Ministerul Eenergiei a informat luni, 4 decembrie, că proiectul centralei electrice de termoficare în cogenerare de înaltă eficienţă Titan a intrat în linie dreaptă.
Groupe Atlantic, unul dintre liderii industriei HVAC (încălzire – ventilaţie – aer condiţionat), va deschide o fabrică şi în România, în parcul industrial PWP Bucharest North, din
Novo Nordisk a anunţat joi o investiţie de 2,3 miliarde de dolari pentru a creşte producţia de medicamente pentru slăbire şi diabet, extrem de populare, la o fabrică din Chartres, Franţa, în
Investiţia de peste 100 de milioane de euro pentru Muzeul Naţional de Istorie a României este finanţată prin Acordul - cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului
Ministrul britanic pentru investiţii, Dominic Johnson, a declarat luni că lucrează pentru a atrage producătorii de maşini chinezi să construiască o fabrică în ţară şi că investiţiile
O nouă linie robotizată pentru fabricarea panourilor mici a fost inaugurată la Şantierul Naval Damen Galaţi. Evenimentul a fost oficiat chiar de ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în
Construirea unei case este un proces complex și plin de provocări, dar și una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe pe care le poți avea în viață. Este ca un tablou alb, așteptând să
Într-un moment semnificativ destinat să redefinească peisajul serviciilor de securitate, Bogdan Dumitrache, o figură extrem de respectată și cunoscută pentru rezultate în lumea serviciilor de
Domeniul HoReCa și comercial sunt în continuă schimbare, iar antreprenorii caută mereu noi oportunități de a-și extinde afacerile. Terasele tind să devină din simple spații de relaxare,
Nissan a anunţat vineri că va investi 1,12 miliarde lire sterline (1,4 miliarde de dolari) pentru a construi versiuni electrice ale modelelor Qashqai şi Juke la uzina sa din Marea Britanie, o
Munca de birou nu este una la fel de plăcută, dacă, la un moment dat, apar durerile lombare sau cervicale. Acest inamic tăcut este una din consecințele pe termen lung ale statului în șezut. O
Lucrările pe Transalpina de Apuseni, proiect ce reprezintă cea mai mare investiție în modernizarea unui drum județean din România, sunt în grafic. Lotul 1 va fi gata în 2023, în timp ce
Tokenul nativ al Meme Kombat, $MK, se vinde rapid. Până în prezent, s-au strâns 1.94 milioane de dolari. Au mai ramas doar două zile până când prețul token-ului va crește cu 4,39%, de la 0
Consiliul Judeţean Bihor anunţă, miercuri, că muncitorii care lucrează la Centura Biharia pregătesc terenul pentru aşternerea stratului de balast, iar preşedintele CJ, Ilie Bolojan, afirmă
Achiziția unei mașini este o investiție mare, care necesită luni de planificare și economisire. Pentru a fi sigur că îți vei găsi o mașină pe măsura posibilităților tale financiare, ai
Cea mai mare fabrică din cești de porțelan din Europa ar urma să fie construită la Alba Iulia. O firmă locală își va dezvolta parteneriatul cu IKEA printr-o investiție de peste 10 milioane
Fie că lucrezi de acasă, fie că mergi la serviciu, ai nevoie de scaune de birou care să îți ofere o susținere adecvată și confortul necesar pentru eficiența în muncă.
Alstom a anunţat luni că investeşte peste 50 de milioane de euro pentru construcţia unui depou în centrul Capitalei, pentru mentenanţa celor 37 de trenuri electrice de călători Coradia Stream
Jucăriile au jucat întotdeauna un rol vital în dezvoltarea și educația copiilor. Ele nu numai că oferă distracție, ci și contribuie la dezvoltarea abilităților cognitive și a imaginației
Grupul OMV Petrom a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 2,548 miliarde de lei, în scădere cu 72% faţă de perioada similară din 2022, când a raportat 9,156 miliarde
Aurul este respectat în întreaga lume pentru valoarea pe care o are și pentru istoria sa bogată. Acest metal este văzut ca prețios de mii de ani. Primele monede care conțineau aur au apărut
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a participat, la Budapesta, la reuniunea ministerială a Comitetului Director, înființat în conformitate cu prevederile Acordului de Parteneriat Strategic în
Bitcoin a atins marţi, 24 octombrie, cel mai înalt din nivel de un an şi jumătate şi a depăşit scurt timp valoarea de 35.000 de dolari, în urma unei hotărâri a unei Curţi de Apel americane
Redacția Ziare.com a efectuat o analiză detaliată a pieței de brokeraj de retail și a constatat că TradeVille se distinge ca fiind unicul broker din România care oferă investitorilor cotații
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere la 2% estimarea de creştere economică pentru acest an, de la 2,8% anterior, motivând scăderile din industrie şi
Piaţa chiriilor înregistrează creşteri de la lună la lună şi diferenţe tot mai mari de preţ între locuinţele noi şi cele vechi, în acest an fiind vorba despre o creştere cu 5% până la