In ultima sedinta a acestei saptamani, BNR anunta ca euro si dolarul scad usor in comparatie cu moneda nationala. Lira face un pas in fata serios, in contextul alegerilor anticipate din Marea
Dan Suciu, purtatorul de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a explicat, joi, motivele pentru care cursul valutar pentru euro a atins maxime istorice miercuri si joi.
La patru luni dupa eliminarea pragului fix de 1,20 mentinut in raportul franc elvetian/euro, Banca Nationala a Elvetiei (BNS) pare sa regrete amarnic miscarea facuta la mijlocul lunii ianuarie.
Firmele vor accesa credite in valuta doar dupa ce bancile vor calcula capacitatea de rambursare in conditii de depreciere severa a monedei nationale, respectiv de 35,5% in raport cu euro, 41% fata de
Aprecierile recente ale leului, datorate in primul rand mecanismelor Bancii Nationale a Romaniei, au venit la momentul oportun pentru economie, potrivit analistilor.
Cursul de schimb a urcat usor peste 4,6200 lei/euro la deschiderea sedintei interbancare de joi, dar apoi cotatiile s-au intors rapid sub acest nivel, intr-o piata cu volume foarte reduse de
Cursul a urcat accelerat in ultima saptamana, odata cu intensificarea tensiunilor politice dintre USL si PDL, care au culminat cu propunerea de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Moneda unica
Tensiunile politice au avut grave repercusiuni pe pietele financiare, "trezind" reactii violente, atat la nivelul cursului de schimb valutar, cat si la cel al indicilor bursieri.
Analistii financiar-bancari din Romania estimeaza ca in urmatoarele sase luni cursul va oscila intre 4,40 lei/euro si 4,70 lei/euro, iar la finalul perioadei cotatia se va plasa la 4,49 lei/euro.
Cursul de referinta leu/euro anuntat luni de BNR a atins un nou maxim istoric, de 4,5275 unitati, iar rata oficiala pentru dolar a stabilit un nou record si a urcat la 3,6848 lei/dolar, pe fondul
Banca Nationala a Romaniei vrea sa schimbe regulile jocului in creditare, incercand, poate, sa forteze bancile sa fie mai precaute si sa le incurajeze sa ofere mai multe credite in moneda nationala,
Creditele de consum vor avea o scadenta de cel mult cinci ani, iar clientii trebuie sa aduca garantii de 133% din valoarea imprumutata, in timp ce la finantarile imobiliare in euro avansul va fi de
Analistul financiar crede ca singura parghie a BNR de a tine in frau inflatia este vanzarea de valuta si prin urmare intarirea leului. Bogdan Baltazar este de parere ca Romania nu va termina prima
Un fond de investitii al bancii americane JPMorgan intentioneaza sa achizitioneze cu 450 de milioane de dolari o participatie de 10% la reteaua de socializare pe Internet Twitter, potrivit unor surse
Moneda nationala s-a apreciat aproape constant pe piata interbancara de la deschiderea sedintei valutare, de la 4,3440 la 4,30 lei/euro, in conditiile in care piata se asteapta ca Fondul Monetar
Guvernul va introduce un nou set de masuri de combatere a crizei si reluarea cresterii economice, precum stoparea controalelor abuzive la firme, simplificarea publicarii actelor de functionare a
Cursul valutar afisat de BNR s-a depreciat pana la nivelul de 4,2733 lei/euro, in ton cu tendinta monedelor din regiune.BNR a anuntat ieri un curs de 4,2597 lei/euro. "Leul s-a depreciat cu circa un
Premierul este plasat cu un coeficient 11,8 in grila Legii unitare de salarizare, iar sefii DNA si DIICOT vor castiga mai mult decat ministrii si parlamentarii, in varianta Legii unitare agreata in
Ministrii au castigat in ultimul proiect al Legii unitare un sfert din salariul minim pe economie, coeficientul lor de salarizare fiind majorat de la 10,95 la 11,2, in timp ce sefilor din justitie li
Bancile vor efectua, impreuna cu BNR, o serie de teste de impact asupra sistemului in ceea ce priveste volumul provizioanelor in cazul aplicarii masurii propuse de presedintele Senatului, de
Preturile locuintelor din Romania, exprimate in lei, s-au redus cu 10-40% in primul semestru, fata de sfarsitul anului trecut, pe segmentul vechi scaderea fiind in medie de 23%, iar pe cel nou de 17%
Guvernul a decis, duminica, sa accepte propunerea sindicatelor de a reduce diferenta dintre salariile minime si cele maxime din grila Legii unitare de la 1/15 la 1/12, urmand ca Ministerul Muncii sa
Liderul PSD, Mircea Geoana, a prezentat marti, in urma unei intalniri cu reprezentantii BNR, ai Asociatiei Oamenilor de Afaceri si a Asociatiei Bancilor din Romania, o serie de masuri
Bursa de la Bucuresti a incheiat ultima saptamana cu scaderi usoare, de pana la 2,45% pentru sectorul SIF, in timp ce rulajele s-au comprimat puternic, in contextul in care au fost putine evenimente
Leul s-a apreciat puternicspre sfarsitul ultimei sedintei a saptamanii, castigand peste un ban fata de joi seara pana la cotatii maxime ale acestui an, apropiate de 3,50 lei/euro, pe fondul cererii
Azi expira termenul dat de Banca Nationala a Romaniei pentru consultarea publica asupra proiectului de regulament care urmareste limitarea creditarii. Documentul va fi discutat, cel mai probabil, in
Din cauza ca nu citesc cu atentie contractele, clientii pot pierde mii de euro dintr-o rasuflare: modul de calcul al dobinzii si nenegociarea comisioanelor si a clauzele din contractele virite sub