Încă de la începutul anului 2023 s-au adus modificări în cadrul politicilor fiscale din România, în ceea ce privește pragurile pentru impozitarea pe bază de normă de venit.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Vladimir Ghiță, CEO Fort, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele companiei, despre planurile privind listarea la
Creşterea taxelor pentru salarii sau beneficii şi provocările găsirii angajaţilor potriviţi determină companiile industriei să aibă o perspectivă mai puţin optimistă asupra anului viitor,
Schimbările referitoare la CASS-ul datorat pentru veniturile independente, introduse prin Legea 296/2023, se vor aplica începând cu veniturile aferente anului 2024, deși efectele se vor vedea
În timp ce creditele sunt din ce în ce mai greu de obținut și de rambursat, din cauza dobânzilor mari, iar avertismentele cu privire la gradul crescut de volatilitate sunt tot mai dese,
Cosmin Alexandru Văleanu este fondator al firmelor Smart Balance & e-Mobility Rentals, companii care se ocupă cu închirierea și vânzarea mai multor tipuri de microvehicule electrice. Printr-un
Românii vor beneficia de preţuri subvenţionate la gaze naturale şi la energie electrică, timp de încă un an şi jumătate, după cum au precizat ieri autorităţile. Între timp, Compania
Românii vor beneficia de preţuri subvenţionate la gaze naturale şi la energie electrică până la sfârșitul lunii martie 2025, după decizia de a plafona prețurile cu scopul de a asigura
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul al doilea din 2023, în termeni nominali, 6.910 lei pe o gospodărie şi 2.770 lei pe persoană, în scădere cu 1%, faţă de precedentele trei
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Alegerea unei companii de asigurări pentru a plăti polița obligatorie auto RCA pentru un român este o decizie importantă. Cele mai frecvente motive pentru care românii aleg o anumită companie
Brokerul de credite NU diminează scorul FICO în procesul de creditare al clientului, însă viitorul debitor își micșorează scorul FICO la fiecare interogare în Biroul de Credit atunci când
Să fii un doctor bun înseamnă mai mult decât note mari la facultate și cunoașterea termenilor medicali. Necesită inteligență, motivație și alte câteva lucruri despre care poți afla
Sărbătorile au trecut, iar specialiștii ne avertizează că în curând va începe un nou val al Pandemiei de Covid-19, val cauzat de apariția și dezvoltarea variantei Omicron. Tot aceștia spun
Cei care vor sa-si cumpere o masina noua sau second-hand au mai multe posibilitati de plata: integral, prin contractarea unui leasing sau a unui credit auto.
Două treimi (66%) din cele mai mari 50 de daune achitate în baza asigurărilor pentru locuinţe au fost provocate de incendii, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de
Organizatia Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriasilor din Romania (OFA UGIR) a organizat in data de 9 iulie 2021, in Poiana Brasov, cea de-a cincea conferinta nationala, cu
Fluctuatia de personal si pastrarea angajatilor talentati si valorosi in cadrul companiei sunt doua dintre cele mai importante probleme pentru care managerii moderni sunt nevoiti sa gaseasca solutii
Inchirierea unui autoturism are o serie de avantaje, mai ales, atunci cand esti turist. Facilitatea unor deplasari rapide la volanul unei masini confortabile, iti vor face concediul mult mai placut
Autoritatea pentru Supraveghere Financiara a lansat pentru consultare publica un proiect de completare a legislatiei privind asigurarile auto din Romania.
Fiecare persoana viseaza sa traiasca fara datorii, insa de cele mai multe ori acest lucru nu este posibil, iar KRUK Romania afirma faptul ca nici nu ar trebui ca acesta sa fie un obiectiv in sine.
Europeni si chinezi s-au intalnit luni intr-un summit prin videoconferinta, cu scopul de a incerca sa-si aplaneze numeroasele divergente si a pregati o reuniune extraordinara a liderilor lor, insa
Expertul epidemiolog spaniol Daniel Prieto-Alhambra, de la Universitatea Oxford, a dezvaluit miercuri ca Jenner Institute produce deja un vaccin impotriva COVID-19, dezvoltat de cercetatori de la
Pandemia de coronavirus a cauzat o intrerupere fara precedent a comertului mondial, situatie care a afectat si importatorii si exportatorii romani. Acestia au trebuit sa infrunte lockdown-uri,
Retelele de telecomunicatii ale Orange sunt capabile sa faca fata cresterii utilizarii lor, in conditiile in care in Franta oamenii lucreaza de acasa dupa ce au fost impuse restrictii pentru a tine