La solicitarea Ziare.com, Ministerul Muncii a recunoscut ca au existat cazuri, in unele judete, in care platile pentru somajul tehnic s-au prioritizat dupa suma si nu dupa data la care au fost
Economia Romaniei va avea o contractie de -1,9% din PIB in acest an, iar deficitul este estimat la 6,7% din PIB, a anuntat miercuri ministrul de Finante, Florin Citu.
Rectificarea bugetara aprobata de Guvern a fost publicata in Minitorul Oficial, iar ministrul Finantelor, Florin Citu, a precizat ca are doua obiective: sanatatea romanilor si pastrarea capacitatii
Legea pensiilor a reprezentat subiectul central pe care s-a axat anul acesta Ministerul Muncii, fiind adoptata in Parlament pe ultima suta de metri si, prin aprobarea acesteia, ministerul va intra in
Anul 2017 nu a fost nici pe departe unul al pacii sociale, revendicari si nemultumiri venind dinspre majoritatea sindicatelor. Marsurile si mitingurile de protest la adresa Legii salarizarii sau a
Sindicatele si patronatele au ajuns la un acord cu reprezentantii Ministerului Muncii, potrivit caruia persoanele platite pe drepturi de autor potrivit Legii 8/1996, respectiv cele care fac munca de
La instalare, Executivul a promis un plan anticriza in 10 puncte, intre timp s-au adoptat, daca putem spune asa, 28 de masuri si tot au mai ramas restante patru. Pana la implementarea celor
Bugetul pe anul 2009 prevede alocarea a 10 miliarde de euro pentru investitii, majorarea salariilor si pensiilor cu 5%, stabilirea unei pensii minime de 350 de lei, eliminarea primelor acordate
Peste 70.000 de angajati din constructii vor fi trimisi in somaj pana la inceputul lunii ianuarie si alti 35.000 de muncitori pot fi disponibilizati in primele luni ale anului viitor, urmand sa