Curtea Constituţională a respins marţi, 19 martie, sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei privind neconstituţionalitatea proiectului de lege iniţiat de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă,
Premierul Ludovic Orban a anuntat luni ca ordonanta de urgenta adoptata saptamana trecuta care prevede esalonarea datoriilor restante de la declansarea starii de urgenta si suspendarea si dupa 25
Pensiile romanilor vor creste semnificativ in anul 2020, potrivit prevederilor Legii pensiilor, adoptata de Parlament in luna iunie si promulgata ulterior de presedintele Klaus Iohannis.
Actuala Lege a pensiilor, care prevede si majorarea cu 40% a punctului de pensie incepand cu data de 1 septembrie 2020, nu va fi modificata, a declarat, miercuri seara, seful Cancelariei
PNL a depus, vineri, un denunt penal la Parchetul de pe langa ICCJ impotriva ministrului de Externe, Teodor Melescanu, pe care il acuza ca a impiedicat cu premeditare exercitarea dreptului la vot
Purtatorul de cuvant al PNL, Ionel Danca, sustine ca "Pilonul II de pensii este distrus la lumina zilei de un guvern de infractori, cu precizia unor hoti profesionisti".
Comisia pentru buget din Senat a amanat, marti, cu o saptamana, dezbaterea ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 114/2018 care prevede masuri fiscale, printre care si introducerea "taxei pe lacomie"
Purtatorul de cuvant al PNL, Ionel Danca, a scris duminica, pe Facebook, ca Liviu Dragnea "joaca poker cu bugetul Romaniei". Liberalul i-a transmis liderului PSD sa termine "joaca cu cifrele" si sa
PNL va depune amendamente la legea bugetului de stat pe 2019 impreuna cu o analiza a cifrelor prezentate de guvern, a transmis purtatorul de cuvant al liberalilor, Ionel Danca, vineri.
Partidele din Opozitie au reactionat dupa ce Liviu Dragnea a anuntat printr-o postare pe Internet, ca "Viitorul suna bine", cu toate ca Romania nu are inca buget, leul se devalorizeaza intr-un ritm
Presdintele PSD Liviu Dragnea s-a intors din vacanta si a convocat o sedinta la care participa ministrul de Finante Eugen Teodorovici, ministrul Economiei Niculae Badalau, seful ALDE Calin Popescu
Dupa ce zile la rand primarii din mai multe muncipii si-au strigat nemultumirile legate de impartirea banilor, amenintand cu proteste, Ministerul de Finante se lauda, in proiectul de buget pe 2019,
Agentia Fitch anunta ca a revizuit, in scadere, perspectiva ratingului Bancii Comerciale Romane (BCR) si pe cea a Bancii Romane de Dezvoltare (BRD) . Mai exact, desi ratingul ramane BBB+ in cazul
Guvernul va adopta bugetul pe anul 2019 pana joi, 31 ianuarie, spune Iulian Bulai, secretar al Camerei Deputatilor. Informatia a fost furnizata de presedintele delegat al Camerei Deputatilor, Florin
Liberalii au depus, vineri, la sediul Avocatului Poporului, solicitarea de sesizare a Curtii Constitutionale asupra OUG 114/2018 privind instituirea unor masuri fiscal-bugetare.
Partidul National Liberal (PNL) a inaintat, marti, la Tribunalul Bucuresti, o actiune prin care solicita instantei sa dizolve cele 22 de companii municipale infiintate de administratia Gabrielei
Consilierul general Ciprian Ciucu, Florin Citu si Ionel Danca, au anuntat, duminica, ca PNL va demara actiunea in instanta pentru dizolvarea celor 22 de companii municipale ale Primariei Capitalei,
PNL considera o lovitura dura primita de liderul PSD, Liviu Dragnea, decizia Curtii Constitutionale de a declara neconstitutional proiectul de lege privind infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare
PNL acuza Guvernul PSD-ALDE ca ia masuri disperate pentru a face rost de bani la buget, dupa ce ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a anuntat, marti, ca vrea sa stimuleze achitarea datoriilor pe
Liberalii acuza Guvernul ca vrea sa desfiinteze Pilonul II de pensii pentru a acoperi gaurile din buget si au lansat o campanie de informare "Opreste furtul lor. Sunt banii tai de pensie".
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice acuza informatii "eronate si tendentioase" referitor la declaratiile deputatului PNL Florin Roman, care a spus ca prin noul proiect al
La un an de la castigarea alegerilor de catre alianta PSD-ALDE, liberalii au prezentat luni Cartea neagra a guvernarii, subliniind, printre altele, ca nu doar coruptia ucide, ci si proasta guvernare.
Duminica se anunta proteste de amploare in tara si in diaspora, dar de data aceasta se alatura manifestatilor doua sindicate importante, dar si reprezentantii Opozitiei.