate în funcție de locație.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat joi, în dezbatere publică, un proiect de ordin care introduce modelul și conținutul declarației privind taxa pe lux.
iPhone 14 Pro este cel mai bun telefon sub 5000 pe care-l poți găsi în momentul actual pe piață. Este puternic, are camere uimitoare, are un afișaj frumos și cei de la Apple au eliminat și
Un startup chinez a prezentat o nouă baterie despre care susține că poate genera energie electrică timp de 50 de ani, fără să aibă nevoie de încărcare sau de întreținere.
TikTok este probabil cea mai cunoscută și utilizată rețea de socializare din zilele de astăzi, atât la nivel național cât și la nivel internațional, cu peste 1 miliard de utilizatori activi
Te joci pe smartphone sau tabletă diferite jocuri distractive și ești mereu în căutarea unor noi surse de fun online. Află în continuare ce opțiuni ai pentru jocuri de casino live, direct pe
Internetul este un mediu vast, complex și permisiv care în ultimii ani a devenit o parte intregrantă a societății actuale. Pe măsură ce tehnologia a evoluat, internetul a devenit mai accesibil
Omul de afaceri Adrian Tomşa a reluat, într-un interviu acordat Profit.ro, afirmaţia potrivit căreia proiectul Telekom Mobile - în care este implicată compania Quantum Project, pe care el o
În industria software development, tehnologiile și metodele de dezvoltare se adaptează în mod constant pentru a răspunde noilor cerințe și tendințe. Pe măsură ce ne uităm înainte către
Utilizarea tot mai frecventă a echipamentelor ce țin de tehnologia informației și comunicațiilor - TIC are ca rezultat o cantitate tot mai mare de deșeuri.
Omul de afaceri Adrian Tomşa explică, într-un interviu acordat Profit.ro, motivele pentru care a decis să achiziţioneze compania Telekom Romania Mobile şi spune de unde vor veni banii pentru
McDonald's, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din lume, a anunțat miercuri că plănuiește să deschidă aproape 10.000 de restaurante noi la nivel global în următorii patru ani și se
În amenajarea spațiului dedicat copiilor, fiecare element contează pentru a le oferi un mediu sigur și confortabil. Scaunele de birou pentru copii, pătuțurile și paturile de o persoană
Instalarea obligatorie a unui sistem de detectare a distragerii atenției șoferului pune capăt privirilor fugitive pe care le aruncăm telefoanelor noastre mobile în timp ce conducem.
Grupul Alphabet a lansat miercuri cel mai mare și mai capabil model al său de inteligență artificială, dotat cu o tehnologie care poate să prelucreze diferite forme de informații, precum cele
Industria sănătății a cunoscut o transformare remarcabilă în ultimii ani, progresele tehnologice jucând un rol esențial în îmbunătățirea îngrijirii pacienților și a eficienței