Zona euro si FMI au ajuns dupa mult efort la un acord, in noaptea de luni spre marti, asupra mijloacelor de a reduce datoria Greciei si platii unui ajutor financiar mult asteptat, inghetat de luni de
Moneda euro va fi salvata, este convingerea ferma a proprietarului Prefab, Marian Milut. Potrivit acestuia, se discuta deja la nivel inalt de necesitatea unei singure monede si de o singura
Zona euro incearca din nou sa salveze Grecia, de data aceasta cu ajutorul creditorilor privati care vor fi nevoiti sa inlocuiasca datorii de 30 de miliarde de euro care vor ajunge la scadenta cu
Fondul Monetar International (FMI), Uniunea Europeana (UE) si Banca Centrala Europeana (BCE) lucreaza la gasirea unei solutii pentru reducerea datoriilor Greciei dupa principiile Planului Brady, prin
Grecia negociaza cu bancile comerciale prelungirea termenelor de rambursare a datoriilor, intr-o maniera similara cu un plan de extindere a perioadei de returnarea ajutorului financiar de 110
Cel mai convenabil pare sa cumperi locuinta prin imprumut pe termen lung. Unele banci acorda credite imobiliare ieftine. Dar, ca sa le accesezi, trebuie sa ai bani pentru avans si sa obtii venituri
Abonează-te la notificările Business24.ro:
Pentru a vă abona la notificările Business24.ro apăsați butonul de sus Allow sau Permite